Marea este afectată din nou de fenomenul de upwelling / Temperatura apei a ajuns până la 13°C în unele zone de pe litoral / Există pericolul de șoc termic

Marea Neagră este din nou afectată de fenomenul de upwelling, acesta fiind al doilea episod de răcire din această vară, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
Potrivit Meteoplus, la ora 11.00, temperatura apei coborâse la 13°C în Constanța și 18°C în Mangalia.
Upwelling‑ul este un proces oceanografic firesc, prin care apa rece din straturile adânci urcă spre suprafață, ca urmare a acțiunii vântului și a modificării curenților marini. Practic, vântul împinge apa de la suprafață spre larg, iar în locul ei pătrunde apă mult mai rece și bogată în nutrienți.
În astfel de situații, temperatura apei poate scădea brusc în doar câteva ore, ajungând chiar sub 15–16°C.
Fenomenul are efecte benefice asupra ecosistemului marin: apa rece adusă din adâncuri reactivează lanțul trofic și conferă mării o claritate aparte, cu nuanțe turcoaz. Pentru turiști, însă, răcirea accentuată a apei poate face înotul inconfortabil și chiar riscant, existând pericolul de șoc termic. Specialiștii recomandă ca temperatura apei să fie testată înainte de a intra în mare.
Upwelling‑ul este temporar, durata lui depinzând de intensitatea și direcția vântului. Odată ce episoadele de vânt puternic se vor opri, apa caldă va reveni treptat la mal. Vremea rămâne capricioasă pe litoral până joi, 23 iulie, când sunt anunțate averse și temperaturi modeste, de 22–26°C, cu minime între 14 și 18°C. (
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern