Maria Mandl, „Bestia” de la Auschwitz. Povestea gardienei SS

A fost una dintre cele mai crude femei din aparatul de exterminare nazist. Deținuții o numeau „Bestia”, iar simpla ei apariție era suficientă pentru a-i îngrozi pe cei închiși în lagăre. Maria Mandl, fiica unui cizmar austriac, a ajuns să conducă personalul feminin de supraveghere de la Auschwitz-Birkenau, unde a participat la selecțiile deținuților trimiși la moarte. Îi bătea pe prizonieri pentru cele mai mici abateri, îi umilea în fața celorlalți și, potrivit unor mărturii, ajunsese să trateze anumite victime ca pe niște obiecte de care se putea dispensa oricând.

Povestea ei este cu atât mai tulburătoare cu cât, în afara lagărului, Maria Mandl era descrisă ca o femeie inteligentă, cultivată și pasionată de literatură, gastronomie și muzică clasică. În interiorul Auschwitzului însă, a devenit unul dintre simbolurile cruzimii exercitate de gardienele SS asupra femeilor și copiilor lipsiți de apărare.

Maria Mandl, fiica unui cizmar care a ales să lucreze pentru naziști

Maria Mandl s-a născut la 10 ianuarie 1912, în localitatea Münzkirchen, din Austria Superioară. Provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind cizmar. Înainte de a intra în sistemul lagărelor de concentrare naziste, a lucrat ca ajutor casnic, iar ulterior a avut un loc de muncă la poșta locală.

După anexarea Austriei de către Germania nazistă, în martie 1938, viața Mariei Mandl a luat o turnură radicală. În octombrie același an, a început să lucreze ca gardiană în lagărul de concentrare Lichtenburg, unul dintre primele centre de detenție naziste și unul dintre primele destinate exclusiv femeilor.

În mai 1939, a fost transferată la Ravensbrück, lagărul construit special pentru femei. Acolo și-a continuat ascensiunea în aparatul de supraveghere SS, iar la 1 aprilie 1941 a devenit membră a Partidului Nazist.

În primăvara anului 1942, Maria Mandl a primit funcția de gardiană-șefă la Ravensbrück, având responsabilitatea supravegherii personalului feminin și a deținutelor. Ascensiunea ei s-a produs într-un sistem în care violența, umilirea și pedepsele brutale făceau parte din viața de zi cu zi.

„Bestia” de la Ravensbrück: bătea femeile până nu-și mai putea ridica brațul

Mărturiile supraviețuitoarelor de la Ravensbrück conturează imaginea unei gardiene care folosea violența pentru cele mai mici abateri și care, de multe ori, nici măcar nu avea nevoie de un motiv pentru a-și agresa victimele.

Fosta deținută Lina Haag a relatat că Maria Mandl le bătea pe femei atât de brutal, încât ajungea să nu-și mai poată ridica brațul. O altă supraviețuitoare, Maria Bielicka, a povestit despre cruzimea gardienei și despre o deținută pe care a văzut-o lovită cu picioarele până când nu a mai putut rezista.

Mărturiile din dosarele proceselor de după război descriu, la rândul lor, scene de o violență extremă. Femeile erau lovite cu pumnii, cu bastoanele sau cu bocancii, uneori până își pierdeau cunoștința. Alteori, erau pedepsite prin apeluri suplimentare care se prelungeau ore întregi, obligate să stea în genunchi cu mâinile ridicate, în condiții în care unele ajungeau să leșine sau chiar mureau.

Mandl nu era genul de gardiană care să delege întotdeauna violența. Dimpotrivă, potrivit unei mărturii consemnate într-o carte despre viața din Ravensbrück, ea și colega sa, Dorothea Binz, preferau să lovească ele însele deținutele, în loc să lase pe altcineva să o facă.

De aici și reputația înspăimântătoare care i-a adus porecla de „Bestia”.

Un alt episod relatat de fostele deținute arată cât de absurde puteau deveni motivele pentru care femeile erau pedepsite. Mandl nu suporta să vadă prizoniere cu părul creț sau ondulat, considerând că încălcau regulile lagărului. În unele cazuri, le obliga să se radă în cap, după care le punea să defileze prin lagăr cu pancarte atârnate de gât, pe care scria că au încălcat regulamentul pentru că și-au ondulat părul.

Era o formă suplimentară de umilire, într-un loc în care deținutele erau deja private de libertate, demnitate și cele mai elementare drepturi.

Auschwitz-Birkenau: muzica clasică și orchestra de femei din mijlocul exterminării

În octombrie 1942, Maria Mandl a fost transferată la Auschwitz-Birkenau, unde a preluat cea mai înaltă funcție de supraveghere a gardienelor SS din sectorul femeilor. Avea autoritate asupra personalului feminin și asupra deținutelor, însă se afla în continuare în ierarhia lagărului, subordonată conducerii masculine SS.

La Auschwitz, cruzimea ei a continuat. Mărturiile supraviețuitorilor o descriu ca pe o gardiană care aplica pedepse brutale, participa la selecții și decidea cine mai era considerat apt de muncă. Cele care nu mai puteau munci din cauza bolilor, a epuizării sau a slăbiciunii fizice erau expuse riscului de a fi trimise la moarte.

Există însă și un contrast tulburător în biografia sa. În afara scenelor de violență, Maria Mandl era pasionată de muzica clasică și avea gusturi considerate rafinate. Iubea literatura și gastronomia și putea petrece ore întregi ascultând sau interpretând muzică.

La Auschwitz, această pasiune a avut o consecință greu de imaginat: existența unei orchestre formate din deținute, obligate să cânte în timp ce, în jurul lor, alți prizonieri erau deportați, selectați și uciși.

Mandl a avut un rol important în susținerea Orchestrei Femeilor și în aducerea muzicienei Alma Rosé în componența acesteia. Rosé, o violonistă cu experiență, a ajuns la Auschwitz în iulie 1943, iar talentul ei a făcut-o să fie remarcată de gardiană.

Pentru muziciene, un loc în orchestră putea însemna condiții ceva mai bune și șanse mai mari de supraviețuire decât munca fizică epuizantă. Asta nu le scutea însă de teroarea lagărului și nici nu le oferea vreo garanție că vor rămâne în viață.

Orchestra era obligată să cânte la apeluri, la sosirea transporturilor și în alte momente organizate de administrația lagărului. Uneori, muzica răsuna în timp ce noii prizonieri erau conduși spre camerele de gazare.

Într-unul dintre cele mai crude contraste ale vieții de la Auschwitz, femeile cântau melodii clasice în timp ce, la doar câțiva pași, se desfășura mecanismul exterminării. Unele relatări susțin că muzica orchestrei l-ar fi impresionat până la lacrimi inclusiv pe medicul SS Josef Mengele, însă acest detaliu nu este confirmat de documentația istorică pe care am consultat-o.

Povestea copilului pe care l-ar fi trimis la gazare

Printre cele mai tulburătoare relatări despre Maria Mandl se numără și poveștile potrivit cărora aceasta își alegea anumiți prizonieri pe post de „animale de companie”.

În unele mărturii preluate în lucrări despre viața din lagărele naziste, supraviețuitorii au povestit că gardiana își selecta anumite persoane, le obliga să îndeplinească sarcini personale și le ținea în apropierea sa. Această aparentă protecție nu însemna însă că respectivele victime erau în siguranță. Potrivit acestor relatări, atunci când se plictisea de ele, Mandl le putea trimite la moarte.

Una dintre poveștile care au rămas în circulație este cea a unui copil pe care gardiana l-ar fi îmbrăcat în haine elegante și l-ar fi ținut pe lângă ea, asemenea unei marionete. Micuțul ar fi ajuns să o însoțească în mod regulat, însă protecția de care părea să se bucure s-ar fi încheiat în momentul în care Mandl și-a pierdut interesul pentru el. Relatarea susține că băiatul a fost trimis ulterior în camera de gazare.

Este o poveste cutremurătoare, care ilustrează cruzimea arbitrară atribuită gardienei în mărturiile despre Auschwitz. Ea trebuie însă privită ca o relatare transmisă prin surse secundare, nu ca un episod individual confirmat separat de documentele oficiale ale lagărului.

Maria Mandl participa și la selecțiile deținuților, una dintre cele mai înspăimântătoare practici din sistemul Auschwitz. Cei considerați apți de muncă erau despărțiți de cei care, din cauza bolilor sau a epuizării, nu mai puteau fi exploatați. Pentru mulți dintre cei din urmă, selecția însemna moartea în camerele de gazare.

Unele articole îi atribuie Mariei Mandl aproximativ 500.000 de victime trimise la moarte. Cifra este însă greu de susținut ca bilanț al acțiunilor sale personale. Documentele istorice confirmă participarea ei la selecții și responsabilitatea directă pentru abuzurile comise în lagăr, dar nu stabilesc că ar fi trimis singură la moarte un asemenea număr de oameni.

Capturată de americani, judecată la Cracovia și spânzurată la 36 de ani

Domnia terorii exercitate de Maria Mandl la Auschwitz s-a încheiat în noiembrie 1944, când a fost transferată la Mühldorf, un lagăr-satelit al complexului Dachau.

După înfrângerea Germaniei naziste, în 1945, a încercat să se refugieze în Bavaria, însă a fost capturată de forțele americane în luna august. Ulterior, a fost predată autorităților poloneze și adusă în fața justiției pentru crimele comise în lagărele de concentrare.

Procesul de la Cracovia, desfășurat în 1947, a scos la iveală mărturii despre brutalitatea sa și despre rolul pe care l-a avut în sistemul de exterminare de la Auschwitz.

Maria Mandl a fost găsită vinovată pentru crimele comise și condamnată la moarte. Sentința a fost executată la 24 ianuarie 1948, când a fost spânzurată în închisoarea Montelupich din Cracovia. Avea doar 36 de ani.

Femeia care ajunsese să decidă asupra vieții și morții deținutelor din lagărele naziste și-a găsit astfel sfârșitul, după ce crimele și abuzurile sale au fost aduse în fața tribunalului.