Kirk Douglas a fost Ulise în prima mare ecranizare modernă a „Odiseei”! Soția și vrăjitoarea care îl seduceau erau jucate de aceeași actriță (P)

În 1954, cu șase ani înainte să devină legendarul Spartacus, Kirk Douglas îmbrăca armura lui Ulise într-una dintre primele mari ecranizări moderne ale „Odiseei” lui Homer. Filmul italian „Ulisse”, regizat de Mario Camerini, a adus pe marele ecran aventurile eroului grec, de la întâlnirea cu ciclopul Polifem până la întoarcerea în Itaca. Distribuția era una spectaculoasă: Anthony Quinn interpreta unul dintre pretendenții Penelopei, iar celebra actriță italiană Silvana Mangano juca două personaje complet diferite, soția credincioasă a lui Ulise și vrăjitoarea Circe, care încearcă să-l țină departe de casă. Filmul a devenit un succes internațional și a contribuit la popularizarea marilor spectacole cinematografice inspirate din Antichitate.

Kirk Douglas a devenit Ulise înainte să cucerească Hollywoodul cu „Spartacus”

În 1954, Kirk Douglas era deja unul dintre actorii importanți ai cinematografiei americane, cunoscut pentru energia sa, pentru personajele temperamentale și pentru capacitatea de a interpreta bărbați aflați în conflict cu lumea din jur. Avea 37 de ani când a acceptat să-l interpreteze pe Ulise, eroul legendar care încearcă să se întoarcă în Itaca după încheierea Războiului Troian.

Aventurile care l-au transformat pe Kirk Douglas într-un erou al cinematografiei pot fi descoperite și în „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera. Cartea lui Homer oferă povestea originală din care cineaștii au ales cele mai spectaculoase episoade.

Filmul „Ulisse”, regizat de italianul Mario Camerini, era o producție internațională ambițioasă, realizată într-o perioadă în care cinematograful european încerca să concureze marile spectacole istorice americane. Producătorii Carlo Ponti și Dino De Laurentiis au reunit actori americani și europeni, au folosit decoruri impresionante și au mizat pe imaginea color pentru a transforma aventurile homerice într-un spectacol destinat publicului larg.

Povestea urmărește încercările lui Ulise de a reveni acasă, întâlnirile sale cu personaje mitologice și confruntarea finală cu pretendenții care îi ocupaseră palatul. Kirk Douglas îl interpretează ca pe un erou puternic, impulsiv și curajos, capabil să înfrunte atât monștrii, cât și oamenii care îi amenință familia.

Interesant este că filmul a apărut cu șase ani înainte de „Spartacus”, superproducția din 1960 regizată de Stanley Kubrick, în care Douglas avea să interpreteze unul dintre cele mai cunoscute personaje ale carierei sale. Pentru spectatorii care îl asociază în primul rând cu gladiatorul rebel, rolul lui Ulise reprezintă o incursiune mai puțin cunoscută în lumea eroilor Antichității.

Aceeași actriță a interpretat-o pe Penelopa și pe Circe. Alegerea care a schimbat sensul poveștii

Una dintre cele mai surprinzătoare decizii ale realizatorilor a fost distribuirea Silvanei Mangano în două roluri feminine esențiale: Penelopa, soția care îl așteaptă pe Ulise timp de douăzeci de ani, și Circe, vrăjitoarea care îl primește pe erou pe insula sa și îl ține acolo vreme de un an.

Citește „Odiseea” de la Editura Litera, din colecția „Cărți Fundamentale”, și descoperă cum sunt prezentate în textul lui Homer Penelopa, Circe și sirenele. Comparația cu filmul din 1954 arată cât de mult poate schimba cinematografia sensul unei povești printr-o singură alegere de distribuție.

În epopeea lui Homer, cele două femei reprezintă experiențe foarte diferite. Penelopa este asociată cu fidelitatea, inteligența și apărarea gospodăriei, în timp ce Circe întruchipează puterea magică, seducția și pericolul îndepărtării de drumul spre casă. În film, ambele au chipul aceleiași actrițe.

Alegerea nu a fost doar o curiozitate de distribuție. Ea poate fi interpretată ca o încercare de a sugera că dorința lui Ulise de a se întoarce la Penelopa și atracția exercitată de Circe sunt mai strâns legate decât ar părea la prima vedere.

Cercetătoarea Joanna Paul a analizat această decizie într-un studiu academic publicat în 2013, dedicat reprezentării personajelor feminine în filmul lui Camerini. Autoarea arată că dubla interpretare a Silvanei Mangano creează o legătură vizuală între cele două femei și pune în lumină complexitatea relațiilor lui Ulise cu personajele feminine.

Mai mult, Silvana Mangano și-a împrumutat vocea și sirenelor, creaturile mitologice ale căror cântece îi atrăgeau pe marinari spre pieire. Practic, aceeași actriță a devenit pe ecran imaginea fidelității conjugale, a seducției și a tentației primejdioase.

Anthony Quinn era rivalul lui Ulise. Filmul a adunat vedete din mai multe țări

Kirk Douglas nu era singura vedetă internațională din distribuție. Anthony Quinn, actorul care avea să devină celebru și pentru rolul principal din „Zorba Grecul”, îl interpreta pe Antinous, unul dintre cei mai importanți pretendenți ai Penelopei.

Pentru cei care vor să compare filmul cu sursa sa literară, „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera, oferă posibilitatea de a descoperi episoadele originale, personajele și aventurile pe care cinematografia le-a reinterpretat timp de peste un secol.

În „Odiseea”, Antinous este unul dintre adversarii principali ai lui Ulise. În absența regelui, pretendenții se instalează în palatul acestuia, îi consumă averea și încearcă să o determine pe Penelopa să aleagă un nou soț. Întoarcerea lui Ulise duce la o confruntare violentă, în care eroul își recuperează casa și autoritatea.

Distribuția filmului îi mai includea pe Rossana Podestà, în rolul Nausicăi, prințesa care îl descoperă pe Ulise după un naufragiu, și pe Franco Interlenghi, în rolul lui Telemah, fiul eroului.

Realizarea unei asemenea producții internaționale presupunea și dificultăți neobișnuite. Actorii proveneau din țări diferite și vorbeau limbi diferite, iar dialogurile au fost înregistrate ulterior, în procesul de postsincronizare. Pentru versiunea în limba engleză, Kirk Douglas și Anthony Quinn și-au dublat propriile voci.

Filmul a avut premiera în Italia în noiembrie 1954, iar în Statele Unite a fost lansat în 1955. Versiunea italiană era mai lungă decât cea distribuită publicului american, care a fost scurtată cu aproximativ 26 de minute.

„Odiseea” ajunsese în cinematografe încă din 1905. De ce filmul din 1954 a devenit celebru?

Deși „Ulisse” este una dintre cele mai cunoscute adaptări clasice ale epopeii homerice, nu reprezintă prima încercare de a aduce aventurile lui Ulise pe ecran.

Încă din 1905, cineastul francez Georges Méliès realizase scurtmetrajul „L’Île de Calypso: Ulysse et le géant Polyphème”, folosind trucaje vizuale pentru a prezenta întâlnirea eroului cu ciclopul. Era perioada de început a cinematografiei, când filmele durau doar câteva minute, iar efectele speciale erau realizate prin suprapuneri de imagini și trucuri de montaj.

În 1911, cinematografia italiană a produs „L’Odissea”, o adaptare mută care prezenta mai multe episoade ale epopeii. Filmul avea aproximativ 50 de minute și reprezenta o realizare ambițioasă pentru posibilitățile tehnice ale epocii.

Producția din 1954 a schimbat însă scara spectacolului. Cu un actor hollywoodian în rolul principal, vedete internaționale, imagine color și secvențe spectaculoase, „Ulisse” a demonstrat că mitologia greacă putea atrage publicul larg într-o perioadă dominată de marile producții istorice.

La efectele vizuale ale filmului a contribuit și Mario Bava, cineastul italian care avea să devină ulterior un nume important al cinematografiei fantastice și de groază. Scenele cu ciclopul Polifem au fost printre momentele în care realizatorii au încercat să transforme imaginația lui Homer într-o experiență vizuală spectaculoasă.

Ce spuneau criticii despre Kirk Douglas în rolul lui Ulise?

Filmul a atras atenția presei internaționale și a beneficiat de o distribuție care îl transforma într-un eveniment cinematografic important. În august 1955, revista americană „TIME” publica o cronică în care aprecia aspectul vizual al producției, decorurile, costumele și atmosfera mitologică, dar observa și unele probleme legate de dialoguri și de dublaj.

Interpretarea lui Kirk Douglas era privită ca una potrivită pentru scenele de acțiune, actorul reușind să transmită forța fizică și temperamentul eroului, chiar dacă subtilitățile personajului homeric erau mai greu de redat într-un film de aventuri.

Aceasta era, de altfel, principala provocare a oricărei adaptări cinematografice a „Odiseei”. Epopeea nu este doar o succesiune de lupte, naufragii și întâlniri cu monștri, ci și o poveste despre memorie, identitate, familie, inteligență și dorința de întoarcere acasă.

Un film trebuie să transforme toate aceste teme în imagini și dialoguri, într-un timp limitat. De aceea, realizatorii au selectat anumite episoade, au modificat ordinea unor întâmplări și au pus accentul pe aventurile care puteau produce cel mai puternic efect asupra spectatorilor.

Succesul producției a contribuit la interesul pentru filmele istorice și mitologice realizate în Italia în deceniile următoare, într-o perioadă în care genul cunoscut sub numele de peplum, sau „sword and sandal”, avea să devină extrem de popular.

De la Kirk Douglas la marile ecranizări moderne. De ce „Odiseea” continuă să fascineze cinematografia?

După filmul din 1954, povestea lui Ulise a continuat să inspire producții cinematografice și de televiziune. În 1968, televiziunea italiană a realizat o amplă adaptare a epopeii, iar în 1997 a apărut miniseria „The Odyssey”, cu Armand Assante în rolul principal.

Mai târziu, frații Coen au folosit liber structura poveștii homerice în filmul „O Brother, Where Art Thou?”, lansat în 2000, demonstrând că aventura lui Ulise poate fi reinterpretată chiar și într-un decor american din timpul Marii Crize Economice.

În 2026, regizorul Christopher Nolan a readus „Odiseea” în centrul atenției cinematografice printr-o nouă superproducție, confirmând că povestea creată în urmă cu aproape trei milenii continuă să ofere material pentru spectacole vizuale de mare amploare.

Totuși, filmul lui Mario Camerini ocupă un loc aparte în această istorie. A fost una dintre primele adaptări sonore și color de mare anvergură ale epopeii, a reunit vedete internaționale și a introdus o idee cinematografică memorabilă: Penelopa și Circe, cele două femei care reprezintă pentru Ulise dorința de a se întoarce acasă și tentația de a rămâne departe, au primit același chip.