FOTOREPORTAJ | Ce primim de la pădure când alergăm. Șase kilometri printre arbori, cu miros de pământ ud, la Băneasa Forest Run, pentru că „pădurea nu se poate apăra singură” / Peste 2.500 de participanți la ediția de toamnă

La 12:50, când se dă startul probei de șase kilometri de pe Aleea Privighetorilor, încă avem asfalt sub picioare. Mai departe ne așteaptă aleile și potecile Pădurii Băneasa. După o săptămână de ploaie torențială, pământul este ca un burete îmbibat, moale, lipicios și, pe alocuri, foarte alunecos. Am să termin cursa în mai puțin de o oră. Dar lucrul pentru care mă bucur că am venit la o cursă de alergare este aerul pădurii, cu miros de pământ ud, în prima zi de noiembrie.

Port un tricou pe care scrie „Pădurea nu se poate apăra singură”. În jur, alergătorii își potrivesc echipamentul, iar familiile au venit să-i susțină. Pentru mine, mesajul de pe tricou are legătură cu ceea ce primesc de fiecare dată când vin aici: câteva ore printre arbori, atât de aproape de oraș, și dorința ca pădurea să fie protejată.

Duminică, 1 noiembrie, la ediția de toamnă Băneasa Forest Run au participat peste 2.500 de oameni, potrivit organizatorilor. Patru probe au împărțit alergătorii după distanța aleasă: semimaratonul de 21 de kilometri, cursele de 11 și șase kilometri și Family Run, de trei kilometri. Toate locurile fuseseră ocupate înaintea evenimentului.

Cu două săptămâni înainte, mersesem pe potecile pădurii alături de biologul Andrei Nicoară. Atunci ne opream la ghinde, la galele stejarilor și la urmele animalelor. Acum, privirea va coborî mai des spre pământ, pentru a alege locul următorului pas.

Recunosc locul, dar îl străbat altfel.

Din difuzoare vin încurajări, chemări la încălzire și indicații pentru traseu. Participanții de la Sprint 6K sunt așteptați în fața scenei, unde antrenorii World Class conduc exercițiile. Oamenii ridică brațele și se mișcă împreună. Tricourile albe cu imprimeuri portocalii se amestecă printre jachete, șepci și benzi pentru cap.

Instrucțiunile pentru traseu sunt simple: urmărim banda galbenă și păstrăm numărul de concurs vizibil în față, pentru ca voluntarii să ne poată îndruma. Explicațiile vin și cu o glumă despre ce poate însemna o direcție greșită: să te trezești pe traseul de 11 kilometri sau să mai faci o tură și să ajungi la 21.

Înaintea plecării se vorbește și despre ajutor. Dacă un alergător are probleme, ceilalți sunt îndemnați să se oprească și să anunțe voluntarii. Pe numărul de concurs se află telefonul pentru urgențe. Avem o oră și 25 de minute pentru cei șase kilometri. Mai sunt două minute până la start, apoi unul și jumătate.

Cursa pornește spre Aleea Padina și continuă pe aleea asfaltată din pădure. Primii aproximativ 1,3 kilometri ai probei de șase kilometri sunt gândiți pentru ca grupul să se răsfire înainte de virajul la dreapta, pe poteca de pământ.

Acolo începem să ne alegem mai atent pașii.

După zilele de ploaie, noroiul se lipește de pantofi. Frunzele acoperă porțiuni din potecă, iar dedesubt pot fi rădăcini și denivelări. Pe alocuri aluneci și îți scurtezi pasul.

Nu poți păstra peste tot ritmul de pe asfalt.

Te uiți unde pune piciorul alergătorul din față, cauți o suprafață mai stabilă și continui.

La kilometrul 3,5 este prevăzut punctul de hidratare, cu apă și băutură izotonică.

Voluntarii sunt pe traseu, la fel și fotografii despre care ni s-a amintit înainte de plecare. Indicațiile, încurajările și mâinile întinse pentru un salut fac parte din cursă.

Pentru mine, mirosul de pământ ud este unul dintre lucrurile cele mai plăcute ale alergării, chiar dacă potecile îmi pun dificultăți stabilității. Îl simt în timp ce sunt atentă la teren și la ritmul cu care respir. Pădurea are însă și o activitate pe care nu o observăm când trecem în fugă: plantele eliberează compuși în aer, frunzele căzute se descompun, iar microorganismele participă la transformările din sol. Rădăcinile și stratul de frunze ajută la reținerea apei. Arborii oferă umbră, contribuie la răcorirea aerului prin transpirația frunzelor și, prin fotosinteză, absorb dioxid de carbon și eliberează oxigen. Printre substanțele produse de plante se află și cele numite fitoncide, studiate pentru proprietățile lor antimicrobiene. O parte sunt volatile și ajung în aer.

Toate acestea se petrec în jurul nostru cât timp ne urmărim pasul și respirația, iar potecile rămân și după ce se strâng benzile de concurs. Poți reveni pentru o alergare fără număr pe tricou, pentru o plimbare, pentru păsări sau pentru lucrurile pe lângă care ai trecut prea repede.

În proba Family Run, copiii și părinții au avut de parcurs trei kilometri. La start, cei mici sunt în primele rânduri, alături de adulți. Pentru unii dintre participanții zilei, distanța este o probă sportivă; pentru alții, o ieșire împreună în pădure.

Ajung la sosire în mai puțin de o oră, în limita celor 85 de minute acordate probei. Au fost șase kilometri de teren diferit, cu asfalt pe care am putut alerga mai ușor și poteci unde a trebuit să am grijă la fiecare pas.

După cursă, mă îndrept spre zona dinspre Casa Albă și mă opresc la standul Asociației Parcul Natural București, implicată în demersul pentru declararea Pădurii Băneasa arie naturală protejată. Sub un pavilion decorat cu frunze, copii și adulți ascultă explicații despre biodiversitate. Alături este o hartă cu trasee de ciclism prin Băneasa. După alergare, am timp să mă opresc și să ascult.

La pavilion se vorbește despre pădurea prin care tocmai am alergat. Eu am urmărit marcajul galben și am încercat să nu alunec. Sub frunze, printre arbori și în sol, viața locului își continuă ritmul. Pe tricou am în continuare același mesaj: „Pădurea nu se poate apăra singură”.

„Toamna vine cu farmecul ei, uneori și cu ploaie sau noroi, dar toate acestea fac parte din experiența unei curse de trail”, spune Theodor Manolache, organizatorul Băneasa Forest Run, în comunicatul transmis după eveniment. Următoarea ediție este anunțată pentru 11 aprilie 2027.