Motivele pentru care Lagarde pleacă mai devreme de la Banca Centrală Europeană

Analiză IL CORRIERE DELLA SERA (Italia), via Rador: Circumstanțele și momentul ales sugerează două explicații — ambele valide și relevante — pentru plecarea lui Christine Lagarde din funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) cu nouă luni înainte de finalul mandatului.

Prima explicație este că Emmanuel Macron dorește să aibă un cuvânt de spus în selectarea succesorului acesteia, în loc să lase acest rol în seama lui Marine Le Pen, în cazul în care lidera de extrema dreaptă ar câștiga alegerile prezidențiale din Franța în această primăvară. Iniţial, mandatul lui Lagarde ar fi trebuit să se încheie peste exact un an, iar guvernele europene ar fi numit un înlocuitor de-abia în ​​iunie 2027. Până atunci, sarcina alegerii i-ar fi revenit următorului președinte francez; și, deși nicio țară nu deține un drept de veto, numirea unui președinte al BCE pentru un mandat de opt ani împotriva dorinței explicite a Parisului, ar fi de neconceput.

Există și un al doilea motiv, de natură mai personală, al plecării sale anticipate. Lagarde — juristă de profesie — nu s-a simțit niciodată pe deplin în largul ei în rolul deținut la Frankfurt, iar acum întrevede o nouă direcție: numirea la conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care se află în spatele reuniunii anuale a elitelor politice, financiare și tehnologice de la Davos. În prezent, Forumul Economic Mondial nu are un lider, iar dacă ar fi așteptat până la sfârșitul anului viitor, Lagarde ar fi riscat să rateze această oportunitate.

În ansamblu, aceste diverse motive nu fac ca plecarea anticipată a oficialului francez să fie mai puțin controversată. Este suficient să ne gândim cât de greu de conceput– și cât de aspru criticată în America – ar fi o mișcare similară din partea președintelui Rezervei Federale: decizia unui funcționar public de a-și părăsi postul pentru a conduce un for elitist destinat miliardarilor este greu de justificat.

Ceea ce a alimentat nemulțumirea în rândul guvernelor și al altor cercuri europene este perioada prelungită în care Lagarde a creat incertitudine cu privire la intențiile sale, semnalând în același timp, în privat, că nu are de gând să-și ducă la bun sfârșit mandatul la BCE. În climatul actual, extrem de dificil – marcat de războaie, o revenire a inflației, instabilitate pe piețele datoriei suverane, tensiuni comerciale și revoluții tehnologice – ultimul lucru de care are nevoie Europa este o conducere incertă sau reticentă. Or, tocmai de o astfel de conducere a avut parte.

Lupta pentru succesiune

Cea mai urgentă chestiune în acest moment este cum se va proceda în continuare. Cea mai bună abordare ar fi luarea unei decizii clare și rapide privind succesorul lui Lagarde – o persoană cu un parcurs profesional impecabil. Se așteaptă ca liderii reuniți în cadrul Consiliului European să ia această decizie, cel mai probabil în luna decembrie a acestui an. În prim plan se află doi candidați: fostul guvernator al băncii centrale a Spaniei, Pablo Hernández de Cos (în prezent președinte al Băncii Reglementelor Internaționale), și fostul guvernator al băncii centrale a Țărilor de Jos, Klaas Knot. Amândoi sunt personalități de calibru, care dețin o expertiză tehnică și o experiență incontestabile.

Până săptămâna trecută, Knot era considerat favorit, numai că în ultimele zile, șansele lui Hernandez de Cos au crescut semnificativ. Unul dintre aspectele cheie care trebuie soluționate vizează negocierile paralele dintre Franța și Germania privind desemnarea viitorului economist-șef și a viitorului șef al operațiunilor de piață – funcții în cadrul Consiliului Executiv al BCE, organism format din cinci membri, structurat în jurul președintelui. Atât Parisul, cât și Berlinul doresc să numească următorul economist-șef al băncii centrale, un rol care exercită o influență majoră asupra deciziilor privind ratele dobânzilor și intervențiile pe piață. Franța susține că ambiția sa nu poate fi ignorată, având în vedere că este pentru prima dată când nu va deține o funcție de conducere de nivel înalt în nicio instituție europeană. Germania, pe de altă parte, ar privi cu reticență un scenariu în care BCE ar avea un președinte spaniol (Hernandez de Cos) și un economist-șef francez (precum Laurence Boone sau Agnès Bénassy-Queré).

Pe scurt, negocierile nici măcar nu au început şi există posibilitatea ca în discuţie să intre nume noi – se spune chiar că Macron a cerut să fie identificate astfel de opțiuni. Situația este complicată și mai mult de contextul extern: Franța însăși ar putea avea nevoie de sprijin din partea BCE în lunile următoare, întrucât situația datoriei sale pe piețele financiare a devenit extrem de fragilă.

Traducere Rador: Cătălina Păunel