Energie

Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional / Întreruperea ar fi putut fi provocată de efectuarea unor teste la o importantă centrală hidroelectrică

Sursa originală →
Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional / Întreruperea ar fi putut fi provocată de efectuarea unor teste la o importantă centrală hidroelectrică
Ascultă articolul

Georgia şi-a reconectat reţeaua electrică după o pană de curent la nivel naţional care a cufundat în întuneric miercuri seara cea mai mare parte a ţării, o întrerupere care ar fi putut fi provocată de efectuarea unor teste la o importantă centrală hidroelectrică, a informat agenţia de presă rusă Tass, relatează joi agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Marile oraşe, inclusiv capitala Tbilisi, din ţara din Caucazul de Sud cu aproximativ 3,7 milioane de locuitori, au rămas fără curent electric în jurul orei locale 20:00.

Agenţiile de ştiri georgiene l-au citat pe Ghiorghi Pangani, un oficial al comisiei care supraveghează serviciile de energie şi apă ale ţării, care a declarat că incidentul a coincis cu testele efectuate la centrala hidroelectrică.

Testele au fost efectuate pentru a identifica punctele vulnerabile ale reţelei electrice a ţării, după două pene de curent survenite luna trecută, a declarat Pangani.

El a precizat că ultima pană de curent face obiectul unei anchete.

Comentarii (0)

    Articole similare