'Odiseea', o nebunie globală. Singurul cinematograf din Franţa în format IMAX 70 mm a vândut toate biletele până în septembrie

Filmul lui Christopher Nolan bate record după record în fiecare săptămână. Succesul de box office a depășit predicțiile. În Franța, singurul cinematograf care proiectează filmul „Odiseea” în format IMAX 70 mm are toate biletele vândute până în septembrie.
„Odiseea”, filmul-fenomen al lui Christopher Nolan, a stârnit o mulțime de controverse, însă aduce zilnic o mulțime de spectatori în sălile cinematografelor.
Sold-out până în septembrie
În orașul Montpellier, acolo unde este singura sală de cinema din Franța care difuzează această producţie cu tehnologia IMAX 70 mm este sold-out până în septembrie, scrie Le Figaro.
„Estimăm că aproape jumătate dintre spectatorii noştri vin din afara oraşului Montpellier”, precizează directorul cinematografelor Pathé din Montpellier, Sébastien Rodriguez.
Acesta a constatat că spectatorii, în majoritate cinefili, vin din Spania, Italia, Elveţia, dar şi din Marsilia, Lyon sau Paris, pentru un weekend sau chiar „fac un drum dus-întors într-o singură zi”.
30.000 de spectatori începând cu 15 iulie
Începând cu 15 iulie, data lansării, peste 30.000 de spectatori au vizionat filmul la Pathé Odysseum din Montpellier, dintre care aproape jumătate l-au descoperit într-o sală dotată cu tehnologie IMAX de la podea până la tavan, pe un ecran de peste 400 de metri pătraţi, proiectat dintr-o cabină special amenajată pentru a găzdui rola de film pe peliculă de 70 mm, cu o lungime de 18 km.
„Când Pathé a achiziţionat un proiector de 70 mm pentru a-l instala într-unul dintre cinematografele sale, compania a ales cinematograful din Montpellier având în vedere dimensiunile ecranului nostru. Este o alegere artistică. Formatul acestui ecran, care măsoară 18 metri pe 24, este cel mai potrivit pentru o proiecţie de 70 mm”, explică Sébastien Rodriguez.
Săli IMAX în Europa
Sala IMAX din Montpellier, deschisă în 2016, a fost renovată iarna trecută şi are 222 de locuri. A fost realizată o nouă fereastră pentru a permite proiecţia din sala de proiecţie, unde funcţionează acum două proiectoare: unul IMAX Laser şi celălalt de 70 mm.
Săli de cinema din Europa care sunt dotate cu tehnologia IMAX de 70 mm, mai sunt la Praga, Bruxelles şi Londra. Versiunea clasică, non-IMAX, proiectată pe un ecran în format 16:9, taie, în partea de sus şi de jos, imaginea filmată efectiv de regizor.
În România există două cinematografe IMAX, la Bucureşti şi la Timişoara.
„Odiseea”, un film controversat
Christopher Nolan ar fi trebuit să regizeze în urmă mulți ani „Troia”, dar în final proiectul i-a revenit lui Wolfgang Petersen. La vremea respectivă, "premiul de consolare", așa cum l-a numit chiar regizorul a fost „Batman Begins”, un alt succes.
Acum a avut în sfârșit ocazia să se întâlnească cu mitologia greacă. Filmul a stârnit o isterie gerenală, dar există și extrem de multe voci critice. Cei mai mulți îi reproșează alegerea unei actrițe de culoare în rolul Elenei din Troia și lipsa autenticității istorice.
În Grecia, țara în care elevii studiază de mici opera lui Homer, au apărut cele mai dure critici. O nemulțumire a constat în faptul că niciun actor grec nu a fost distribuit în film. I-a înfuriat, de asemenea și alegerea actriței Lupita Nyong'o pentru rolul Elenei din Troia, dar și faptul că povestea este modificată.
Miliardarul Elon Musk l-a calificat drept „vierme” pe Nolan pentru alegerea făcută, „doar pentru a bifa regulile woke necesare câștigării unui Oscar”.
Filmul, cu Matt Damon în rolul prinicipal, urmează firul narativ al lui Homer: întoarcerea regelui Ulise acasă, după războiul troian, presărată de aventuri cu zei și monștri, pentru a descoperi că palatul său este invadat de pețitori la tron.
"Fac parte din joc"
„Nolan a mers prea departe. Nu știu dacă o face doar ca să câștige un Oscar”, a spus un oficial grec.
Într-un interviu acordat publicației The Telegraph, Nolan a spus că reacțiile critice "fac parte din joc", adăugând că "aceste discuții care apar înainte ca oamenii să vadă filmul sunt întotdeauna irelevante, pentru că nimeni dintre cei care le poartă nu știe încă ce este, de fapt, filmul".
Vânzarea de cărți a explodat
Lansarea filmului „Odiseea” a dus la o creștere spectaculoasă a vânzărilor de cărți inspirate din mitologia greacă și romană. Librăriile și platformele de audiobook au raportat o cerere record pentru poemul lui Homer și alte opere clasice.
Potrivit datelor NielsenIQ, vânzările edițiilor tipărite ale „Odiseei” au crescut cu 1.400% în perioada de patru săptămâni încheiată pe 25 iulie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Traducerea realizată în 2017 de clasicista britano-americană Emily Wilson s-a epuizat rapid din librării, lanțul Waterstones raportând o creștere de peste 1.000% a vânzărilor pentru această lucrare comparativ cu 2025.
Creșteri importante ale vânzărilor au fost înregistrate și pentru alte lucrări inspirate din mitologia antică, precum „Iliada”, romanul „Circe”, de Madeline Miller, și „Penelopiada”, de Margaret Atwood.
Interesul publicului s-a extins și în mediul digital. Platforma Spotify a raportat o creștere de 310% a căutărilor pentru audiobookurile și traducerile „Odiseei”.
Efectele asupra lumii academice
Specialiștii în studii clasice consideră că succesul filmului ar putea contribui la revitalizarea interesului pentru literatura antică și chiar la creșterea numărului de studenți.
„Oamenii sunt atrași de aceste povești. Și nu e vorba doar despre scriitorii care revin neîncetat la greci și romani, la istoria, miturile, personajele și evenimentele lor, ci și despre cititori. Sunt niște povești captivante, de o calitate excepțională”, a declarat Richard Kendall, lector de studii clasice la Universitatea din Exeter.
În plus, șeful Departamentului de Greacă și Latină, Phiroze Vasunia a transmis: „Interesul stârnit de film a fost uriaș și sperăm să vedem o creștere a numărului de studenți în următorii câțiva ani”.
Deși pelicula a fost primită cu entuziasm de public și a înregistrat încasări de aproximativ 640 de milioane de dolari la nivel mondial, adaptarea lui Christopher Nolan a stârnit și critici.
Emily Wilson, a cărei traducere a fost apreciată anterior chiar de regizor, a susținut că scenariul nu reușește să redea profunzimea psihologică, politică și morală a poemului lui Homer.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternSUA vs Iran: Soluțiile lui Trump pentru oprirea războiului
ExternCe nu ar trebui să pui niciodată în bagajul de cală când pleci în vacanță. Avertismentul transmis de trei companii aeriene
ExternCum poți achita mai repede creditul ipotecar fără să îți crești rata lunară. Metoda care generează o plată suplimentară pe an
Extern