Institutul de lingvistică intervine în polemica merdenelelor, iscată de co-fondatorul La Mița Biciclista: Într-un duel al patiseriilor, prima victimă nu trebuie să fie ortografia
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a intervenit în scandalul merdenelelor. Într-un duel al patiseriilor, prima victimă nu trebuie să fie ortografia, au transmis reprezentanții instituției. Ei se referă la felul în care se scrie cuvântul croasant, relatează Mediafax.
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a publicat un mesaj pe Facebook prin care avertizează că numele produsului de patiserie este scris greșit.
„Institutul de Lingvistică nu putea rămâne un actor neutru în duelul patiseriilor. În consecință, semnalăm public un fapt de maximă gravitate: numele unuia dintre combatanți este adesea scris greșit. În limba română, produsul cu pricina este croasant, nu croissant. Iar dacă foamea e mare, pluralul este croasante. Așa spune DOOM”, scrie în mesajul lingviștilor.
Experții au mai spus că nu se pronunță în disputa unt vs. margarină și că nu numără caloriile, ci literele.
„Cu alte cuvinte, untul poate fi franțuzesc, rețeta poate fi pariziană, iar prețul poate avea accent de Champs-Élysées, dar cuvântul a primit cetățenie română. Nu ne pronunțăm în disputa unt versus margarină: DOOM nu numără caloriile, ci literele. Vă rugăm doar ca, indiferent de tabăra aleasă, să consultați dicționarul ori de câte ori aveți dubii. Fiindcă, într-un duel al patiseriilor, prima victimă nu trebuie să fie ortografia. Puteți ține cu cine vreți. Dar țineți și cu limba română”, a precizat Institutul de Lingvistică.
Scandalul merdenelei
Sâmbătă, sute de bucureșteni s-au așezat la coadă pentru a cumpăra o merdenea făcută cu margarină de la Patiseria Amzei. Acesta este efectul unui videoclip publicat pe rețelele de socializare, care a stârnit o întreagă controversă în mediul online.
Cearta a pornit după ce Casa Mița Biciclista a publicat un videoclip pe Facebook în care erau criticate merdenelele cu margarină și erau lăudate cele franțuzești, făcute cu unt. Echipa patiseriei a vorbit despre tradițiile românești și bucătăria franțuzească, sub pretextul „Spune-mi ce mănânci ca să-ți spun cine ești”.
Internauții au considerat că mesajul transmis de Casa Mița Biciclista reprezintă un atac la adresa patiseriei deținută de Nea Mihai. Ca urmare ei s-au adunat în semn de solidaritate pe strada Piața Amzei pentru a cumpăra merdenele tradiționale românești de la Nea Mihai.
Răspunsul proprietarului Casei Mița Biciclista
Proprietarul Casei Mița Biciclista a prezentat scuze publice pentru mesajul inițial.
„Ar fi trebuit să fie un episod despre gurmanzi. În forma publicată, a rănit oameni, amintiri și cel mai cunoscut vecin din Piața Amzei, iar pentru asta îmi asum greșeala în totalitate”, a scris proprietarul pe rețelele de socializare.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternCriză de igienă la Televiziunea Română: fără apă, fără toalete funcționale în sediul din Dorobanți
ExternMinistrul de interne din Belgia se declară şocat de un atac cu armă automată asupra unei secţii de poliţie din Anderlecht
ExternJaponia se pregăteşte un 'război de agresiune': Detaliile pe care le știe dictatorul Kim Jong Un
Extern