Extern

FOTO Un român a repetat la Londra crima pentru care fusese condamnat în țară: Același scenariu, la trei ani după eliberare. 5 lire datorie - declanșatorul

Sursa originală →
FOTO Un român a repetat la Londra crima pentru care fusese condamnat în țară: Același scenariu, la trei ani după eliberare. 5 lire datorie - declanșatorul

Un român condamnat pentru omor și eliberat din închisoare în 2023 a ucis din nou, la Londra, în circumstanțe pe care procurorii britanici le-au descris drept „izbitor de asemănătoare” cu prima crimă. În ambele cazuri, Eugeniu Neamtu s-a certat cu un coleg de locuință după ce consumase alcool, disputa a pornit de la bani, iar victima a fost înjunghiată în piept. După fiecare atac, românul a susținut că a acționat în legitimă apărare.

Eugeniu Neamtu, în vârstă de 59 de ani și cunoscut sub porecla „Jimmy”, a fost găsit vinovat de uciderea lui Gheorghe Trica, un român de 63 de ani cu care împărțea o locuință în Walthamstow, estul Londrei.

Verdictul a fost pronunțat de un juriu de la tribunalul Old Bailey după aproximativ trei ore de deliberări. Neamtu negase acuzația de omor.

Crima din Londra a fost comisă la doar trei ani după ce acesta fusese eliberat dintr-o închisoare din România, unde executase o condamnare pentru o faptă aproape identică.

„Dă-mi înapoi cele 5 lire!”

Gheorghe Trica a fost ucis pe 20 februarie, în urma unei dispute izbucnite în apartamentul pe care îl împărțea cu Neamtu.

Martorii l-au auzit pe Trica spunându-i agresorului: „Dă-mi înapoi cele 5 lire!”. La scurt timp, unul dintre cei aflați în apropiere a strigat: „Dumnezeule, l-a tăiat pe Trica”.

Victima a fost înjunghiată în piept și a reușit să iasă din apartament, dar s-a prăbușit într-o baltă de sânge pe balconul comun din fața locuinței. Bărbatul a murit la fața locului.

După atac, Neamtu a fost văzut aruncând un obiect peste balustradă. Polițiștii au găsit ulterior în grădină arma crimei: un cuțit pentru friptură, cu mâner negru.

A susținut din nou că s-a apărat

După ce a fost arestat, românul a declarat că Gheorghe Trica l-ar fi amenințat cu moartea, l-ar fi împins pe scări și ar fi făcut gesturi prin care sugera că îi va tăia gâtul.

Neamtu a susținut că a luat cuțitul din bucătărie numai pentru a-l speria pe Trica și că l-a înjunghiat în piept pentru a se proteja.

Juriul a respins însă explicația și l-a găsit vinovat de omor.

Apărarea invocată de Neamtu a fost aproape identică celei folosite după prima crimă, comisă în România.

Prima crimă, comisă după o ceartă între colegi de locuință

În august 2006, Eugeniu Neamtu consuma țuică de prune alături de colegul său de locuință, Adrian Vas. Cei doi s-au certat din cauza chiriei și a unor lucrări efectuate la proprietate.

Neamtu a luat un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe Adrian Vas în piept. Și atunci a susținut că a acționat în legitimă apărare.

Instanța din România i-a respins versiunea, iar în 2007 bărbatul a fost condamnat pentru omor.

Neamtu a fost eliberat în 2023, după care s-a mutat în Marea Britanie și s-a stabilit în Walthamstow. Trei ani mai târziu, a comis cea de-a doua crimă.

Procurorii au pus cele două atacuri față în față

În timpul procesului de la Londra, procurorul Philip Evans a insistat asupra asemănărilor dintre cele două cazuri.

În ambele situații, Neamtu a fost implicat într-o ceartă alimentată de alcool cu un cunoscut, conflictul a pornit de la bani, iar românul a luat un cuțit aflat în locuință. Ambele victime au fost înjunghiate în piept, iar după fiecare atac Neamtu a pretins că se apărase.

Judecătorul Richard Marks a decis că jurații nu trebuie să afle în timpul procesului că fapta anterioară fusese încadrată drept omor, considerând că informația ar fi putut crea o prejudecată împotriva inculpatului. Detaliul a putut fi făcut public după încheierea procesului.

Eugeniu Neamtu a fost menținut în arest preventiv și urmează să își afle pedeapsa la o dată ulterioară, relatează Sky News.

Comentarii (0)

    Articole similare