Ministerul Muncii propune extinderea protecţiei salariaţilor companiilor de interes strategic aflate în concordat preventiv / Angajații combinatului siderurgic de la Galați, printre beneficiari

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) propune, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, extinderea protecţiei salariaţilor companiilor de interes strategic aflate în concordat preventiv, scrie Agerpres.
Angajații combinatului siderurgic de la Galați s-ar număra printre beneficiari, dacă ordonanța de urgență ar fi adoptată.
Ministerul a pus în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, pentru a asigura continuitatea activităţii economice, protejarea locurilor de muncă şi prevenirea intrării în insolvenţă a companiilor de interes strategic.
„Nimeni nu trebuie să rămână fără salariu în timp ce compania în care lucrează trece printr-un proces dificil de restructurare. Am dublat perioada de acordare a sprijinului şi am crescut plafonul maxim garantat pentru că procesele de redresare în sectoarele strategice durează şi au nevoie de un cadru legislativ adaptat la realitate. Astfel, ne dorim să protejăm locurile de muncă, să oferim siguranţă familiilor şi să dăm companiilor timpul necesar să evite insolvenţa şi să îşi revină”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.
Principalele noutăţi legislative aduse prin acest pachet de măsuri includ un sprijin extins de la 6 la 12 luni. Astfel, se dublează perioada pentru care plata salariilor şi a altor drepturi băneşti restante poate fi acoperită din Fondul de garantare. Pentru salariaţii angajatorilor de interes strategic, aceste creanţe reprezintă drepturile datorate şi neplătite – stabilite prin lege, acte normative speciale, contractul individual de muncă şi/sau contractul colectiv de muncă, asupra cărora nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune – aferente unei perioade de 12 luni consecutive.
De asemenea, se propune majorarea plafonului maxim, astfel încât suma totală a creanţelor salariale suportate din Fond pentru fiecare salariat creşte de la 6 la 12 salarii medii brute pe economie.
În propunere sunt detaliate categoriile de drepturi salariale şi băneşti acoperite (inclusiv cele stabilite prin legislaţie specială, contracte individuale sau colective de muncă).
Companiile de interes strategic care au beneficiat deja de garantarea creanţelor pe o perioadă de 6 luni pot formula o nouă cerere pentru acoperirea perioadei rămase până la atingerea noii limite de 12 luni.
Totodată, se actualizează prevederile privind solicitarea şi recuperarea sumelor, contestarea deciziilor emise de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi procedurile administrative aferente.
Prin aceste modificări, Ministerul Muncii urmăreşte consolidarea protecţiei salariaţilor şi adaptarea mecanismului de garantare la durata şi complexitatea proceselor de restructurare economică. Măsurile oferă timpul necesar companiilor de interes strategic să îşi revină financiar, asigurând totodată protecţie socială pentru angajaţi şi prevenind riscul unor blocaje majore pe piaţa muncii.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăCătălin Drulă: PSD și AUR au acaparat și conducerea administrativă a Camerei Deputaților
PoliticăPreședintele Nicușor Dan își menține criticile față de „amendamentul Fritz” la legea integrității, în pofida răspunsului transmis Comisiei Europene
PoliticăAlina Gorghiu: Decizia lui Ilie Bolojan este ilegală!
Politică