Incendiile din Amazonia braziliană, la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani

Suprafaţa de pădure din Amazonia braziliană afectată de incendii a înregistrat în 2025 cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, potrivit raportului anual al iniţiativei braziliene de monitorizare MapBiomas, relatează miercuri agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Circa 3,1 milioane de hectare de pădure au fost afectate de incendii anul trecut, cu aproximativ 80% mai puţin decât în 2024.
Incendiile de vegetaţie au scăzut şi în Brazilia în ansamblu, cu 12,7 milioane de hectare arse la nivel naţional, o scădere faţă de cele peste 30 de milioane de hectare distruse de incendii, în urma unei secete severe, în anul precedent şi a marcat cea mai mică cifră din 2018.
Într-un comunicat separat, MapBiomas a declarat că suprafaţa de teren acoperită de apă în Amazonia a crescut în 2025 după doi ani de secetă, în urma precipitaţiilor abundente, cu aproximativ 2,6% peste media istorică.
Cercetătorul Bruno Ferreira a declarat că tendinţa este pozitivă, dar a avertizat că situaţia pe termen lung rămâne îngrijorătoare, deoarece fenomenele meteorologice extreme devin mai frecvente în regiune.
Schimbările climatice şi schimbările în utilizarea terenurilor afectează nivelurile apei, a mai spus el.
O analiză a ultimelor patru decenii a constatat că peste 49% din totalul zonelor distruse de incendii se aflau pe terenuri rurale private, în timp ce aproximativ 8% se aflau în aşezări.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern