Ministrul de interne din Belgia se declară şocat de un atac cu armă automată asupra unei secţii de poliţie din Anderlecht

Ministrul belgian de interne, Bernard Quintin, s-a declarat sâmbătă ‘profund şocat’ de atacul cu mitralieră asupra unei secţii de poliţie din Anderlecht, una dintre cele 19 comune din Regiunea Capitalei Bruxelles, petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează Agerpres.
‘Sunt profund şocat de atacul asupra comisariatului de poliţie din Anderlecht’, a declarat ministrul de interne X, condamnând acest ‘atac inacceptabil’.
Doi indivizi cu cagule au deschis focul asupra clădirii cu o armă automată, a explicat ministrul.
‘În faţa unor astfel de acte de intimidare, nu vom renunţa niciodată la determinarea noastră de a lupta ferm împotriva crimei organizate şi a traficului de droguri, ci dimpotrivă!’, a dat el asigurări.
Potrivit poliţiei, cel puţin zece focuri de armă au fost trase asupra faţadei comisariatului de poliţie local. Mai multe urme de gloanţe sunt vizibile pe faţada clădirii, conform imaginilor publicate de mass-media, dar nimeni nu a fost rănit.
În imaginile de pe camerele de supraveghere, difuzate de media belgiene, se vede clar un individ cu cagulă trăgând cu arma asupra faţadei secţiei de poliţie şi fugind apoi cu un complice pe o trotinetă.
Potrivit şefului poliţiei locale, Jürgen De Landsheer, citat de postul de televiziune flamand VRT, este ‘probabil’ ca atacul să fi fost un act de represalii pentru acţiunile poliţiei împotriva traficului de droguri din această zonă populară şi defavorizată a capitalei belgiene.
Anderlecht a fost deja scena mai multor reglări de conturi, legate de traficul de droguri, soldate cu două decese în februarie 2025.
În 2024, la Bruxelles s-au înregistrat nouă morţi şi 48 de răniţi în 92 de incidente cu armă de foc legate de traficul de droguri, potrivit poliţiei federale.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternVIDEO Zelenski a interzis un desen animat rusesc la care se uitau zeci de milioane de copii în întreaga lume. Kremlinul a „luat foc”: „Caracter abominabil”
ExternFostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a mers la firul ierbii, în plină criză: 'De luni ar putea începe din nou să livreze energie'
ExternAlegerile parlamentare din Rusia au miză directă pentru Europa de Est. Cum arată tabloul actual: cine candidează și cine are cele mai mari șanse
Extern