La „Zilele Culturale Maghiare”, în Cluj Napoca, a fost prezent un reprezentant al Guvernului TISZA de la Budapesta: „Un prim pas spre stabilirea unui dialog” / Liderii UDMR, tot mai preocupați să se pună bine cu actualul premier Péter Magyar

Liderii comunității maghiare – inclusiv membri ai UDMR – încep să dea semne că sunt preocupați să colaboreze cu noul guvern de la Budapesta, în contextul amenințărilor actualului premier Péter Magyar, privind tăierea fondurilor alocate de statul ungar pentru organizațiile maghiare din România. Dacă la eveniment din iulie, desfășurat în mod tradițional la Băile Tușnad, reprezentanții UDMR au avut grijă să nu se mai afișeze deloc în compania fostului premier Viktor Orbán – mai ales după ce Péter Magyar le-a reproșat organizatorilor că nu l-au invitat și pe el și a amenințat că de anul viitor organizatorii nu vor mai primi niciun leu de la statul maghiar – la festivalul de la Cluj-Napoca(Zilele Culturale Maghiare), organizatorii au avut grijă să mai facă un pas spre administrația de la Budapesta. Astfel, la deschiderea festivalului Zilele Culturale Maghiare la Cluj Napoca a fost prezent și un oficial din guvernul lui Péter Magyar, mai precis secretarul de stat responsabil de politicile pentru maghiarii de peste hotare, István Kollai. Acesta a fost prezentat într-un cadru oficial, pe scenă aflându-se și liderul UDMR, Kelemen Hunor (vezi foto jos).
sursa foto: Zilele Culturale Maghiare
Mai mult, trebuie spus că oficialul ungar, István Kollai, a acordat și un interviu pentru publicația maghiară clujeană Szabadság, având un discurs pozitiv la adresa organizatorilor festivalului clujean (Asociația Clujul Comoară, condusă de apropiați ai UDMR, cu sprijinul Institutului Liszt – organizație finanțată direct de statul maghiar, prin intermediul Guvernului Ungariei). István Kollai a comentat prima sa participare la gala de deschidere a evenimentului de la Cluj și a explicat direcția pe care executivul maghiar o va urma în privința finanțărilor acordate instituțiilor din România.
Întrebat dacă a simțit o stare de tensiune la deschiderea festivalului de la Cluj, în contextul schimbărilor politice de la Budapesta, István Kollai a negat o astfel de atmosferă, caracterizând prima întâlnire ca un prim pas spre stabilirea unui dialog. „În niciun caz nu aș numi-o o atmosferă tensionată. Aș spune că a fost un prilej de cunoaștere reciprocă. Am simțit curiozitate, suntem curioși unii de alții. Noi cu siguranță suntem curioși de reprezentanții mediului politic, civil și profesional din Transilvania și am simțit că și ei sunt curioși în privința noastră. Curiozitatea și interesul sunt reciproce, iar acesta ar trebui să fie fundamentul întregii noastre politici: să stârnim interesul și apoi să continuăm sub o formă consultativă”, a declarat István Kollai.
Kollai.a fost chestionat și despre continuitatea sprijinului financiar acordat de la bugetul Ungariei pentru entitățile maghiare din afara granițelor. El a reconfirmat mesajul transmis la Cluj în numele ministrului Zoltán Tarr, dând asigurări că finanțările vor fi menținute, dar că „vor trece printr-un proces de reevaluare”:
„Menținem sprijinul financiar, iar acest lucru a fost transmis și în mesajul domnului ministru Zoltán Tarr. Evident, vom reevalua și vom rationaliza aceste finanțări pentru a le adapta cât mai bine nevoilor locale. Până acum, multe programe nu s-au derulat printr-un parteneriat local real, iar noi tocmai această componentă vrem să o consolidăm: ca aceste programe să funcționeze ancorate în comunitatea locală. Ne dorim mai multă predictibilitate, astfel încât organizațiile și instituțiile pe care ne bazăm pe termen lung să nu fie nevoite să își reconfigureze bugetul de la an la an, ci să poată planifica pe baza unei strategii pe termen lung. Fiind vorba despre bani publici, despre forinții din taxele cetățenilor, totul trebuie să fie transparent atât pentru opinia publică, cât și pentru comunitățile locale”, a spus István Kollai, secretar responsabil pentru maghiarii de peste hotare, citat de aceeași sursă”.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăUn fost premier PSD spune când ar urma Nicușor Dan să rupă blocajul politic Soluția ar include și negocieri cu AUR: 'România este în picaj'
PoliticăScrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Interveniți acum, înainte să fie prea târziu” / Avertisment al angajaților care gestionează miliardele UE
PoliticăSindicatul angajaților din Guvern îi cere lui Bolojan să explice relația cu Beniamin Rus, după inaugurarea pasajelor construite de firmele omului de afaceri
Politică