Nicușor Dan pune degetul pe problemele din Educație: „Nu valorizăm cunoașterea”

Președintele Nicușor Dan a făcut luni o radiografie critică a sistemului românesc de educație, vorbind despre finanțarea insuficientă a școlii, statutul profesorilor și atitudinea părinților. Șeful statului a afirmat că România este „o societate care nu valorizează cunoașterea”, iar meseria de profesor nu este suficient de atractivă. Nicușor Dan a criticat și situațiile în care părinții consideră că știu mai bine decât cadrele didactice cum trebuie făcută educația copiilor.
Declarațiile au fost făcute luni, la finalul unei vizite la Școala Gimnazială din comuna Curcani.
Președintele a început prin a vorbi despre raportarea societății românești la educație și cunoaștere, susținând că efectele subfinanțării sistemului se resimt inclusiv în atractivitatea profesiei de cadru didactic.
Nicușor Dan: „O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea”
„Câteva remarci despre sistemul de educație și despre societatea noastră. O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea. Suntem o societate care neglijează asta și suferim toți. (...) Oricâte discursuri am face, realitatea este că educația din România nu a avut finanțarea corespunzătoare și asta a avut un efect în sistemul nostru de educație”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului consideră că una dintre consecințe este faptul că profesia de cadru didactic nu reușește să atragă suficienți oameni către sistem.
„Nu sunt decât oameni care simt că au această vocație și vin către sistemul de educație. Ca să o spunem foarte direct, nu este o meserie pe care sistemul nostru social să o facă atractivă. Asta este o problemă și trebuie privită direct. Asta ne-au subliniat și profesorii cu care am discutat aici”, a spus președintele.
Critici și la adresa părinților: „Au ideea că știu cum să facă educație mai bine”
Nicușor Dan a afirmat că discuția despre problemele din învățământ nu trebuie să se limiteze la finanțare și la statutul profesorilor.
Președintele a adus în discuție și atitudinea unor părinți față de școală și cadrele didactice, pe care o leagă de diminuarea statutului social al profesorului.
„Trebuie să spunem la fel de direct și care este atitudinea părinților față de școală. Tocmai pentru că societatea nu valorizează profesorul, de multe ori părintele are ideea că știe cum să facă educație mai bine pentru copilul lui: cum e mai bine să-l învețe profesorul pe elev, de ce e bine să stea cinci ore cu ochii în telefon”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan vorbește despre îmbunătățirea statutului financiar al profesorilor
Șeful statului consideră că problemele trebuie discutate fără transformarea lor în conflicte între profesori, părinți și autorități și a vorbit inclusiv despre necesitatea îmbunătățirii situației financiare a cadrelor didactice.
„Trebuie să avem, fără patimă, discuții în societate pe subiectele astea și, în timp, să ajungem să corectăm și să îmbunătățim, inclusiv din perspectivă financiară, statutul cadrului didactic. Spunând asta, vreau să mulțumesc cadrelor didactice care fac educație adevărată pentru copiii noștri”, a spus Nicușor Dan.
De ce a ales președintele școala din Curcani
Nicușor Dan a explicat și motivul pentru care a ales să viziteze Școala Gimnazială din Curcani, prezentând unitatea de învățământ drept un exemplu de reducere a abandonului școlar într-o comunitate cu probleme sociale.
„Am ales să vin la școala din Curcani pentru că este un exemplu de cum reacționează un colectiv profesoral responsabil față de o problemă pe care comunitatea o are”, a declarat președintele.
Potrivit acestuia, școala se confrunta cu un nivel ridicat al abandonului, într-o comunitate în care există copii proveniți din familii aflate în situații dificile sau ai căror părinți sunt plecați la muncă.
„O școală care a reușit să reducă în mod semnificativ abandonul școlar”
Președintele a apreciat metodele folosite de cadrele didactice pentru a-i menține pe copii în sistemul de învățământ, inclusiv activitățile organizate în timpul vacanței.
„Aici am avut mult timp abandon școlar. Avem mulți copii cu părinți într-o situație dificilă, copii cu părinți plecați la muncă și avem o școală care a reușit să reducă în mod semnificativ abandonul școlar. Cum a făcut asta? Încercând să înțeleagă așteptările copiilor, încercând să le explice copiilor de ce cunoștințele pe care le predau sunt legate de viața reală și de viața lor viitoare, făcând voluntariat în cursul vacanței de vară și aducând copiii aici. Este un lucru pentru care vreau să-i felicit și public”, a declarat Nicușor Dan.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică