Laurențiu Reghecampf poate rata meciul cu Oțelul Galați: Antrenorul nu apare înregistrat la FCSB cu o zi înaintea meciului

Laurențiu Reghecampf ar putea rata meciul FCSB-ului cu Oțelul Galați, programat sâmbătă, de la ora 21:30. Revenit pentru al treilea său mandat, „Reghe” nu a fost încă înregistrat la LPF și FRF ca antrenor al grupării bucureștene, potrivit informațiilor gsp.ro.
Reghecampf a fost prezentat ca noul antrenor al clubului condus de Gigi Becali pe 25 septembrie, însă nu apare pe nicio listă oficială drept noul tehnician al FCSB, chiar în ajunul meciului de revenire la echipă.
Totuși, încă există varianta ca FCSB să-l înregistreze chiar și în ziua meciului, dacă toate actele vor fi gata la timp, scrie aceeași sursă.
N-ar fi prima problemă legată de readucerea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB. El este implicat și într-un conflict cu fosta formație pe care a antrenat-o în România, Universitatea Craiova, căreia are să-i plătească o compensație de câteva mii bune de euro, iar patronul Becali s-a angajat să-l ajute pentru a nu-i periclita revenirea la fosta campioană din Superligă.
FCSB revine din pauza internațională sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 21:30, pe Arena Națională, într-un meci cu antepenultima clasată a campionatului, Oțelul Galați. Roș-albaștrii ocupă în acest moment poziția a 11-a în Superliga României, însă nu departe de zona roșie în care se află în acest moment Oțelul, ci la doar 2 puncte.
Laurențiu Reghecampf a mai fost antrenor al FCSB-ului în două rânduri. Prima dată în 2012-2014, perioadă în care a cucerit alături de echipă două campionate, o Supercupă a României, reușind și ultima calificare a clubului în grupele Ligii Campionilor, dar și acele șaisprezecimi de finală spectaculoase cu Ajax în Europa League. Al doilea mandat n-a mai fost atât de prolific, câștigând doar Cupa Ligii României în 2016.
Comentarii (0)
Articole similare
SportSchimbare importantă în fotbalul spaniol: arbitrii vor oferi interviuri după meciuri privind deciziile din teren
SportANALIZĂ RECORDER: Dezastrele care au dat de gol crima de la Colectiv
SportLilly și REGINA MARIA aduc îngrijirea medicală integrată mai aproape de pacienții care trăiesc cu obezitate
Sport