Patru cercetători ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în clasamentul mondial Top 2% Scientists, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial

Patru cadre didactice ale Universității ‘Dunărea de Jos’ din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior, transmite Agerpres.
Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în clasament sunt conf. univ. dr. ing. Spiru Paraschiv, în domeniul tehnologiilor strategice și energiei, prof. univ. dr. habil. Constantin Apetrei, în domeniul chimiei analitice, prof. univ. dr. ing. Liliana Rusu, în domeniul ingineriei și energiei, și prof. univ. dr. habil. Antoaneta Ene, în domeniul fizicii, astronomiei și materialelor.
‘Performanța în cercetare se construiește prin pasiune, rigoare, perseverență și ani de muncă. Suntem mândri că rezultatele cercetării de la Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galați sunt reprezentate la nivel internațional prin contribuțiile unor membri valoroși ai comunității noastre academice. Pentru UDJG, asemenea rezultate înseamnă mai mult decât o recunoaștere internațională: ele reflectă valoarea expertizei construite în universitate, contribuția cercetătorilor la dezvoltarea cunoașterii și importanța unui mediu academic care susține performanța, colaborarea și inovarea’, a transmis Universitatea ‘Dunărea de Jos’, pe pagina sa de Facebook.
Clasamentul Top 2% Scientists este realizat pe baza unor indicatori bibliometrici care reflectă impactul activității de cercetare, atât pe parcursul întregii cariere științifice, cât și pentru activitatea desfășurată într-un anumit an. Clasamentul poate fi consultat pe site-ul https://topscinet.com/.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicTraian Băsescu avertizează asupra impozitării locuințelor în funcție de valoarea de piață: „Riscăm să-i scoatem pe pensionari în stradă”. Ce spune despre situația economică a României
EconomicNazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
EconomicGigantul chinez BYD anunță investiții în România
Economic