Grindeanu: Parlamentul a evitat pierderea a 5,8 miliarde de euro din PNRR și a deschis accesul la împrumutul SAFE de 16,7 miliarde

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Parlamentul, prin voturile acordate inclusiv de social-democrați, a împiedicat pierderea a aproximativ 5,8 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență și a permis României să acceseze împrumutul de 16,68 miliarde de euro acordat prin instrumentul european SAFE.
Liderul PSD a prezentat voturile din ultimele două săptămâni drept o intervenție a Parlamentului pentru rezolvarea unor restanțe pe care Guvernul demis, având atribuții limitate, nu le-ar mai fi putut gestiona prin ordonanțe sau alte acte normative de nivel primar.
„Am deblocat astfel, în ultimele două săptămâni, ceea ce Guvernul demis nu putea rezolva. Ne-am respectat promisiunile, apărând în același timp interesele românilor și ale României”, a transmis Grindeanu, într-o postare publicată pe Facebook.
Șapte reforme legate de aproape 5,8 miliarde de euro
Potrivit calculelor prezentate de președintele PSD, valoarea cumulată a fondurilor asociate celor șapte reforme este de 5,796 miliarde de euro.
Grindeanu a enumerat Codul administrativ, evaluat la 771 de milioane de euro, despre care afirmă că urmărește modernizarea administrației publice, și Codul urbanismului, asociat unei sume de 972 de milioane de euro, care ar trebui să reducă birocrația, să digitalizeze procedurile și să scurteze termenele de autorizare și avizare.
Pe listă se află și legea privind decarbonizarea sistemelor de încălzire și răcire, legată de 771 de milioane de euro, precum și modificările referitoare la acordarea unor bonusuri angajaților ANAF și ai Autorității Vamale, în funcție de performanța în colectarea veniturilor, reformă asociată unei sume de 770 de milioane de euro.
Codul administrativ, Codul urbanismului, legea privind bonusurile pentru angajații ANAF și ai Vămii, legea decarbonizării și prima formă a Legii integrității s-au numărat printre proiectele votate în Camera Deputaților în sesiunea extraordinară din 29 iulie.
Alte 972 de milioane de euro sunt legate, potrivit liderului PSD, de Strategia națională pentru conservarea biodiversității în perioada 2026-2030.
Proiectul a fost adoptat definitiv joi de Senat și urmează să fie trimis președintelui Nicușor Dan pentru promulgare. Pentru lege au votat senatori PSD, PNL, USR și UDMR, în timp ce AUR s-a opus. Documentul fusese modificat în Parlament prin amendamente susținute de PSD, care au urmărit eliminarea unor prevederi considerate de social-democrați obstacole pentru construirea autostrăzilor, hidrocentralelor și capacităților de producție a energiei.
Grindeanu a afirmat că, prin intervenția PSD, Parlamentul a ajuns la o formulă prin care este protejată natura, fără a fi blocate proiectele de infrastructură și investițiile energetice.
Legea integrității, trimisă la promulgare. Posibilă sesizare la CCR
Unul dintre cele mai controversate proiecte din pachet este Legea integrității, de care sunt asociate 770 de milioane de euro din PNRR.
Noua formă a legii a fost adoptată miercuri de Senat, în calitate de for decizional, cu 105 voturi „pentru”, opt voturi „împotrivă” și șapte abțineri, urmând să fie trimisă președintelui pentru promulgare.
Printre amendamentele susținute de PSD se află prevederea potrivit căreia persoanelor pentru care starea de incompatibilitate sau conflictul de interese este stabilită definitiv după intrarea în vigoare a legii le încetează funcția, demnitatea ori mandatul. Amendamentul a fost asociat în dezbaterea politică situației primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
Un alt amendament, susținut de AUR, introduce obligații privind declarațiile de avere inclusiv pentru persoanele care au relații asemănătoare celor dintre soți cu președintele României, premierul, miniștrii și alți demnitari. PNL și USR au contestat constituționalitatea unor prevederi, iar USR a anunțat intenția de a sesiza Curtea Constituțională.
Grindeanu avertizează însă că o sesizare la CCR ar putea împiedica publicarea legii în Monitorul Oficial până la termenul-limită din 31 august și ar putea pune în pericol suma de 770 de milioane de euro.
„Intenția unora de la PNL sau de la USR de a sesiza CCR, aflată în vacanță judecătorească, va conduce însă la pierderea banilor”, a susținut liderul PSD.
Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care părăsesc centrele rezidențiale
Grindeanu a inclus în pachet și modificările privind dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități, reformă asociată, potrivit acestuia, unei sume de 770 de milioane de euro.
Proiectul reglementează acordarea unui beneficiu lunar pentru locuire și a unui beneficiu de tranziție persoanelor adulte cu handicap grav, accentuat sau mediu care părăsesc centrele rezidențiale și încep o viață independentă în comunitate.
Inițiativa parlamentară a fost promovată după ce Curtea de Apel București a suspendat, la solicitarea PSD, hotărârea emisă de Guvernul demis care stabilea procedura de acordare a ajutoarelor. Proiectul prevede o indemnizație lunară pentru locuire echivalentă cu salariul minim brut și un beneficiu de tranziție în valoare de două salarii minime brute.
La nivelurile prezentate în proiect, ajutorul pentru locuire este de 4.325 de lei lunar, iar suma de tranziție ajunge la 8.700 de lei. Datele Guvernului indică aproximativ 5.411 persoane aflate în proces de dezinstituționalizare, dintr-un total de aproape 15.900 de adulți cu dizabilități care trăiesc în centre rezidențiale.
SAFE: 16,68 miliarde de euro, dar sub formă de împrumut
Separat de fondurile PNRR, Grindeanu a menționat aprobarea Acordului de împrumut SAFE, în valoare exactă de 16.680.055.394 de euro.
Acordul a fost semnat de România în luna mai, după aprobarea sa de către Guvernul Bolojan, înainte ca Executivul să fie demis prin moțiune de cenzură. Parlamentul a aprobat ulterior documentul prin votul final al Senatului. România beneficiază de a doua cea mai mare alocare din program, după Polonia.
SAFE – Security Action for Europe – nu reprezintă o finanțare nerambursabilă, ci un mecanism european de împrumuturi destinate investițiilor în industria de apărare, înzestrării armatei, protejării infrastructurii critice și mobilității militare.
Instrumentul are o valoare totală de până la 150 de miliarde de euro la nivel european, iar sumele acordate statelor membre trebuie rambursate. Achizițiile trebuie realizate, în principiu, în comun de cel puțin două țări participante și trebuie să respecte condiții privind originea europeană a componentelor.
În cazul României, finanțarea poate avea o maturitate de până la 45 de ani, o perioadă de grație de zece ani și o prefinanțare de 15%, echivalentă cu aproximativ 2,5 miliarde de euro. O parte din bani este destinată infrastructurii de mobilitate militară, iar restul achizițiilor pentru apărare și infrastructurii asociate.
Grindeanu cere Guvernului demis să trimită Legea salarizării
Președintele PSD afirmă că Parlamentul va continua să se reunească în sesiuni extraordinare, în cazul în care vor mai fi necesare voturi pentru evitarea pierderii fondurilor europene.
Următoarea miză majoră este Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, de care este asociată o sumă de aproximativ 770 de milioane de euro.
„Așteptăm de la Guvernul demis și Legea salarizării. PSD este consecvent: vom vota o lege care respectă angajații din sistemul sanitar și educație”, a transmis Grindeanu.
România urma să depună în august cererea de plată numărul 5 din PNRR, iar la sfârșitul lunii septembrie ultima cerere de plată. Valoarea care ar putea fi încasată efectiv prin cele două cereri este estimată la aproximativ 6,36 miliarde de euro, însă plata depinde de îndeplinirea reformelor și de evaluarea acestora de către Comisia Europeană.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăVIDEO În plină criză, Ilie Bolojan atacă marile companii din energie și le pune pe masă factura anilor pierduți: 'Nu-și fac investițiile'
PoliticăMuzeul Naţional de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coţofeneşti şi publică etapele intervenţiei
PoliticăVIDEO: Premierul Ilie Bolojan, declarații de presă, de la ora 14:30
Politică