La Brașov a început Oktoberfest 2026 / Bere, cârnați bavarezi, gogoși și baclava

Paradă spectaculoasă, muzică live, bere rece și bucate alese. Sunt doar câteva dintre atracțiile ediției cu numărul 16 Oktoberfest Brașov, un festival care se desfășoară sub licența oficială acordată de Primăria München, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
Evenimentul a început joi, la ora 17.00, cu o paradă a carelor alegorice, care vor pleca din centrul orașului până pe strada Turnului, spre cortul de petrecere, amenajat în stilul unei cabane de munte.
Pentru ediția din acest an, organizatorii promit multă distracție, întreținută de trupe care vor cânta live, concursuri cu premii, dar și butoaie cu bere rece și preparate delicioase, de la suculenții cârnați bavarezi, până la gogoși pufoase și baclava dulce.
Din zona parcului Tractorul nu lipsesc nici meșteșugarii, care aduc pe tarabe bijuterii handmade, decorațiuni și suveniruri, dar și costume tradiționale românești sau bavareze.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au anunțat că vor fi prezenți zilnic cu o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor. Ei îi sfătuiesc pe participanți să nu blocheze căile de acces, și sub nicio formă să nu arunce țigări aprinse ori să folosească foc deschis în locuri nepermise.
De asemenea, participanții sunt rugați să acorde atenție copiilor și persoanelor vulnerabile, în zonele aglomerate.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicUn răspuns oferit de un ChatBot l-a costat pe un român penalități de 55% la ANAF
EconomicKhalid Sheikh Mohammed, acuzat că a fost „creierul” atentatelor din 11 septembrie, va fi judecat în 2028
EconomicLider polonez de extremă dreapta acuzat de negarea Holocaustului după ce a numit camerele de gazare de la Auschwitz „false”
Economic