În Orientul Mijlociu se refac hărțile de putere: Israelul contrazice SUA și anunță că vrea să rămână în „zonele de securitate" din Liban, Siria şi Gaza

Ministrul apărării israelian, Israel Katz, - în cursul unei convorbiri telefonice în noaptea de miercuri spre joi - i-a făcut cunoscută omologului său american Pete Hegseth "hotărârea Israelului" de a-şi menţine forţele desfăşurate în "zonele de securitate" stabilite în Liban, în Siria şi în Fâşia Gaza, relatează France Presse, conform Agerpres.
Intenția Israelului
Această declaraţie intervine în timp ce SUA au anunţat că negocierile desfăşurate marţi şi miercuri la Roma între Israel şi Liban au fost "pozitive" şi că procesul de instituire a "zonelor pilot", de unde trupele israeliene ar urma să se retragă, va începe "în zilele următoare".
Preşedintele american Donald Trump i-a cerut premierului israelian Benjamin Netanyahu să retragă forţele israeliene din Siria şi Liban, potrivit unui articol publicat marţi de media americană Axios.
Liderii israelieni menţionează în mod regulat aceste "zone de securitate", ale căror contururi rămân neclare, dar pe care autorităţile israeliene le plasează de-a lungul frontierelor Israelului.
Într-un comunicat, biroul lui Katz a indicat că cei doi înalţi oficiali au avut o discuţie noaptea trecută în cursul căreia ministrul "a subliniat hotărârea Israelului de a rămâne în zonele de securitate din Siria, Fâşia Gaza şi Liban pentru a proteja frontierele Israelului şi comunităţile situate în apropierea frontierei împotriva ameninţărilor reprezentate de forţele jihadiste".
"Nu am cerut niciodată Statelor Unite să opereze în locul nostru de-a lungul frontierelor noastre", adaugă comunicatul biroului ministrului Katz.
Context regional
În Liban şi în Gaza, forţele israeliene sunt prezente pe teren, unde desfăşoară zilnic operaţiuni împotriva grupărilor radicale Hezbollah şi Hamas.
În Liban, forţele israeliene rămân desfăşurate în ceea ce armata descrie drept o "zonă de securitate" care se întinde pe aproximativ 10 kilometri în interiorul teritoriului libanez şi continuă să lanseze atacuri limitate în sud.
În Gaza, armata israeliană controlează 60 % din teritoriu. Aceasta este prezentă, în special, pe întreg perimetrul exterior teritoriului palestinian, de-a lungul frontierelor între Israel şi Egipt.
După răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad în decembrie 2024, Israelul a trimis trupe într-o zonă tampon supravegheată de ONU, care separa forţele israeliene şi siriene în platoul Golan.
De atunci, Israelul a efectuat incursiuni repetate pe teritoriul sirian, precum şi bombardamente, şi a declarat că vrea să stabilească o zonă demilitarizată în sudul acestei ţări, potrivit AFP.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern