Lovitură pentru fanii „Șepcilor Roșii”! S-a aflat ce se întâmplă cu Jovo Lukic în această vară

Deși în ultimele săptămâni numele lui Jovo Lukic a fost intens vehiculat pe lista mai multor cluburi din străinătate, atacantul bosniac este tot mai aproape de o revenire la Universitatea Cluj.
În lipsa unei oferte concrete care să satisfacă pretențiile clubului, transferul pare să fi intrat în impas, iar fotbalistul este așteptat să revină în aceste zile sub comanda staff-ului tehnic, scrie gsp.ro.
Lovitură pentru fanii „Șepcilor Roșii”! S-a aflat ce se întâmplă cu Jovo Lukic în această vară
Lukic a fost unul dintre cei mai buni jucători ai SuperLigii în sezonul trecut, reușind să înscrie 20 de goluri și să ofere trei pase decisive în 39 de partide. Evoluțiile sale excelente au atras interesul mai multor formații, iar conducerea Universității Cluj a primit inclusiv oferte importante pentru atacantul bosniac.
Cu toate acestea, până în acest moment nu s-a concretizat niciun transfer, iar toate indiciile arată că Jovo Lukic va continua, cel puțin pentru moment, la echipa lui Bergodi. Revenirea sa la antrenamente reprezintă o veste excelentă pentru suporterii „Șepcilor Roșii”, care speră ca golgheterul să conducă din nou ofensiva clujenilor în noul sezon.
Comentarii (0)
Articole similare
Extern"Nu a existat niciun moment fără durere" - Christa Pike, femeia care a supraviețuit injecției letale, rupe tăcerea după execuția eșuată
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
Extern