Părintele Pimen Vlad de pe Muntele Athos „dă de pământ” cu cei care cred în horoscop și descântece: „Creștinul nu trăiește vânând norocul, ci căutând voia lui Hristos”

Părintele Pimen Vlad, de pe Muntele Athos, se arată revoltat de oamenii care cred în horoscop sau în cei care caută să „deschidă cartea”. El consideră că voia lui Dumnezeu e singura care trebuie urmată în viață.
Voia lui Dumnezeu, singura care contează
„Punem ață roșie la mână, citim horoscopul, căutăm semne, descântece și oameni care „deschid cartea”, apoi spunem că suntem credincioși fiindcă avem icoane în casă. Ei, nu putem ține crucea într-o mână și frica superstiției în cealaltă. Credința nu ghicește viitorul și nu încearcă să-L oblige pe Dumnezeu prin obiecte sau formule. Ea se încredințează voii Lui, se hrănește din rugăciune, Spovedanie și Sfânta Liturghie. Când alergăm după semne, arătăm că nu ne este de ajuns purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Nu orice obicei moștenit este și adevăr duhovnicesc, iar faptul că „așa făcea bunica” nu transformă rătăcirea în binecuvântare. Să întrebăm un duhovnic, să renunțăm la talismane și să ne curățăm casa de fricile împodobite religios. Creștinul nu trăiește vânând norocul, ci căutând voia lui Hristos. Pacea nu vine din semne, ci dintr-o inimă care s-a predat lui Dumnezeu și care nu tremură înaintea zilei de mâine”, a ținut să precizeze părintele, pe pagina sa de Facebook.
Ce e de făcut?
„Ne-am obișnuit să cerem de la Dumnezeu sănătate, bani, liniște, copii cuminți și drumuri fără necazuri, dar când Dumnezeu ne cere să ne schimbăm viața, parcă nu mai auzim. Vrem binecuvântare peste o casă în care se țipă, vrem pace într-o familie în care nu știm să iertăm și vrem ajutor de Sus, dar pentru rugăciune „n-avem timp”. Aici ne mințim singuri! Dumnezeu nu este slujitorul poftelor noastre. Credința nu înseamnă să aprindem o lumânare și apoi să continuăm aceeași răutate, aceeași bârfă, aceeași mândrie și aceeași nepăsare.
Ne plângem că lumea s-a stricat, dar lumea începe chiar din casa noastră. Dacă vrem copii cu frică de Dumnezeu, trebuie să ne vadă rugându-ne, iertând și făcând milostenie. Dacă vrem pace, trebuie să încetăm noi războiul cu aproapele. Nu putem cere raiul trăind după toate poftele pământului. Să ne trezim cât încă avem vreme, fiindcă pocăința de mâine nu valorează nimic dacă mâine nu ne mai este dăruit”, a spus părintele.
Concluzia
„Dimineața aceasta de duminică să nu înceapă cu graba lumii, ci cu puțină liniște înaintea lui Dumnezeu. Ni s-a mai dăruit o zi, iar faptul că am deschis ochii este deja o binecuvântare. Astăzi, 23 august, Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii ne amintește, prin întâlnirea tânărului bogat cu Hristos, că adevărata bogăție nu stă în ceea ce strângem, ci în ceea ce suntem pregătiți să lăsăm pentru Dumnezeu. Să mergem spre Sfânta Liturghie cu nădejde, fără să ne socotim nevrednici de mila Lui. Hristos nu caută oameni fără greșeli, ci inimi care doresc să se întoarcă.
Să punem astăzi pace acolo unde ieri am lăsat tulburare, să dăruim un cuvânt bun și să nu trecem nepăsători pe lângă durerea cuiva. Doamne, binecuvântează această duminică, păzește familiile și copiii noștri, întărește pe cei încercați și dă-ne inimă curată, răbdare, credință și puterea de a face binele. Amin”, a concluzionat părintele Pimen Vlad, de pe Muntele Athos.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternLimbajul iubirii în funcție de zodie. Cum îți arată fiecare semn că te iubește cu adevărat
ExternVIDEO Primarul Buzăului, „atacat” în plină stradă de zeci de copii. Constantin Toma: „Am plecat ud leoarcă”
ExternRusia continuă să ucidă în Ucraina: Mai mulți civili au fost victime bombardamentelor
Extern