Incendiu la o biserică de lemn din Maramureș / Flăcările au cuprins și turla de 25 de metri

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri dimineață, la biserica veche de lemn din satul Posta, județul Maramureș. Flăcările au cuprins întreaga construcție și turla înaltă de aproximativ 25 de metri, anunță Mediafax.
Potrivit ISU Maramureș, alerta a fost dată în jurul orei 4:00. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenție și salvare de la înălțime, două echipaje de prim ajutor SMURD, o cisternă pentru alimentare cu apă și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
La sosirea echipajelor,incendiul se manifesta generalizat, prin ardere violentă, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Flăcările au cuprins inclusiv turla bisericii, existând pericolul iminent de prăbușire a structurii.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și continuă intervenția pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor produse de incendiu.
În acest moment, incendiul este localizat.
Misiune în dinamică.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicTraian Băsescu avertizează asupra impozitării locuințelor în funcție de valoarea de piață: „Riscăm să-i scoatem pe pensionari în stradă”. Ce spune despre situația economică a României
EconomicNazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
EconomicGigantul chinez BYD anunță investiții în România
Economic