George Simion intervine după incidentele de la protestul fermierilor: 'Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor'. Jandarmeria vorbește despre persoane infiltrate

George Simion a intervenit după ce lucrurile au degenerat la protestul fermierilor din Piața Victoriei. O parte dintre manifestanți au forțat dispozitivul forțelor de ordine, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene. În timpul incidentelor, ar fi fost reținute două persoane.
Liderul AUR le-a cerut protestatarilor să manifesteze pașnic.
"Le cer fermierilor și tuturor protestatarilor să manifesteze pașnic calm și responsabil. Fac apel și la forțele de ordine să acționeze cu reținere și profesionalism. Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine care încearcă să ne dezbine și să discrediteze această luptă legitimă.
România are nevoie de o conducere care își protejează cetățenii și știe să lucreze pentru ei.
AUR este alături de fermieri și de toți românii care muncesc.", a scris Simion pe Facebook.
Noi efective de jandarmi au ajuns în zona protestului din Piața Victoriei, iar forțele de ordine au format un cordon pentru a-i împiedica pe manifestanți să înainteze. Tensiunile s-au redus pentru moment, însă incidentele nu au încetat complet, fiind semnalate în continuare aruncări cu sticle și alte obiecte în direcția jandarmilor.
O posibilă ipoteză
O posibilă ipoteză ia în calcul infiltrarea unor oameni care vor să deturneze protestul.
„Există ipoteze conform cărora au fost persoane infiltrate, ca să producă dezordine. O să fie verificări ulterioare”, a spus purtătorul de cuvânt al jandarmeriei.
Prima reacție a Jandarmeriei
„Nu au cooperat, au refuzat să-și predea obiectele. Unii au cooperat și și-au lăsat obiectele la un anumit punct, de unde le pot ridica ulterior. Protestatarii au aruncat cu obiecte contondente asupra forțelor de ordine. Au aruncat cu mai multe obiecte. Au forțat dispozitivele noastre. Recomandăm să coopereze măcar în continuare cu forțele de ordine. Acum situația este calmă”, a declarat Alex Iacob, la Digi24.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
ExternBlocaj politic: Mandatele șefilor SRI și SIE s-ar putea corela cu mandatul Președintelui României sau cu mandatul Parlamentului (propuneri)
ExternPentagonul admite că armata SUA se confruntă cu o „penurie” de muniție
Extern