FOTO | Comandamentul Aerian al NATO publică imagini de la doborârea dronei de avioanele F-18 spaniole

Două avioane de vânătoare F-18 spaniole, aflate în România în cadrul misiunii de consolidare a apărării aeriene, au fost ridicate în această dimineață de la sol și au doborât o dronă aflată în spațiul aerian românesc, anunță Comandamentul Aerian al NATO.
Avioanele F-18 fac parte dintr-un contingent mai amplu al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Acestea au ajuns la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu la începutul lunii. În total, acolo sunt dislocate șapte avioane de luptă F-18, trei elicoptere NH-90 pentru combaterea dronelor, un avion de realimentare în aer A400M și aproximativ 200 de militari spanioli.
Operațiunea a fost coordonată de Centrul Combinat de Operațiuni Aeriene al NATO de la Torrejón, Spania.
Odată cu trecerea de la misiunea de Poliție Aeriană (Air Policing) la cea de Apărare Aeriană (Air Defence), NATO poate răspunde mai flexibil unei game mai largi de amenințări, utilizând o abordare stratificată, la 360 de grade, în toate domeniile operaționale, anunță comandamentul.
O dronă a pătruns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați. Drona a fost doborâtă de un avion F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflat în misiune de Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”
Potrivit MApN, sistemele de supraveghere au detectat ținta la ora 04.44. Aeronava F-18, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu drona și a primit aprobarea de angajare.
La ora 05.01, drona a fost interceptată și doborâtă în condiții de siguranță. Un posibil punct de impact al resturilor a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, într-o zonă nepopulată, informează MApN.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternMii de oameni şi-au luat rămas bun de la Bonnie Tyler în Ţara Galilor
ExternUcraina a bombardat „bijuteria” lui Putin de la Marea Neagră: ce e „Bastionul”, arma rară şi scumpă pe care o folosesc forţele ruse pentru a domina zona
ExternPariul lui Kim Jong Un: cine o să câștige războiul din Ucraina? Liderul de la Phenian și-a ales favoritul
Extern