Jerusalem Post: Frăția Musulmană invadează pe tăcute Europa, subminând din interior democrația occidentală

Analiză THE JERUSALEM POST (Israel), via Rador: Frăția Musulmană câștigă de o vreme teren în Occidentul care o ignoră, spre deosebire de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care au scos-o în afara legii cu mult timp în urmă.

În vreme ce Israelul e prins într-o luptă vizibilă, fizică, cu Hamas, o luptă la fel de perfidă și periculoasă are loc la nivelul puterii vestice. Frăția Musulmană, arhitectul ideologic al Hamasului, execută în prezent un „marș silențios prin instituțiile” Europei menit a-i submina din interior fundația democrației – o strategie invizibilă care urmărește să preschimbe civilizația occidentală fără a trage nici măcar un singur foc de armă.

Frăția Musulmană nu plănuiește vreo revoltă neașteptată în țări precum Elveția, considerată în general un bastion pitoresc al neutralității și liniștii. Dar urmărește în schimb o strategie pe termen lung menită a transforma fundamental societatea apuseană.

În vreme ce Hamas asigură așa-zisa „rezistență armată” [eufemismul extremei stângi și islamismului pentru „terorism” – n.trad.] pe care unii „experți” trăitori în Europa refuză chiar și acum s-o condamne, organizația-mamă [Frăția Musulmană – n.trad.] asigură fundația intelectuală și logistică deservind obiectivul teocrației mondiale.

  Manualul infiltrării

Conform unor servicii europene de spionaj, ambițiile Hamasului nu mai sunt acum limitate doar la Orientul Mijlociu.

Celulele organizației teroriste din Germania au primit ordin încă din 2019 să înființeze depozite clandestine de armament în vederea unor atacuri de amploare vizând obiective precum baza militară americană de la Ramstein și ambasada israeliană de la Berlin.

Cu toate acestea, principala armă utilizată de Frăție în Occident nu este bomba, ci „tamkeen”: doctrina „infiltrării instituționale”.

Această strategie a fost devoalată în 2001, când autoritățile elvețiene i-au percheziționat locuința lui Youssef Nada, directorul Băncii Al-Taqwa din Lugano.

Atunci s-a descoperit un document redactat în 1982 și intitulat „Proiectul”, un plan pe 100 de ani de transformare a civilizației occidentale prin „sabotarea” din interior a instituțiilor ei.

Acest tip de „islamism legal” funcționează prin conformarea la legislația vestică în vederea subminării fundației ei.

Un alt document descoperit ulterior, „Memorandum Explicativ”, datat 1991, descrie misiunea drept un „mare jihad pentru distrugerea civilizației occidentale” purtat de către „necredincioșii” înșiși.

Golind de conținut din interior fundația democrației, Frăția Musulmană nu va mai avea apoi de așteptat decât prăbușirea edificiului sub propria lui greutate.

  Rădăcinile intelectuale ale urii

Revendicarea dreptului la putere de către Frăția Musulmană e ancorată în interpretările fundamentaliste ale fondatorului mișcării, Hassan al-Banna, și ale ideologului-șef al ei, Sayyid Qutb, care justifică războiul propriu-zis în calitate de jihad ofensiv.

Yusuf al-Qaradawi e cel care ulterior a globalizat această ideologie. Prin emisiunea lui de la Al Jazeera cu o audiență de 60 de milioane de telespectatori, Al-Qaradawi pledează în favoarea pedepsei cu moartea pentru homosexualitate, dar și pentru „răzvrătirea” nevestelor.

Cel mai înfiorător aspect e acela că el l-a calificat pe Adolf Hitler drept „pedeapsă divină” abătută asupra evreilor, pe lângă faptul că nici nu încearcă să-și ascundă ambiția de a „converti Europa la islam”.

În ciuda acestor origini extremiste, Frăția Musulmană e un lup care se pricepe nemaipomenit să poarte haina de oaie.

În spatele fațadei „islamului moderat” – o contradicție în termeni, cel puțin dacă e să-i dăm crezare președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a declarat public: „Termenul «islam moderat» e urât și jignitor; nu există islam moderat; islamul e islam” – Frăția Musulmană e o „rețea de rețele” care împrumută terminologia stângii radicale, precum „diversitate, echitate și includere”, pentru a se pune la adăpost de verificare.

  Elveția în calitate de centru logistic strategic

Încă de la sosirea în 1961 a ginerelui fondatorului Al-Banna, Saïd Ramadan, Elveția a servit drept principal refugiu și centru logistic al Frăției Musulmane.

Experții în securitate consideră astăzi că Elveția e a doua cea mai importantă bază din Europa a Frăției Musulmane, după Regatul Unit.

Mișcarea e caracterizată de existența unor clanuri dinastice influente: clanul Ramadan la Geneva, Kermous la Neuchatel și familiile Nada și Himmat la Ticino și Zurich.

Aceste familii controlează o rețea opacă de asociații în ale căror organe de conducere figurează adesea membri amestecați ai diverselor clanuri. Clanul Kermous, de exemplu, a înființat peste 12 organizații care fac lobby pro-Qatar.

Frăția Musulmană a avut succes și în a se cimenta pe sine în calitatea de interlocutor principal al unor guverne și instituții polițienești occidentale.

Un exemplu este Khaldoun Dia-Eddine, lector la Universitatea de Științe Aplicate din Zurich, fost membru al organelor de conducere ale unor organizații conduse de lideri condamnați penal ai Frăției Musulmane și fost șef al unei filiale IICO, asociație acuzată de multiple servicii secrete de legături cu Hamas.

Dar cu toate acestea el rămâne în continuare un interlocutor de serviciu al autorităților federale elvețiene, ba încă mai și instruiește polițiști.

  Filiera Qatarului și arma „islamo-fobiei”

Acest asediu silențios e alimentat de resurse practic nelimitate. Investigația Qatar Papers a dezvăluit că Doha a investit milioane în proiecte din Elveția, inclusiv un Muzeu Islamic și diverse fundații.

Demersul face parte dintr-o campanie mondială finanțată cu miliarde de dolari urmărind să le creeze un mediu prielnic mișcărilor islamiste.

Pentru a ascunde aceste activități, Frăția Musulmană se folosește de tactica „marhaliyyah” (adaptare în etape), ajustându-și propriul discurs pe potriva limbajului vestic.

Orice critică relevantă la adresa islamului e înfierată sistematic drept „islamo-fobie” – o armă retorică menită a înăbuși dezbaterea liberă, a obține fonduri publice și a genera o orbire culturală în contextul căreia abstinența tactică e confundată cu succesul integrării.

Între timp, diversele organisme din Europa afiliate la Frăția Musulmană nu numai că joacă un rol esențial în deturnarea opiniei publice împotriva Israelului și în promovarea boicotului împotriva statului evreu, dar adesea mobilizează concomitent și un sprijin esențial, public, juridic, ba chiar și financiar, pentru Hamas.

  Necesitatea autoapărării

Frăția Musulmană nu este genul de entitate care gândește în trimestre; gândește în secole.

Dacă țări precum Egiptul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite i-au conștientizat cu multă vreme în urmă pericolul și au scos Frăția Musulmană în afara legii, în calitatea ei de organizație teroristă, Occidentul rămâne în mare parte paralizat de propria-i naivitate.

Guvernele și instituțiile Vestului trebuie să renunțe la această abordare delăsătoare.

Impunerea transparenței finanțelor, interzicerea consecventă a ONG-urilor de fațadă și verificarea riguroasă a numirilor în funcție în domeniile-cheie de activitate precum armata și poliția constituie măsuri necesare de autoapărare.

Un stat care închide ochii la rețelele care-i subminează fundația din interior își va pierde într-un final abilitatea de a-și proteja cetățenii.

Israelul și simpatizanții lui trebuie să tragă clopotele de alarmă pentru întregul Occident. Și Israelul în special trebuie să joace un rol principal în lămurirea pericolului în relația cu decidenții vestici și trebuie să le ofere guvernelor și instituțiilor de securitate occidentale informații pe baza cărora ele să poată acționa.

Chiar dacă asediul Frăției Musulmane asupra Occidentului pare invizibil, consecințele ignorării lui vor fi cât se poate de palpabile.

Articol de Thomas D. Zweifel / Traducere: Andrei Suba