Extern

Guvernul Orbán a cumpărat 41 de clădiri istorice în străinătate, mare parte în ruină, dar a renovat doar una dintre ele. Cele mai multe sunt în România. Guvernul Peter Magyar trebuie să decidă ce face cu ele

Sursa originală →
Guvernul Orbán a cumpărat 41 de clădiri istorice în străinătate, mare parte în ruină, dar a renovat doar una dintre ele. Cele mai multe sunt în România. Guvernul Peter Magyar trebuie să decidă ce face cu ele
Ascultă articolul

Fundația pentru Conservarea Patrimoniului Construit din Europa Centrală (KEOMA), înființată în 2021, care a achiziționat proprietăți în țările din jurul Ungariei, va fi dizolvată la sfârșitul lunii august, împreună cu alte fundații care nu se ocupă de administrarea universităților, însă noul guvern va trebui să facă ceva cu clădirile în mare parte dărăpănate pe care le-a cumpărat la un preț ridicat, scrie NÉPSZAVA, citată de Rador.

Dar deocamdată nu există niciun concept şi nici bani pentru această sarcină costisitoare.

Ministrul ungar al Culturii și Relațiilor Sociale, Zoltán Tarr, a declarat portalului că, deși legea care a dispus reorganizarea fundațiilor de management al activelor de interes public a atribuit această fundație ministerului său, aceasta a fost transferată Ministerului Transporturilor și Investițiilor întrucât nu îndeplinea nicio sarcină culturală (a acumulat doar active imobiliare uriașe).

Potrivit HVG, Ministerul Culturii a atașat și o notă la aceasta, în care a atras atenția asupra conservării și dezvoltării clădirilor importante pentru protejarea patrimoniului. Dar aceasta reprezintă doar un sfert din portofoliu.

Articolul subliniază faptul că imobilele, care au fost achiziționate pentru zeci de miliarde de forinţi și necesită cel puțin aceeași investiție în plus, au fost achiziționate într-un ritm atât de rapid încât nu au existat nici suficienți bani, nici timp pentru scopul real, renovarea și utilizarea.

Lista oficială obţinută de HVG – realizată acum aproximativ doi ani – menționează aproximativ patruzeci și una de clădiri: 26 în România, 11 în Slovacia, 2 în Croația, una în Slovenia și una în Serbia.

Numai în cazul clădirii în stil clasiv de pe strada Nyerges din Bratislava (fosta ambasadă a Ungariei până în 2018) și al fostului hotel elegant Pannónia din Trenčianske Teplice este valabil faptul că „execuția poate fi scoasă la licitație”, la celelalte neajungându-se nici până acum în acest stadiu, aflându-se în faza de „pregătire” sau „proiectare”.

Potrivit HVG, doar o singură proprietate a fost renovată în cinci ani și predată anul trecut: una dintre primele achiziții, Hotelul Pannónia din Satu Mare.

Președintele Consiliului de Administrație al KEOMA a fost Levente Magyar, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fost adjunct al ministrului de externe Péter Szijjártó.

Traducere Rador: Rozália Gănciulescu

Comentarii (0)

    Articole similare