Pactul Ribbentrop – Molotov semnat pe 23 august 1939 a fost o capodoperă a cinismului totalitar. Germania nazistă și URSS au dispărut, dar consecințele acestui act criminal subzistă și azi

După șase ani de inamiciție pronunțată (1933 – 1939), Adolf Hitler și Iosif Stalin au decis să îngroape (cel puțin temporar) securea războiului, până atunci propagandistic, între cele două puteri totalitare ale Europei. Spre surpriza generală, în vara anului 1939 când norii negrii ai războiului se înghesuiau pe cerul Vechiului Continent, Germania și URSS au semnat un pact de neagresiune. Iată traducerea textului în limba română, cu o parte publică și un protocol secret:

Tratatul dintre Guvernul Reich-ului German și Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, dorind să consolideze cauza păcii între Germania și URSS și pornind de la dispozițiile fundamentale ale Acordului de neutralitate încheiat în aprilie 1926 între Germania și URSS, au ajuns la următorul acord:

ARTICOLUL I

Ambele Înalte Părți Contractante se angajează să se abțină de la orice act de violență, orice acțiune agresivă și orice atac unul împotriva celuilalt, fie individual, fie împreună cu alte puteri.

ARTICOLUL II

În cazul în care una dintre Înalte Părți Contractante ar deveni obiectul unei acțiuni beligerante din partea unei puteri terțe, cealaltă Înalte Parte Contractantă nu va acorda în niciun fel sprijin acestei puteri terțe.

ARTICOLUL III

Guvernele celor două Părți Înalte Contractante vor menține în viitor un contact permanent între ele în scopul consultării, pentru a face schimb de informații cu privire la problemele care le afectează interesele comune.

ARTICOLUL IV

Niciuna dintre cele două Părți Înalte Contractante nu va participa la nicio grupare de puteri, de orice natură, care să vizeze direct sau indirect cealaltă parte.

ARTICOLUL V

În cazul în care vor apărea dispute sau conflicte între Înaltele Părți Contractante cu privire la probleme de orice natură, ambele părți vor soluționa aceste dispute sau conflicte exclusiv prin schimbul amiabil de opinii sau, dacă este necesar, prin constituirea unor comisii de arbitraj.

ARTICOLUL VI

Prezentul tratat se încheie pe o perioadă de 10 ani, cu condiția ca, în măsura în care una dintre Înalte Părți Contractante nu îl denunță cu un an înainte de expirarea acestei perioade, valabilitatea prezentului tratat să fie prelungită automat cu încă cinci ani.

ARTICOLUL VI

Prezentul tratat va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificările vor fi schimbate la Berlin. Acordul va intra în vigoare imediat după semnare.

Întocmit în două exemplare, în limbile germană și rusă.

MOSCOVA, 23 august 1939.

Pentru Guvernul Reich-ului German:

1. RIBBENTROP

Cu depline împuterniciri din partea Guvernului URSS:

1. MOLOTOV

Protocol secret adițional

Cu ocazia semnării Pactului de neagresiune între Reichul German și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotențiarii subsemnați ai fiecăreia dintre cele două părți au discutat, în cadrul unor conversații strict confidențiale, chestiunea graniței sferelor lor respective de influență în Europa de Est. Aceste conversații au condus la următoarele concluzii:

1. În cazul unei reorganizări teritoriale și politice în zonele aparținând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), granița nordică a Lituaniei va reprezenta granița dintre sferele de influență ale Germaniei și ale URSS. În acest context, interesul Lituaniei asupra zonei Vilnius este recunoscut de fiecare parte.
2. În cazul unei reorganizări teritoriale și politice a zonelor aparținând statului polonez, sferele de influență ale Germaniei și ale URSS vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narew, Vistula și San.

Chestiunea dacă interesele ambelor părți fac de dorit menținerea unui stat polonez independent și modul în care un astfel de stat ar trebui delimitat nu poate fi stabilită definitiv decât în cursul evoluțiilor politice ulterioare.

În orice caz, ambele guverne vor soluționa această chestiune printr-un acord amiabil.

1. În ceea ce privește Europa de Sud-Est, partea sovietică atrage atenția asupra interesului său față de Basarabia. Partea germană declară că nu are niciun interes politic în aceste zone.

Prezentul protocol va fi tratat de ambele părți ca fiind strict secret.

Moscova, 23 august 1939.

Pentru Guvernul Reich-ului german:

1. RIBBENTROP

Plenipotențiar al Guvernului URSS:

1. MOLOTOV

Stalin a fost încântat când ministrul său de externe Viaceslav Molotov a semnat documentul cu omologul săi german, Joachim von Ribbentrop, în după amiaza zilei de 23 august 1939, un document care avea să-i dea mână liberă lui Hitler să declanșeze cel de-al doilea război mondial și să ducă la împărțirea între cele două tiranii a estului Europei.

Dar de ce a semnat bolșevicul Stalin un pact de neagresiune cu dușmanul său de moarte nazistul Hitler, prin miniștrii de externe interpuși? Liderul sovietic știa foarte bine că Hitler va ataca la un moment dat URSS pentru a pune în practică doctrina “Spațiului vital” pentru Germania, dar a vrut cu acest pact să câștige timp pentru a-și reconstrui forțele armate și să folosească tehnica germană pentru industria de armament.

Negocierile cu Franța și Marea Britanie au fost oprite, Stalin calculând că cele două democrații vor ieși slăbite după un război prelungit cu Germania. Prin acest pact, Stalin a evitat lupta pe două fronturi după războiul cu Japonia în plină desfășurare cu prelungita bătălie de la Halkin-Gol în Mongolia, începută în mai 1939 și care avea să se termine abia în luna septembrie a acelui an cu victoria trupelor sovietice.

Hitler la rândul său avea mână liberă să se concentreze pe extinderea imperiului său european și beneficia și de livrările sovietice de petrol și grâne, care preveneau lipsa importurilor prin blocadă continentală în cazul unui război cu Marea Britanie, o mare putere maritimă.

Semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov a avut consecințe imediate: Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, urmată de atacul din est pe 17 septembrie al Armatei Roșii. Pe 28 septembrie Germania și URSS au semnat tratatul de frontieră care prevedea dispariția Poloniei ca stat și împărțirea teritoriului său între cele două state. Au fost făcute și unele ajustări, pentru partea de Polonie ocupată de germani care revenea sovieticilor, URSS a primit în schimb în sfera sa de influență toată Lituania.

În toamna lui 1939 URSS a semnat tratate cu Estonia, Letonia și Lituania care prevedeau stabilirea de baze militare sovietice în cele trei state baltice. Pe 30 noiembrie 1939 Armata Roșie a atacat Finlanda, unde a suferit pierderi masive în fața micii, dar mobilei armate finlandeze. Până la urmă, finlandezii au fost copleșiți numeric și au fost nevoiți să cedeze estul Kareliei (11% din teritoriul național) prin tratatul de pace de la Moscova din 12 martie 1940.

La începutul lui iunie 1940 a venit rândul celor trei republici baltice, care au fost ocupate militar și în scurt timp au devenit parte a URSS.

În sfârșit pe 26 iunie 1940, Moscova a dat un ultimatum României să cedeze nu numai Basarabia (de care Germania se “dezinteresa”, ci și nordul Bucovinei, care nu fusese niciodată parte din Imperiul Țarist sau din Uniunea Sovietică. România a cedat fără luptă și a pierdut și Ținutul Herța, parte a Vechiului Regat.

În acest fel, se concretizau în practică prevederile Protocolului secret al Pactului de neagresiune.

Între timp Germania, care a reușit să domine întreg centrul și vestul Europei a început să se pregătească de atacarea URSS. Pe 18 decembrie 1940 Hitler a semnat Directiva nr. 21 care prevedea atacarea și ocuparea teritoriului european al Uniunii Sovietice, așa numitul Plan Barbarossa.

Atacul a fost lansat pe 22 iunie 1941 și pe lângă armata germană au mai participat armatele României, Ungariei, Italiei și Finlandei, ca și voluntari naționaliști și anti-comuniști din alte state ale Europei, prinzându-l pe Stalin total nepregătit. Germania și aliații au înaintat rapid, recucerind toate teritoriile ocupate de URSS în 1939 – 1940 în temeiul Pactului Ribbentrop – Molotov, care devenise caduc după mai puțin de doi ani de la semnarea sa.

Dar dacă pactul în sine a încetat să existe, consecințele sale au subzistat. După victoria împotriva Germaniei Naziste în 1945, URSS a recâștigat toate teritoriile ocupate în 1939 – 1940, dobândind în plus și Prusia Orientală de la Germania, redenumită Kaliningrad, și Ucraina subcarpatică, teritoriu care aparținuse Cehoslovaciei între 1918 – 1939 și apoi Ungariei până în 1944.

Polonia a fost reînființată ca stat fără teritoriile din est, reincorporate Ucrainei și Bielorusiei sovietice, primind în schimb în vest teritoriu de la Germania învinsă.

Stalin nu doar că a reocupat aceste teritorii, dar a impus statelor unde se afla Armata Roșie ocupantă sistemul politic comunist, o premieră istorică. Venirea la putere la Kremlin în 1985 a lui Mihail Gorbaciov a dat naștere mișcărilor de eliberare națională, care au început prin contestarea urmărilor Pactului Ribbentrop – Molotov. Lanțul uman (Calea Baltică) din 23 august 1989, la 50 de ani de la semnarea pactului, lung de 675 de kilometri, la care au participat două milioane de oameni din cele trei republici baltice, a fost prima manifestație de contestare. Dezintegrarea în 1991 URSS în cele 15 republici componente a fost o evoluție prin care consecințele pactului au fost anulate, prin independența Lituaniei, Letoniei și Estoniei. Dar teritoriile acaparate de Stalin în 1939 – 1940 de la Finlanda, Polonia, Cehoslovacia (sau Ungaria) și România au rămas în componența noilor state independente – Ucraina, Belarus și Republica Moldova.

Revenirea la revizionism sub președintele Vladimir Putin, care a inclus reabilitarea aproape totală a lui Stalin (pentru care liderul Rusiei nu-și ascunde admirația), a dus la o nostalgie sovietică. De altfel Putin a declarat în 2005 că dezmembrarea URSS a constituit „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”, iar revizionismul s-a concretizat în acțiuni destabilizatoare împotriva noilor republici independente: Ucraina, Republica Moldova, Lituania, Letonia, Estonia, ca și împotriva Poloniei, față de care Rusia, sub formele sale țaristă, sovietică sau actuală a manifestat în permanență intenții expansioniste sau agresivitate, cu distorsionarea grosolană a faptelor istorice din 1939 – 1940.

Invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 a adus din nou în actualitate Pactul Ribbentrop – Molotov. Pe lângă ocuparea teritoriilor din estul Ucrainei și pretenția asupra teritoriilor ucrainene din sud (Novorossiya – Noua Rusie), propaganda Kremlinului a încercat să asmută vecinii Ucrainei, afirmând că această țară este artificială, beneficiind de anexarea de teritorii în vest aparținând, la un moment dat, în perioada dinainte de 1944 Poloniei, României, Ungariei sau Slovaciei. O altă manipulare a regimului Putin: nu Ucraina, stat recunoscut pe plan internațional abia în 1991, a anexat aceste teritorii, ci URSS, al cărei lider era pe atunci eroul actualului conducător de la Kremlin.

Actul semnat pe 23 august 1939 între cele două imperii ale răului, nazist și bolșevic, a fost valabil mai puțin de doi ani, dar tragediile și dislocarea pe care le-a provocat se resimt și în ziua de astăzi, cu Putin un continuator al politicilor expansioniste ale lui Stalin.