O nouă frontieră în știință: ADN uman vechi de 22.000 de ani, descoperit într-o peșteră

O descoperire care ar putea schimba arheologia: oamenii de știință au recuperat ADN uman vechi de aproximativ 22.000 de ani din sedimentul unei peșteri din Spania, fără să găsească oase, dinți sau alte rămășițe umane.

Analiza le-a permis să obțină informații genetice despre oamenii care au trăit în regiune în timpul ultimei ere glaciare și să reconstituie o parte din istoria populațiilor europene preistorice, notează Science Alert.

Cercetarea, coordonată de o echipă de la Universitatea din Viena, Austria, a fost publicată în revista științifică Science Advances. Rezultatele demonstrează potențialul ADN-ului antic extras din sedimente, cunoscut drept sedaDNA, o tehnică prin care cercetătorii pot identifica urme genetice lăsate în sol chiar și atunci când rămășițele fizice ale oamenilor au dispărut.

ADN uman ascuns în câteva grame de pământ

Probele analizate provin din peștera El Mirón, din Spania. În stratul de sediment studiat nu au fost descoperite rămășițe umane, însă solul a păstrat urme genetice ale unor persoane care au trăit acolo în urmă cu aproximativ 22.000 de ani.

Recuperarea ADN-ului a fost o adevărată provocare. Cantitatea de sediment analizată a fost extrem de mică, comparabilă cu câteva boabe de orez, iar cercetătorii au fost nevoiți să secvențieze materialul genetic de aproximativ 100 de ori pentru a obține suficiente date utilizabile.

Echipa a analizat peste un miliard de fragmente de ADN pentru a identifica urmele umane și a trebuit să elimine riscul contaminării cu material genetic modern.

Importanța descoperirii este cu atât mai mare cu cât rămășițele umane din perioada respectivă sunt foarte rare. În lipsa oaselor și a dinților, cercetătorii au avut până acum puține indicii genetice directe despre oamenii care populau Europa în timpul celei mai reci perioade a ultimei ere glaciare.

Ce au aflat cercetătorii despre oamenii de acum 22.000 de ani

Analiza genetică sugerează că indivizii ale căror urme au fost identificate în peșteră aparțineau unei populații ancestrale vest-europene. Datele indică, de asemenea, prezența mai multor bărbați decât femei în amestecul de material genetic analizat.

Urmele de ADN ar fi putut ajunge în sediment prin intermediul pielii, părului sau sângelui persoanelor care au folosit peștera. După mii de ani, aceste fragmente genetice au rămas suficient de bine conservate pentru a putea fi identificate și analizate.

Cercetătorii au comparat rezultatele cu date genetice provenite de la alte două exemplare umane preistorice: o femeie care a trăit în Franța în urmă cu aproximativ 31.000 de ani și un dinte descoperit în nordul Spaniei, datat la aproximativ 25.000 de ani.

Analizele anterioare ale acestor exemplare indicau o combinație de origini genetice vestice și estice. Acest lucru sugerează că populațiile din diferite regiuni ale Europei au avut contacte și s-au amestecat înainte de ultimul maxim glaciar.

În schimb, ADN-ul recuperat din peștera El Mirón prezintă caracteristici asociate cu strămoșii vest-europeni.

Diferențele oferă indicii despre evoluția populațiilor de pe continent și despre felul în care comunitățile umane au supraviețuit schimbărilor climatice extreme.

O tehnică care ar putea rescrie istoria omenirii

Până de curând, studiile genetice asupra oamenilor preistorici depindeau în mare măsură de descoperirea unor schelete, dinți sau alte rămășițe care să păstreze suficient ADN pentru analiză.

Tehnica sedaDNA schimbă această perspectivă. Materialul genetic poate fi recuperat direct din solul peșterilor și al altor situri arheologice, oferind informații despre populații care nu au lăsat în urmă rămășițe umane identificabile.

Noua cercetare de la El Mirón nu este primul exemplu de acest fel. În 2021, oamenii de știință au recuperat ADN mitocondrial uman din sedimentul unei peșteri din Georgia. Materialul genetic provenea de la o femeie care a trăit în urmă cu aproximativ 25.000 de ani.

De asemenea, cercetătorii au identificat recent urme de ADN uman antic conservate pe peretele unei peșteri din Argentina, decorat cu artă rupestră. Descoperirea a reprezentat o dovadă că materialul genetic uman poate supraviețui timp de mii de ani chiar și pe suprafețele stâncoase ale peșterilor.

În cazul sitului El Mirón, cercetările anterioare publicate în 2025 identificaseră deja ADN mitocondrial uman și animal în sedimente datate între aproximativ 46.000 și 21.000 de ani în urmă. Studiul actual merge mai departe, prin recuperarea ADN-ului nuclear, care conține informații genetice moștenite de la ambii părinți.

Spre deosebire de ADN-ul mitocondrial, transmis pe linie maternă, ADN-ul nuclear oferă o perspectivă mai amplă asupra ascendenței genetice și a relațiilor dintre populații.

Ce urmează pentru cercetarea genetică

Deși tehnologia are încă limite, rezultatele deschid noi posibilități pentru studierea migrațiilor umane, a interacțiunilor dintre comunitățile de vânători-culegători și a modului în care populațiile preistorice s-au adaptat mediului.

ADN-ul sedimentar ar putea contribui și la cercetări privind alimentația, mobilitatea, relațiile dintre indivizi și răspândirea unor boli în comunitățile din trecut.

Prin identificarea urmelor genetice acolo unde nu mai există oase sau dinți, oamenii de știință pot completa goluri importante din istoria evoluției umane. În cazul Europei preistorice, fiecare probă de acest fel adaugă informații într-un tablou genetic din care lipsesc încă numeroase piese.

Cercetătorii consideră că integrarea ADN-ului extras din sedimente cu datele genetice obținute din rămășițe umane va fi esențială pentru a înțelege mai bine cum s-au format și cum au evoluat populațiile europene în Paleoliticul superior.

Descoperirea din peștera El Mirón arată că istoria genetică a strămoșilor noștri nu este păstrată doar în scheletele care au rezistat trecerii timpului. Uneori, indicii esențiale se ascund în câteva grame de pământ.