Legea SAFE a trecut de votul Parlamentului! Înarmarea României intră în linie dreaptă!

Legea SAFE a trecut de votul Parlamentului!
Senatul, în calitate de for decizional, a votat astăzi propunerea legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026.
Legea SAFE a trecut de votul Parlamentului!
După ce Camera Deputaților a dat, miercuri, undă verde la Legea SAFE, a venit rândul Senatului, în calitate de for decizional, să-și exprime votul.
Din 122 de senatori prezenți, 83 au votat pentru, 35 contra, 2 s-au abținut și alți doi senatori au ales să nu voteze.
Ce prevede Legea SAFE
Conform Art. 1, se aprobă Acordul de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 ți la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026, în valoare de 16.680.055.394 euro, denumit în continuare Acord de împrumut.
Art. 2 (1) Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea costurilor de finanțare, a costurilor de administrare a lichidității, a costurilor serviciilor pentru cheltuielile de regie și a altor costuri aferente împrumutului se asigură de Ministerul Finanțelor conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale.
(2) Costul de finanțare, cuprinzând dobânda și alte taxe conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 "Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi" titlul 30 "Dobânzi".
3) Costul de administrare a lichidității, costul serviciilor pentru cheltuielile de regie și alte costuri aferente împrumutului conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut şi de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 "Tranzacții privind datoria publică şi împrumuturi" titlul 20 "Bunuri și servicii".
Art. 3 (1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor, să convină cu Comisia Europeană amendamente la Acordul de împrumut care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate de România față de Uniunea Europeană.
(2) Amendamentele convenite potrivit alin.(1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.



