Papa Leon va fi internat în spital și va fi operat: Am decis să urmez sfatul medicilor

Papa Leon al XIV-lea a anunţat duminică, după rugăciunea Angelus, că va fi supus unei intervenţii chirurgicale "în zilele următoare" pentru extirparea unui nodul descoperit la un plămân, care a fost detectat într-un stadiu "foarte incipient şi bine localizat", relatează agenţia EFE, informează Agerpres.
Papa Leon va fi internat în spital și operat la plămâni
"Recent, în timpul unor controale, medicii mi-au observat un nodul la plămân. Acesta a fost descoperit într-un stadiu foarte incipient şi bine localizat", a spus suveranul pontif, vorbind de la fereastra Palatului Apostolic în faţa credincioşilor veniţi acolo pentru rugăciunea Angelus.
Papa Leon al XIV-lea a mai menţionat că medicii care l-au tratat "consideră oportun să intervină" şi, urmând sfatul lor, a decis să se opereze pentru extirparea nodulului "în zilele următoare".
„Medicii consideră că este recomandabil să se intervină și, prin urmare, urmând sfatul lor, am decis să mă supun unei intervenții chirurgicale pentru a o îndepărta”, a adăugat papa în vârstă de 71 de ani după rugăciunea Angelus.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
ExternEste timpul ca Germania să aibă prima femeie preşedinte, consideră Angela Merkel
Extern