Instalarea noului ambasador francez în SUA, Aurélien Lechevallier, pe cale să fie rezolvată după ce Parisul și-a retras criticile privind un vot al americanilor la Adunarea Generală a ONU

Franţa şi-a exprimat ‘regretele’ faţă de o postare pe X în care critica un vot al Statelor Unite la Adunarea Generală a ONU, un gest care ar urma să deblocheze instalarea noului ambasador al Parisului la Washington, transmite AFP, conform Agerpres.
Misiunea permanentă a Franţei la Geneva pe lângă Naţiunile Unite a declarat, într-un comunicat, că ‘regretă’ mesajul publicat pe X în ziua de 25 iulie, care punea la îndoială angajamentul Statelor Unite în favoarea drepturilor omului.
‘Franţa şi Statele Unite au adoptat recent poziţii divergente cu ocazia unui vot la Adunarea Generală a ONU. Această divergenţă se referea la un singur vot şi nu privea apărarea drepturilor omului’, a dat asigurări misiunea, într-un comunicat publicat vineri în limba engleză doar pe site-ul său, în ziua comemorării atentatelor de la 11 septembrie 2001.
‘Divergenţele de opinie publice cu privire la un vot nu împiedică un dialog strâns cu Statele Unite şi nu pun sub semnul întrebării alianţa noastră istorică, nici capacitatea noastră de a lucra împreună pentru a promova pacea, stabilitatea şi prosperitatea, inclusiv în cadrul instanţelor multilaterale’, adaugă textul.
Această mea culpa a fost primită cu satisfacţie la Washington.
‘Luăm notă de declaraţia Franţei şi o apreciem. Ne bucurăm să colaborăm cu Franţa pentru a ne promova valorile şi interesele comune’, a declarat pentru AFP un oficial al Departamentului de Stat, sub rezerva anonimatului.
Preluarea postului de către noul ambasador francez Aurélien Lechevallier fusese pusă sub semnul întrebării, Washingtonul întârziind agrearea lui din cauza acestei dispute diplomatice.
SUA s-au numărat printre cele zece ţări care au votat în iulie împotriva unui nou mandat de patru ani pentru Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk.
‘Statele Unite erau altădată un model în materie de drepturile omului. Nu mai este cazul’, a scris atunci în limba engleză pe X misiunea franceză la Geneva.
Reacţia nu s-a lăsa aşteptată: Statele Unite au părăsit o reuniune din 27 iulie a Consiliului de Securitate al ONU, pentru a denunţa comentariile ‘ipocrite’ ale Franţei, într-un moment în care ambasadorul francez la ONU lua cuvântul.
Ulterior, Departamentul de Stat a blocat procedura de agreare a lui conforcon, actual director de cabinet al ministrului de externe francez, Jean-Noël Barrot.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică