Meteorologii ANM și ISU au emis avertizări de vreme rea: Cod portocaliu de furtuni și vijelii. Ninsorile revin în forță

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică și avertizări de cod galben și cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, valabile începând de luni, 2 noiembrie. Meteorologii anunță precipitații abundente în mai multe regiuni ale țării, intensificări ale vântului, iar la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, sunt așteptate ninsori și depunerea unui strat de zăpadă. De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis avertizări către populație că urmează o perioadă cu ploi abundente și ne sfătuiesc să evităm ieșirile din casă.
Cod portocaliu de ploi în județul Constanța
ANM a emis Cod portocaliu, valabil de luni, de la ora 10:00, până marți, 3 noiembrie, la ora 10:00, în județul Constanța. Aici sunt prognozate ploi importante cantitativ, cu acumulări de 40-60 de litri pe metru pătrat și, local, chiar de 80-90 de litri pe metru pătrat.
Tot în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00 – 3 noiembrie, ora 10:00, ANM a emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru județele Călărași, Ialomița, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Prahova, Dâmbovița, Ilfov și municipiul București. În aceste zone se vor acumula cantități de apă de 25-35 de litri pe metru pătrat și, izolat, de peste 40 de litri pe metru pătrat.
Ploi însemnate cantitativ în mai multe zone din țară
Meteorologii au emis și o informare meteorologică valabilă până miercuri, 4 noiembrie, la ora 20:00. Potrivit ANM, va ploua moderat cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde cantitățile de apă vor ajunge, în general, la 20-50 de litri pe metru pătrat.
Ninsori abundente la munte
La munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, iar stratul de zăpadă va ajunge, în general, la 5-15 centimetri. În Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali, în zonele vizate de codul galben, stratul de zăpadă poate atinge 10-20 de centimetri.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice și sud-estice, iar miercuri și în cele estice. Vitezele vor ajunge, în general, la 40-50 km/h, în timp ce pe crestele montane rafalele vor atinge 60-80 km/h, viscolind ninsoarea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis avertizare de vreme rea
”În mai multe județe și în municipiul București sunt prognozate precipitații însemnate cantitativ, în timp ce în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei sunt așteptate și intensificări ale vântului, conform avertizărilor emise de ANM, valabile în perioada 02 noiembrie, ora 10:00 - 03 noiembrie, ora 10:00.
Respectați recomandările noastre!
Evitați să vă adăpostiți sau să parcați autoturismele sub copaci, panouri publicitare, stâlpi sau în apropierea clădirilor de pe care se pot desprinde elemente de construcție.
În timpul furtunii, rămâneți într-un spațiu sigur, în interiorul unei clădiri, și închideți ferestrele.
În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora.
Asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente.
Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea.”, arată ISU.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăIonuț Moșteanu (USR) spune că un avion Timișoara – București a întârziat o oră din cauza unor pasageri care nu s-au mai îmbarcat / Face aluzie la invitații PSD de la botezul copilului lui Alfred Simonis: ”Credeți că erau niște ciocoi pesediști care se cred mai presus de reguli și de bun simț?”
PoliticăDacian Cioloș, candidatul român la conducerea Organizației Internaționale a Francofoniei: ”Avantajul meu este că vin dintr-o țară care nu este o sursă de tensiuni”
PoliticăVIDEO Incendiu foarte puternic în București: Arde o zonă comercială, iar pompierii intervin cu 12 autospeciale
Politică