Sport

Ministrul Cseke Attila anunță că au fost construite cele 110 creșe noi, prevăzute în PNRR

Sursa originală →
Ministrul Cseke Attila anunță că au fost construite cele 110 creșe noi, prevăzute în PNRR
Ascultă articolul

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a anunțat că au fost construite cele 110 creșe noi, prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care se încheie la 31 august.

„Ne-am îndeplinit obiectivul asumat prin fondul de redresare: am construit 110 creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul! Comunitatea noastră se confruntă cu multe probleme în prezent, însă, pe lângă sarcinile cotidiene, trebuie să avem în vedere și planificarea pe termen lung. Scăderea demografică va fi una dintre cele mai mari provocări pe care România va trebui să le rezolve. Creșele noastre noi, colorate și prietenoase îi vor încuraja, de asemenea, pe tineri să aibă copii”, a declarat Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, cu ocazia predării noii creșe din Sighetu Marmației, citat într-un comunicat al UDMR.

Ministrul a reamintit că România și-a asumat, în cadrul PNRR, construcția a cel puțin 110 creșe noi, moderne și ecologice, precum și crearea a cel puțin 4.500 de locuri noi pentru tinerele familii în creșele de stat.

În cadrul programului de construire de creșe „Sfânta Ana”, lansat de UDMR în anul 2021, Ministerul Dezvoltării a creat în total 6.520 de locuri noi cu finanțare europeană, fiind construite toate cele 110 creșe. Zeci dintre acestea au fost ridicate în localități în care trăiește o comunitate maghiară, se arată în comunicat.

Attila Cseke a precizat: „Construcția de creșe nu se va opri; vom continua această muncă cu finanțare de la bugetul de stat, pentru că așa venim în sprijinul familiilor”.

Clădirea creșei din Sighetu Marmației este eficientă din punct de vedere energetic, dispune de spații de joacă exterioare și interioare, precum și de bucătărie proprie, astfel încât copiii să poată primi o masă caldă la prânz.

De asemenea, în Sighetu Marmației a fost construit și un nou teren de sport. „Practicarea unui sport oferă relaxare, contribuie la un stil de viață sănătos, iar un meci bun aduce comunitatea împreună. De aceea construim terenuri de sport și dezvoltăm infrastructura sportivă în fiecare localitate”, a concluzionat Attila Cseke, potrivit sursei citate.

Comentarii (0)

    Articole similare