Extern

Incendiul de la o staţie de comunicaţii Starlink din Polonia ar fi fost un act de sabotaj, suspectează autoritățile poloneze

Sursa originală →
Incendiul de la o staţie de comunicaţii Starlink din Polonia ar fi fost un act de sabotaj, suspectează autoritățile poloneze
Ascultă articolul

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o staţie terestră de comunicaţii cu lotul de sateliţi de mare viteză Starlink situată în centrul Poloniei, ce furnizează conectivitate pentru regiune, inclusiv pentru Ucraina, a anunţat vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, care a precizat că în prezent sistemele sunt operaţionale, transmite agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.

În Polonia starea de alertă privind actele de sabotaj a fost mutată la un nivel superior încă de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Rusia a respins constant că a recurs la asemenea acţiuni.

”Focul a cuprins centrala electrică şi generatorul; este clar că acest act de sabotaj a fost menit în mod deliberat să dezactiveze staţia tăind efectiv conexiunea internet şi perturbând accesul la internet pentru diverse instituţii, inclusiv pentru armata ucraineană”, a apus Krzysztof Gawkowski.

”Deşi totul este funcţional astăzi, trebuie să recunoaştem, aşa cum premierul Tusk a remarcat recent, că există un element de război hibrid”, a adăugat el.

Demnitarul polonez a precizat că, deşi nu s-a stabilit că Rusia este vinovată pentru acest incendiu, ”numeroase semne sugerează că acesta se potriveşte cu noua doctrină de atac a Rusiei”.

Comentarii (0)

    Articole similare