Iranul atacă bazele militare americane din Bahrain și Iordania

Gărzile Revoluționare iraniene au anunțat marți că au lansat atacuri coordonate cu rachete și drone asupra unor obiective militare americane din Bahrain și Iordania, în cadrul celei de-a doua etape a Operațiunii „Nasr 2”(„Victoria 2”), transmite MEDIAFAX.
Operațiunea „Nasr 2” este prezentată de Teheran drept un răspuns la atacurile militare americane asupra Iranului. Potrivit agenției iraniane Fars News, în cel de-al optulea comunicat emis marți, Gărzile Revoluționare iraniene – corpul militar de elită însărcinat cu apărarea regimului de la Teheran – au precizat că operațiunea a fost executată de forțele lor navale și aerospațiale.
Ținte americane lovite în Bahrain
Atacurile au vizat Flota a Cincea a Marinei SUA, comandamentul naval american responsabil pentru operațiunile din Golful Persic, Marea Roșie și Marea Arabiei, cu sediul în Bahrain. Gărzile Revoluționare susțin că au incendiat depozite de combustibil și au distrus un radar al sistemului de apărare antiaeriană Patriot, radarul de supraveghere aeriană al flotei și un sistem radar de avertizare timpurie C-RAM,destinat detectării și interceptării atacurilor cu rachete și proiectile.
Potrivit autorităților iraniene, operațiunea a distrus și un centru de comandă și control folosit pentru monitorizarea și coordonarea ambarcațiunilor fără pilot ghidate.
Atac asupra unei baze americane din Iordania
Într-un comunicat separat adresat populației Iordaniei, Gărzile Revoluționare au anunțat că au lansat rachete balistice asupra unor obiective și poziții care găzduiesc forțe americane la o bază aeriană din Iordania.
Iranul susține că baza fusese folosită pentru desfășurarea unor atacuri împotriva sa. Lovitura a fost lansată marți, înainte de răsărit, în cadrul aceleiași operațiuni.
Teheranul cere închiderea bazelor americane
Gărzile Revoluționare au transmis că Iranul nu are intenții ostile față de Iordania și că respectă poporul iordanian.
Totodată, autoritățile iraniene au cerut retragerea forțelor militare americane și închiderea bazelor acestora din regiune. Potrivit acestora, o astfel de măsură ar spori securitatea regională și ar sprijini cauza palestiniană,deoarece Teheranul consideră că prezența militară a SUA în Orientul Mijlociu susține Israelul.
Comentarii (0)
Articole similare
SportSchimbare importantă în fotbalul spaniol: arbitrii vor oferi interviuri după meciuri privind deciziile din teren
SportANALIZĂ RECORDER: Dezastrele care au dat de gol crima de la Colectiv
SportLilly și REGINA MARIA aduc îngrijirea medicală integrată mai aproape de pacienții care trăiesc cu obezitate
Sport