Fraţii Tate rămân în arest în după o audiere fără o decizie privind eliberarea lor pe cauţiune

Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor rămâne în arest în Miami, după ce judecătoarea federală Lauren Louis nu a soluţionat joi cererea lor de eliberare pe cauţiune, în timp ce avansează procesul de extrădare solicitat de Regatul Unit pentru acuzaţii de trafic de persoane, printre altele, transmite Agerpres.
Audierea, care s-a prelungit timp de aproximativ opt ore, s-a încheiat fără ca magistrata Lauren Louis să anunţe o decizie privind eliberarea celor doi „influenceri” care sunt închişi într-un centru de detenţie federal din Miami din data de 18 iulie.
Deocamdată nu există o dată fixată nici pentru o nouă audiere privind extrădarea. Regatul Unit are termen până pe 16 septembrie pentru a trimite instanţei din Florida documentaţia care îi susţine cererea.
Fraţii, care deţin dublă cetăţenie, britanică şi americană, sunt căutaţi de justiţia britanică pentru a răspunde în faţa a aproape 60 de acuzaţii legate de viol, trafic de persoane, exploatare sexuală şi infracţiuni legate de pornografie.
Andrew şi Tristan Tate, cunoscuţi pentru prezenţa lor în „manosferă” sau „machosferă”, au cerut să fie lăsaţi în libertate în timp ce procesul de extrădare avansează, iar avocaţii lor au contestat condiţiile de detenţie.
În timpul audierii, în jur de 30 de protestatari s-au adunat în faţa tribunalului în sprijinul fraţilor Tate, unii dintre ei având pancarte şi mesaje în favoarea eliberării lor.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicTraian Băsescu avertizează asupra impozitării locuințelor în funcție de valoarea de piață: „Riscăm să-i scoatem pe pensionari în stradă”. Ce spune despre situația economică a României
EconomicNazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
EconomicGigantul chinez BYD anunță investiții în România
Economic