Legendarii Cafu, Roberto Carlos și Javier Zanetti, susținători ai proiectelor controversate ale lui Gianni Infantino, președintele FIFA

Criticat la nivel înalt în fotbal pentru deciziile sale din ultima perioadă, Gianni Infantino are susținători importanți în rândul legende ale fotbalui. Concret, Cafu, Roberto Carlos și Javier Zanetti își declară susținerea pentru proiectele controversate al șefului FIFA.
Gianni Infantino, încă un proiect controversat: Cupa Mondială U15 cu 211 țări la start
„În ultimii zece ani, am fost martori la eforturile depuse de FIFA și de președintele Infantino pentru a asigura reprezentarea fotbaliștilor în lumea fotbalului, un lucru care nu exista înainte”, au transmis pe rețelele sociale foști importanți jucători precum Cafu și Zanetti.
De asemenea, declarația este susținută și de Roberto Carlos, fost coechipier al lui Cafu în naționala Braziliei. Postarea a fost publicată și de alți jucători precum Esteban Cambiasso și Javier Pastore.
Cafu este dublu campion mondial (1994 și 2002), iar Javier Zanetti este în prezent și vicepreședinte al celor de la Inter Milano, club antrenat de Cristian Chivu.
„Jucătorilor li s-a oferit o voce și un rol în sportul nostru prin participarea la comisii, proiecte și grupuri de lucru.
Opiniile noastre sunt ascultate, iar multe inițiative în beneficiul fotbalului prind contur datorită perspectivelor, ideilor, planurilor și implicării noastre.
Rămânem angajați să susținem evoluția remarcabilă pe care sportul nostru a cunoscut-o în ultimul deceniu, asigurându-ne că acesta continuă să ajungă la oameni și să le aducă beneficii în fiecare țară în care se joacă fotbal”, au completat Cafu și Zanetti.
Reamintim că până în acest moment, Gianni Infantino este singurul candidat pentru șefia FIFA: alegerile vor avea loc pe 18 martie 2027, la Rabat.
Comentarii (0)
Articole similare
SportSchimbare importantă în fotbalul spaniol: arbitrii vor oferi interviuri după meciuri privind deciziile din teren
SportANALIZĂ RECORDER: Dezastrele care au dat de gol crima de la Colectiv
SportLilly și REGINA MARIA aduc îngrijirea medicală integrată mai aproape de pacienții care trăiesc cu obezitate
Sport