Luca Niculescu, în fața unui mozaic politic complicat. UDMR vede șanse mai mari, dar avertizează: „Ar fi foarte dificil”

Guvernul Luca Niculescu are șanse mai mari să treacă de votul Parlamentului decât Cabinetul propus anterior de Siegfried Mureșan, însă obținerea celor 233 de voturi necesare învestirii nu este garantată, afirmă liderul deputaților UDMR, Csoma Botond. Uniunea este deschisă negocierilor cu premierul desemnat, dar transmite că i-ar fi „foarte dificil” să intre într-o formulă de guvernare doar alături de PSD. Kelemen Hunor indicase, la rândul său, o formulă în care atât PSD, cât și PNL să participe la construirea majorității.
Declarațiile conturează poziția UDMR după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru și în timp ce negocierile pentru construirea unei majorități parlamentare continuă.
Csoma Botond: Guvernul Niculescu are șanse mai mari, dar cele 233 de voturi nu sunt garantate
Liderul deputaților UDMR consideră că Luca Niculescu pornește cu șanse mai bune decât Siegfried Mureșan, al cărui Cabinet nu a trecut de Parlament.
„Eu cred că are șanse mai mari decât domnul Siegfried Mureșan, dar nu pot să garantez că vor exista 233 de voturi", a declarat Csoma Botond la RFI.
El speră într-o refacere, cel puțin parțială, a coaliției și spune că esențială va fi poziționarea PSD și PNL față de premierul desemnat.
„Dincolo de aceste declarații politice pe care le-am văzut și eu, totuși, eu sunt foarte curios cum se vor raporta PNL și PSD la această desemnare și poate-poate că vom ajunge totuși la o majoritate, că știți cum sunt cu declarațiile politice, mai există și teatru în politica românească".
UDMR, deschis negocierilor cu Luca Niculescu
Csoma Botond spune că UDMR va purta discuții cu premierul desemnat înainte de a lua o decizie și așteaptă să afle programul de guvernare și formula de Cabinet pe care acesta o va propune.
„Vom discuta cu domnul Luca Niculescu, pe care îl apreciem, este un bun specialist, este un bun diplomat. Vom avea o discuție cu dânsul, să vedem ce planuri are, ce program de guvernare, ce Guvern ar dori să facă".
Participarea UDMR la viitorul Executiv este însă puțin probabilă în acest moment: „Nu neapărat, nu. Nu am discutat încă. Domnul Kelemen Hunor când a făcut ieri o declarație, s-a referit la PSD, pentru că foarte mulți se așteptau la desemnarea domnului Grindeanu și atunci domnul Kelemen Hunor a spus că ar fi destul de ciudat, după ce am fost în acea coaliție care l-a propus pe domnul Siegfried Mureșan pentru poziția de premier, acum să trecem într-o altă tabără, în condițiile în care nu s-a schimbat absolut nimic din punct de vedere politic (...). Eu cred că UDMR nu va participa la guvernare, dar sigur, nu decid eu singur acest aspect, trebuie să decidem în forurile statutare (...). Trebuie să vedem ce Guvern își dorește domnul Luca Niculescu, poate vrea un Guvern de tehnocrați. După aceea, trebuie să vedem cam cine ar dori să participe la această guvernare (...). Ar fi foarte dificil pentru noi să luăm parte la o guvernare doar cu PSD".
UDMR vrea ca viitorul program de guvernare să includă explicit un capitol dedicat drepturilor minorităților naționale.
„Să aibă un capitol referitor la drepturile minorităților naționale, întotdeauna am insistat să avem un asemenea capitol în programul de guvernare, vom insista și acum și vom mai discuta anumite aspecte care țin de situația generală a României".
UDMR nu vrea un Guvern format exclusiv din tehnocrați
În ceea ce privește formula viitorului Cabinet, Csoma Botond pledează pentru prezența politicienilor în Executiv și respinge varianta unei formule exclusiv tehnocrate.
„Ar trebui să avem și politicieni în Guvern, pentru că într-un stat democratic, deciziile trebuie asumate la nivel politic. Totuși, politicienii au legitimitate, au fost aleși de cetățeni. Nu cred că ar trebui să mergem într-o tehnocrație pură. Într-o tehnocrație pură există și un deficit de democrație, după părerea mea. Deciziile trebuie asumate politic. Eu aș merge mai mult în direcția unui Guvern politic, cu miniștri politici sau politic și tehnocrat, dar să fie și politicieni. Acest Guvern și dacă va fi învestit, va fi un Guvern minoritar, nu o să aibă o majoritate solidă în Parlamentul României, dacă nu există nici un politician în acel Guvern, va fi foarte dificil pentru Guvern să găsească o majoritate pentru toate proiectele sale".
Kelemen Hunor excludea „aproape 100%” intrarea UDMR în Guvern
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni și înainte ca numele lui Luca Niculescu să fie anunțat, că exclude „aproape 100%” participarea formațiunii la viitorul Executiv.
„Pe cine va desemna președintele nu știm. Nu vreau să speculez nici să comentez variante date pe surse. Nu vom face parte din următorul guvern aproape 100%. Exclud. Dintr-un singur motiv. Săptămâna trecută am fost cu un guvern în Parlament care nu a trecut, nu putem fi săptămâna următoare cu altă coaliție”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR lăsa însă deschisă posibilitatea ca formațiunea să acorde sprijin parlamentar unei formule construite în jurul PSD, cu participarea PNL.
„Putem susține un guvern în jurul PSD, cu susținere de la PNL, nu e vorba de cei 16 puciști (n.r. liberalii care au votat pentru Adrian Veșteaa). E nevoie de o asumare. Dacă guvernul va avea nevoie de 40 de voturi, le vom asigura”, a declarat Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor: „E nevoie și de PSD și de PNL”
Președintele UDMR a pledat pentru o majoritate parlamentară transparentă, construită în jurul partidelor din fosta coaliție, și a exclus varianta în care voturile UDMR ar contribui la învestirea unui Guvern alături de AUR și SOS.
„Nu știm cine va fi premierul desemnat, nu am aflat, dar avem nevoie de guvern. Este principalul deziderat, să avem un guvern cu puteri depline. Noi am dori să existe o majoritate și în momentul învestirii. O majoritate transparentă formată din vechea coaliție. E nevoie și de PSD și de PNL. Altfel nu se poate ajunge la o majoritate. Nu putem accepta să votăm împreuna cu AUR și cu SOS. Orice altă variantă se poate discuta, se poate negocia și va depinde enorm de mult de persoana prim-ministrului”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a insistat și asupra necesității instalării rapide a unui Guvern cu puteri depline, invocând blocajele generate de prelungirea interimatului.
„Noi nu dorim să rămână guvernul interimar în continuare pentru că nicio rectificare nu are puterea de a face. Suntem în blocaj de câteva săptămâni. După ce vom afla numele premierului, în acest moment nu avem alte detalii”, a precizat Kelemen Hunor.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăMergea singură la biserică, dar a fost atacată într-un parc din Cluj de un bărbat care i-a smuls cerceii din urechi: „Hoțul, hoțul!”. Ce pedeapsă a primit
PoliticăVIDEO Încă un social-democrat se alătură demersului AUR de a-l suspenda pe președintele Nicușor Dan! A făcut anunțul fiind însoțit de un lider al partidului lui Simion
PoliticăSURSE Mutarea pregătită de Luca Niculescu, premierul desemnat! Va răspunde la întrebarea momentului după discuțiile cu partidele
Politică