Investigații

Mihai Chirica, pus sub acuzare în dosarul „Păcura” / Primarul Iașiului a fost audiat marți la DNA

Sursa originală →
Mihai Chirica, pus sub acuzare în dosarul „Păcura” / Primarul Iașiului a fost audiat marți la DNA
Ascultă articolul

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a ajuns marți la sediul DNA Iași, unde a stat aproximativ o oră. Edilul ar fi fost înștiințat de procurorii anticorupție că are calitatea de inculpat în dosarul „Păcura”, potrivit unor surse judiciare citate de Ziarul de Iași, transmite MEDIAFAX.

La ieșirea din sediul DNA, Mihai Chirica nu a făcut declarații jurnaliștilor, însă a făcut o scurtă declarație cu privire la situația sa procesuală.

„Este aceeași situație ca data trecută. Nu s-a schimbat nimic. Dosarul s-a pus în mișcare”, a spus primarul Iașului.

Și alți funcționari din cadrul Primăriei Iași au fost audiați de procurorii DNA în același dosar, în cursul zilei de luni.

Ancheta vizează păcura dispărută de la CET Holboca

Dosarul „Păcura” vizează modul în care au fost gestionate rezervele de stat de combustibil depozitate la CET Holboca, precum și plata efectuată ulterior de municipalitatea ieșeană către Administrația Rezervelor de Stat pentru o cantitate de păcură care nu mai exista în stoc.

Potrivit informațiilor publicate anterior de Ziarul de Iași, anchetatorii verifică o plată de aproximativ două milioane de lei făcută de municipalitate către Rezervele de Stat pentru combustibilul lipsă.

Ancheta DNA a devenit publică în decembrie 2024, când procurorii au făcut verificări la Primăria Iași, Termo-Service, CET Tudor și CET Holboca. Au fost solicitate documente tehnice și economice privind funcționarea sistemului de termoficare în perioada 2021-2023.

În ceea ce privește păcura, procurorii au cerut documente referitoare la relațiile dintre Termo-Service și CET Iași, precum și la responsabilitățile privind depozitarea, în perioada 2021-2022, a păcurii cu conținut redus de sulf, aflată în regim de rezervă de stat.

Anchetatorii au solicitat inclusiv fișele de post și contractele de muncă ale unor persoane care aveau atribuții în sistemul de termoficare.

Comentarii (0)

    Articole similare