Iuliu Mureşan a plecat de la CFR Cluj: „Am ajuns și eu la capătul puterilor”

Iuliu Mureșan și-a anunțat demisia din funcția de președinte al formației CFR Cluj. Informația a fost confirmată de gruparea din Gruia pe rețelele sociale.
„Aş vrea să anunţ că, în această dimineaţă, mi-am prezentat cererea de demisie. M-am întors cu inima deschisă, cu drag de acest club, de această echipă şi de toţi oamenii care muncesc zilnic aici. Am vrut să ajut clubul, într-o perioadă incertă, şi să fiu de folos în renaşterea lui.
Fiecare CFRist ştie cât de mult m-am implicat şi cât suflet am pus în tot ceea ce am făcut, fie că este vorba despre trofeele şi performanţele echipei, dar şi despre activităţile de zi cu zi.
Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, dar simt că am ajuns şi eu la capătul puterilor.
Le urez în continuare mult succes, atât pe plan european, cât şi pe plan intern, şi ştiu sigur că două lucruri nu vor dispărea niciodată: CFR Cluj şi dragostea mea pentru acest club”, este mesajul lui Iuliu Mureșan postat de oficialii celor de la CFR Cluj.
Mureșan a revenit în funcția de președinte al celor de la CFR Cluj în octombrie 2025, la șapte ani după ce plecase de la formația din Gruia.
Alături de CFR Cluj, Iuliu Mureșan a trecut de la promovarea în prima ligă și până la titluri de campion al României din postura de președinte.
În total au fost 12 trofee pe care CFR și Iuliu Mureșan le-au câștigat împreună: cinci titluri în SuperLiga, patru Cupe ale României și trei Supercupe ale României.
Comentarii (0)
Articole similare
SportTaieri importante de salarii la CFR Cluj. Răzvan Zăvăleanu a renegociat contractele fotbaliștilor. Un singur jucător a refuzat diminuarea venitului
SportFinala Europa League revine în România. Unde se joacă ultimul act al competiției
SportVIDEO Războiul audiențelor între Antena 1 și PRO TV. Mircea Badea izbucnește: 'Au pierdut, dar spun că au câștigat, că au jucat pe cornere, nu pe goluri'
Sport