Investigații

Mărturie-cheie în celebrul asasinat din Malta: „Mi-a spus: 'Sunt cei 150.000 de euro pentru ca Daphne să fie ucisă'”

Sursa originală →
Mărturie-cheie în celebrul asasinat din Malta: „Mi-a spus: 'Sunt cei 150.000 de euro pentru ca Daphne să fie ucisă'”

Omul de afaceri acuzat că a plătit asasini pentru a o ucide pe jurnalista de investigații Daphne Caruana Galizia era nerăbdător ca asasinatul să aibă loc şi, la un moment dat, a trimis un mesaj de pe ambarcaţiunea sa în care spunea că „pregăteşte şampania” pentru a sărbători, conform audierilor la instanţa din Malta, informează News.ro.

Yorgen Fenech (44 de ani), moştenitorul unui imperiu imobiliar care include mai multe hoteluri Hilton, este judecat în Malta pentru complicitate la uciderea jurnalistei Caruana Galizia.

Aceasta a murit în octombrie 2017, în explozia unei bombe amplasate în maşina sa, după ce publicase o serie de dezvăluiri despre politicieni de rang înalt, atât de grave încât au dus la convocarea unor alegeri generale anticipate.

Martorul-cheie al acuzării, un taximetrist care susţine că a acţionat ca intermediar între afacerist şi trei bărbaţi deja condamnaţi pentru că au acceptat 150.000 de euro pentru a comite asasinatul, a fost audiat vineri.

Ce a povestit martorul protejat

Melvin Theuma, care trăieşte ca martor protejat după ce a acceptat să depună mărturie în schimbul graţierii, a declarat că afaceristul i-ar fi cerut să contacteze un infractor cunoscut şi să organizeze asasinatul, deoarece voia să îl protejeze pe unchiul său, Raymond Fenech, şeful afacerii familiei.

„Adu-l aici, am nevoie de el să o ucidă pe Daphne, pentru că ea urmează să publice informaţii despre unchiul Ray”, i-ar fi spus Fenech, potrivit martorului.

Taximetristul și omul de afaceri se cunoşteau de ani de zile și se împrieteniseră datorită interesului comun pentru cursele de cai şi pariuri.

Asasinii foloseau ca bază „magazia de cartofi”

După ce ar fi primit ordinul de la omul de afaceri, taximetristul a spus că s-a dus în zona unor docuri, unde asasinii, fraţii George şi Alfred Degiorgio şi complicele lor Vincent Muscat, foloseau drept bază un depozit cunoscut sub numele de „magazia de cartofi”.

„Alfred s-a urcat în taxiul meu şi i-am spus: 'Am pe cineva care vrea să o ucidă pe Daphne Caruana Galizia'. M-a întrebat dacă persoana respectivă poate plăti, iar eu i-am spus că da, bineînţeles”, a relatat el.

Taximetristul a spus instanţei că după ce Joseph Muscat a revenit la putere în Malta în 2017, Fenech l-ar fi chemat şi i-ar fi dat un plic plin cu bani. „L-am întrebat: 'Ce-i asta?' Mi-a spus: 'Sunt cei 150.000 de euro pentru ca Daphne să fie ucisă'.”

Asasinilor li s-a dat un avans de 30.000 de euro, după care aceştia au început să urmărească deplasările jurnalistei.

Pe măsură ce timpul trecea, omul de afaceri ar fi devenit tot mai nerăbdător.

„Yorgen mă întreba la fiecare câteva zile: 'Când o vor ucide?'. Odată, era pe barca lui şi mi-a trimis un mesaj în care spunea că pregătea şampania în caz că se întâmpla”, conform martorului.

Panama Papers

Uciderea jurnalistei de 53 de ani, care participase activ la imensa investigaţie jurnalistică "Panama Papers", a suscitat o indignare internaţională.

Omul de afaceri Yorgen Fenech, care compare alături de mai multe persoane acuzate, potrivit cotidianului Times of Malta, fusese arestat la sfârşitul anului 2019 la bordul iahtului său în timp ce încerca să părăsească Malta.

Yorgen Fenech câştigase în 2013 un contract de mai multe milioane de euro cu statul maltez pentru construirea unei centrale electrice cu gaze.

Daphne Caruana Galizia anchetase cu puţin timp înaintea morţii sale asupra unor suspiciuni de corupţie la cel mai înalt nivel în Malta, concentrând atenţia opiniei publice asupra legăturilor tulburi între mediile de afaceri şi elita politică locală.

La 1 decembrie 2019, şeful guvernului maltez Joseph Muscat îşi anunţase demisia, sub presiunea manifestanţilor care protestau zilnic, acuzându-l că ar fi interferat şi protejat colaboratori în ancheta asupra uciderii jurnalistei.

Comentarii (0)

    Articole similare