Iubire din frică sau frică din iubire? Ce au descoperit cercetătorii într-o zonă-cheie a creierului

Oxitocina este cunoscută mai ales pentru rolul său în iubire, atașament, încredere și apropierea dintre oameni. Un nou studiu sugerează însă că povestea este mult mai complicată. În creier, celulele care răspund la acest hormon ar putea avea un rol important și în modul în care învățăm că un pericol a trecut.

Cercetarea, realizată pe șoareci, indică o posibilă legătură între comportamentul social și procesul prin care frica este „stinsă”, adică învățarea faptului că un stimul asociat anterior cu un pericol nu mai reprezintă o amenințare, notează Science Alert.

O zonă a creierului unde se întâlnesc frica și comportamentul social

Oamenii de știință au identificat un grup restrâns de neuroni care exprimă receptori pentru oxitocină. Aceste celule par să participe atât la interacțiunile sociale, cât și la extincția fricii.

Regiunea analizată este talamusul paraventricular, cunoscut sub numele de PVT, o structură implicată în stres, motivație și răspunsurile emoționale. Descoperirea sugerează că aici s-ar putea afla una dintre conexiunile dintre modul în care creierul procesează relațiile sociale și felul în care gestionează frica.

Pentru a înțelege mai bine rolul acestor neuroni, cercetătorii din Japonia au folosit șoareci masculi modificați genetic. Ei au putut suprima sau activa selectiv celulele sensibile la oxitocină și au urmărit schimbările de comportament.

Când „hormonul iubirii” dispare, comportamentul social se schimbă

Atunci când neuronii au fost inhibați, șoarecii au manifestat mai puțin interes pentru interacțiunea cu animale necunoscute.

Cercetătorii au verificat dacă această schimbare era provocată de lipsa de mobilitate sau de o anxietate crescută, însă rezultatele nu au susținut aceste explicații. Pe de altă parte, activarea neuronilor nu i-a făcut automat pe șoareci mai sociabili.

Rezultatul indică faptul că aceste celule ar putea fi necesare pentru un comportament social normal, însă simpla lor activare nu este suficientă pentru a declanșa un interes social mai mare.

Creierul trebuie să învețe și când pericolul s-a terminat

Cercetătorii au testat apoi rolul neuronilor în extincția fricii. Șoarecii au fost obișnuiți să asocieze un anumit mediu cu un șoc electric ușor. Ulterior, animalele au fost readuse în același loc, însă fără să mai primească șocul.

În mod normal, prin repetarea acestei experiențe, animalul învață că mediul nu mai reprezintă un pericol. Atunci când neuronii sensibili la oxitocină au fost suprimați, șoarecii nu au avut probleme în formarea amintirii inițiale a fricii, însă au continuat să rămână nemișcați atunci când reveneau în spațiul devenit sigur.

Cu alte cuvinte, problema nu părea să fie memorarea pericolului, ci învățarea faptului că pericolul a trecut.

Activarea neuronilor a redus reacția de frică în prima etapă, însă efectul nu a persistat în zilele următoare. Acest detaliu sugerează că rolul oxitocinei este mai nuanțat decât imaginea de simplu „hormon al iubirii”.

Ce legătură ar putea avea cu autismul și anxietatea

Rezultatele nu demonstrează că oxitocina provoacă sau tratează autismul ori tulburările de anxietate. Ele oferă însă o posibilă pistă pentru înțelegerea mecanismelor cerebrale implicate în aceste afecțiuni.

Atât dificultățile de interacțiune socială, cât și problemele legate de procesarea fricii pot apărea în anumite tulburări neurologice și psihiatrice. Dacă un mecanism similar va fi identificat și la oameni, cercetătorii ar putea înțelege mai bine cum se leagă aceste procese.

Studiul, publicat în revista Brain, întărește astfel o idee importantă în neuroștiință: efectele oxitocinei nu sunt uniforme. Ele depind de regiunea creierului în care acționează, de momentul intervenției și, foarte probabil, de contextul emoțional în care se află organismul.