Marine Le Pen, lidera partidului Reunirea Națională: „În această seară sunt candidată la alegerile prezidențiale și nu mă voi răzgândi”

Marine Le Pen, lidera partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă), și-a anunțat, marți, intenția de a fi candidata partidului la alegerile prezidențiale, la doar câteva ore după anunțul reducerii perioadei sale de ineligibilitate, transmite franceinfo.fr.
„În această seară sunt candidată la alegerile prezidențiale și nu mă voi răzgândi”, a declarat Marine Le Pen.
Curtea de Apel de la Paris a scurtat sentința de condamnare la închisoare pe patru ani la trei ani, dintre care unul cu executare prin arest la domiciliu cu brățară electronică de monitorizare și a scurtat pedepasa de cinci ani de ineligibilitate împotriva lui Le Pen pronunțată de instanța de fond în 2025, la 45 de luni, dintre care 30 de luni cu suspendare, ca urmare Marine Le Pen a devenit eligibilă. Lidera RN a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri în perioada în care era deputată în Parlamentul European și a condamnat-o la 100.000 de euro amendă.
Marine Le Pen a declarat că nu va face campanie electorală cu brățară electronică, care limitează libertatea de mișcare, ca atare ar urma să fie înlocuită de președintele partidului, eurodeputatul Jordan Bardella. Ea ar putea face apel la Curtea de Casație, dar decizia ar veni abia în ianuarie 2027, mult prea târziu și ar putea, în caz de respingere, să lase RN fără candidat.
Sondajele de opinie plasează ambii candidați în fruntea intențiilor de vot la primul tur al alegerilor prezidențiale din aprilie 2027, dar în ultima perioadă Bardella a înregistrat scoruri cu 4 – 5% superioare lui Le Pen (36 – 37%, față de 31 – 33%). Singurul contracandidat care ar putea să învingă candidatul RN în al doilea tur de scrutin este fostul prim ministru (2017 – 2020), Edouard Philippe, liderul micului partid de centru dreapta, Orizonturi.
Președintele Emmanuel Macron, ales în 2017 și reales în 2022, nu mai are dreptul să candideze anul viitor.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăDeputații se reunesc miercuri în plen pentru proiecte legate de PNRR și SAFE / Comisiile parlamentare vor lucra între orele 8:30 și 10:00, după care vor începe dezbaterile în plen
PoliticăDragoș Constantin, fost consilier al lui Clotilde Armand (USR) și absolvent al Universității de Arte, numit în consiliul de administrației al Apelor Minerale, companie de stat din subordinea Ministerului Economiei condusă de Irineu Darău (USR)
PoliticăAlexandru Rogobete, în plină grevă: 'La lipsă de viziune se adaugă ambiţia croitoraşului cel viteaz, Bolojan, care a ajuns acum să peticească, că nu mai are ce să taie'
Politică