Industria în era energiei scumpe: cum poate deveni tranziția energetică o oportunitate

Pentru industriile în care energia electrică este una dintre principalele componente ale costului de producție, tranziția energetică pare, la prima vedere, o ecuație cu prea multe necunoscute, greu de rezolvat.

Producătorii de aluminiu, oțel, chimicale, îngrășăminte sau alte materiale de bază concurează pe piețe globale cu fabrici din China și Orientul Mijlociu, unde costul energiei este mai mic. În Europa, presiunea este dublă: energia rămâne scumpă și volatilă, în timp ce industria trebuie să investească simultan în decarbonizare.

În acest context, tranziția energetică poate deveni o oportunitate, dacă marile companii își schimbă modul în care cumpără, produc și consumă energia. Aici intră în scenă instrumente precum contractele PPA, producția proprie de energie regenerabilă, bateriile, flexibilitatea consumului și schemele dedicate industriei electro-intensive.

Energia: de la factură la strategie

Un PPA (Power Purchase Agreement) este un contract pe termen lung prin care un consumator cumpără energie de la un producător, de regulă din surse regenerabile, la condițiile negociate în contract. Pentru producător, contractul oferă predictibilitate asupra veniturilor și poate facilita finanțarea proiectului. Pentru consumator, avantajul este posibilitatea de a reduce expunerea la volatilitatea pieței și de a-și asigura o parte din necesarul de energie pe un orizont mai lung.

Modelul poate fi relevant în special pentru industria cu consum constant și foarte mare. Un producător de aluminiu, de exemplu, nu își poate opri sau porni procesele industriale în funcție de prețul de pe bursă fără costuri operaționale importante, dar poate combina energia contractată pe termen lung cu achiziții de pe piață și cu instrumente de flexibilitate.

Ce poate face un mare consumator din România

Un client industrial mare are, practic, mai multe pârghii pe care le poate combina.

Prima este eficiența energetică: reducerea consumului pentru aceeași unitate de producție. A doua este producția proprie, inclusiv instalații fotovoltaice amplasate pe terenurile companiei sau în apropierea unităților industriale. A treia soluție este contractarea energiei regenerabile prin PPA, iar a patra este stocarea.

Bateriile pot muta consumul de energie din orele scumpe în orele în care energia este mai ieftină și pot ajuta la reducerea vârfurilor de consum. PPC oferă, de exemplu, soluții de stocare pentru companii, cu baterii integrate cu sisteme de management al energiei, tocmai pentru reducerea facturii, limitarea vârfurilor și creșterea autoconsumului din surse regenerabile.

Pentru un consumator foarte mare, următorul pas este flexibilitatea: ce parte din consum poate fi mutată în timp fără să afecteze procesul industrial. Această flexibilitate poate deveni ea însăși o sursă de venit, dacă piața și mecanismele de echilibrare permit remunerarea ei.

Lecția Italiei: Energy Release 2.0

Un exemplu interesant vine din Italia, unde schema Energy Release urmărește să lege sprijinul acordat industriei energointensive de dezvoltarea de noi capacități regenerabile.

Ce prevede programul: în loc ca industria să primească pur și simplu energie mai ieftină, accesul la energie la condiții avantajoase este legat de investiții în noi capacități de producție regenerabilă. În cadrul schemei, companiile electro-intensive pot primi energie la un preț prestabilit, cu obligația de a participa la dezvoltarea unor capacități regenerabile.

Modelul creează astfel o relație între consumator și producător: industria obține mai multă predictibilitate, iar sistemul energetic primește investiții noi.

În România, o asemenea abordare ar putea fi relevantă mai ales pentru sectoarele în care riscul de relocare este real și nu este însă suficient să reduci temporar factura, pentru că, dacă sprijinul public nu este legat de investiții, eficiență sau decarbonizare, problema competitivității poate reapărea după terminarea schemei.

Într-o declarație din iunie 2026, CEO-ul PPC România, Alessio Menegazzo, a indicat Energy Release din Italia drept unul dintre modelele europene prin care marii consumatori pot avea acces la energie la un preț mai predictibil, concomitent cu investiții în regenerabile. El a argumentat și că eventualele măsuri de sprijin ar trebui țintite către consumatorii vulnerabili și industriile care creează valoare adăugată, nu aplicate uniform întregii piețe.

Provocările din industria grea

O analiză a Energy Policy Group arată că industria grea a României se confruntă cu dificultăți. Studiul EPG privind costul tranziției arată că industria reprezintă aproximativ o cincime din valoarea adăugată brută și ocuparea forței de muncă din România, iar sectoarele grele (oțel, ciment, chimicale și altele) se confruntă simultan cu costuri în creștere ale emisiilor și cu investiții importante pentru decarbonizare.

Pentru chimie, EPG identifică electrificarea căldurii industriale ca una dintre oportunitățile de reducere a costurilor și emisiilor. În cazul îngrășămintelor, însă, tranziția către amoniac verde presupune costuri suplimentare, iar competitivitatea poate necesita sprijin public pentru acoperirea unei părți din această diferență. În absența investițiilor, avertizează analiza, există riscul delocalizării producției și al creșterii dependenței de importuri.

Oțelul este un alt exemplu. EPG arată că decarbonizarea producției primare presupune trecerea de la tehnologia clasică BF-BOF către reducerea directă a minereului și cuptoare cu arc electric, un proces care va crește importanța energiei electrice competitive și cu emisii reduse.

În concluzie, PPA-urile, flexibilitatea și stocarea sunt instrumente prin care consumatorii industriali se pot alătura companiilor din energie în tranziția energetică. Dar pentru ca ele să funcționeze la scară industrială, România are nevoie de ceva mai greu de construit decât un contract: un cadru energetic predictibil, investiții în rețele și producție și o politică industrială care să lege sprijinul de investiții reale în competitivitate și decarbonizare.

Acest articol face parte din proiectul editorial „Tranziția energetică”, realizat de Economedia împreună cu PPC, dedicat transformărilor profunde prin care trece sistemul energetic. Seria analizează rolul actorilor implicați – de la producători și distribuitori, la transportatori, industrie, consumatori și prosumatori – și explorează investițiile, tehnologiile și deciziile de reglementare care vor defini energia viitorului. Proiectul urmărește să explice, pe înțelesul publicului larg, cum se schimbă piața energiei într-un context marcat de decarbonizare, electrificare, digitalizare și nevoia de securitate energetică.

Citește articolele anterioare din serie:

• Tranziția energetică schimbă modelul de business al marilor producători / De ce nu mai este suficient doar să generezi energie
• Tranziția distribuitorilor de energie: de la infrastructura clasică la contoare și rețele inteligente
• Transportatorul, coloana vertebrală a unui sistem energetic tot mai complex. De ce rețeaua a devenit la fel de importantă ca energia pe care o transportă
• Reglementatorul din energie, între protecția consumatorilor și nevoia de investiții. Cât ne costă, de fapt, amânarea investițiilor