Luca Niculescu, despre salariul minim: "Este foarte posibil să existe și aici vești bune" / Ce spune despre riscul unei noi moțiuni de cenzură

Premierul desemnat Luca Niculescu a vorbit despre perspectivele economice ale României, despre majorarea pensiilor și evoluția salariului minim, dar și despre riscul unei noi moțiuni de cenzură. Acesta a subliniat la Antena 1 că Executivul trebuie să respecte ținta de deficit bugetar, dar, în același timp, să ia măsuri prin care oamenii să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai.
Niculescu: "Pensiile vor fi indexate de anul viitor"
„Vor fi indexate pensiile de anul viitor, după doi ani în care nu s-a întâmplat acest lucru. Acesta este deja un lucru pozitiv de care vor beneficia mulți oameni”, a declarat Niculescu.
În ceea ce privește salariul minim, Luca Niculescu a afirmat că există posibilitatea unor vești bune, însă a precizat că deciziile trebuie analizate în funcție de situația bugetară.
„Salariul minim este o discuție și despre el și este foarte posibil să existe și aici vești bune”, a spus Niculescu.
"Trebuie să vedem cum stăm după rectificare și cum încheiem acest an. Asta ne spune foarte bine cum va fi construit bugetul", a adăugat premierul desemnat.
Premierul desemnat speră să nu existe o nouă moțiune de cenzură în următoarele șase luni
Luca Niculescu a mai afirmat că speră ca în următoarele șase luni să nu existe o nouă moțiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului și că se bazează pe înțelegerile care vor fi încheiate cu mai multe partide.
Acesta a subliniat că România trebuie să respecte ținta de deficit bugetar, iar cheltuielile nu trebuie să depășească nivelul asumat.
"Trebuie ca oamenii să simtă că viața lor se îmbunătățește"
Totodată, Niculescu a transmis că obiectivul Executivului trebuie să fie îmbunătățirea vieții oamenilor, chiar dacă situația internațională nu permite promisiuni spectaculoase.
„E nevoie de grijă pentru oameni. Trebuie ca oamenii să simtă că viața lor se îmbunătățește. Nu promit miracole, nu se pot face miracole. Uitați-vă la cum arată și situația internațională. Dar promit că facem tot ce ține de noi pentru a fi mai bine”, a conchis Niculescu.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicTraian Băsescu avertizează asupra impozitării locuințelor în funcție de valoarea de piață: „Riscăm să-i scoatem pe pensionari în stradă”. Ce spune despre situația economică a României
EconomicNazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
EconomicGigantul chinez BYD anunță investiții în România
Economic