Fosta judecătoare Viorica Costiniu, replică pentru Alexandru Dimitriu: „Înapoi la carte, înapoi în sala de ședință”

Fosta judecătoare Viorica Costiniu, președinte de onoare al Asociației Magistraților din România (AMR), lansează o replică extrem de dură la adresa deputatului USR Alexandru Dimitriu, după ce parlamentarul a acuzat public conducerea unor instituții din sistemul judiciar și pe ministrul interimar al Justiției că ar fi încercat să împiedice o judecătoare de la Curtea de Apel Craiova să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Într-o amplă opinie, Costiniu îl acuză pe Dimitriu că susține acea parte a sistemului judiciar care caută sprijinul politicului și își transformă criticile la adresa Justiției într-un instrument de promovare personală. Fosta judecătoare vorbește despre magistrați care ar fi devenit „trubaduri ai politicului” și le transmite să se întoarcă „la carte” și „în sala de ședință”.
Reacția vine după ce Dimitriu a scris pe Facebook despre o presupusă „panică totală pe Savonea, Chiriac și Predoiu”, susținând că miza demersurilor făcute în dosarul de la Craiova ar fi fost blocarea unei eventuale sesizări a CJUE.
Viorica Costiniu: „Este susținătorul celor din sistem care se simt în largul lor în poalele politicului”
Viorica Costiniu își începe intervenția cu un atac direct la adresa deputatului USR, după care își extinde critica asupra relației dintre politicieni și acei magistrați care aleg să își exprime public nemulțumirile privind funcționarea sistemului judiciar.
Redăm integral opinia fostei judecătoare:
„Acest neica nimeni, ieșit din anonimat doar prin politică, obține contrariul afirmațiilor sale care ar trebui să-l coste nu numai statutul lui de politician abuziv.
Este susținătorul celor din sistem care cer altora să le judece cauzele, să-i lumineze după farul care gândește ptr ei.
Este susținătorul celor din sistem care se simt în largul lor în poalele politicului bucuros să-i prindă în plasă și să-i aducă în văzul lumii ca exponate cu robă, utile în demersurile politicienilor de destructurare a justiției ca putere în stat.
E susținătorul celor din sistem interesați nu de posibile deficiențe la care cu toții din justiție să punem umărul să le înlăturăm, ci, virusați de orgolii și vanități, îi macină nevoia de vedetism în numele căreia își calcă și jurământul solemn dat când a pășit pragul justiției căreia i-a jurat credință, respect și devotament.
Este susținătorul celor din sistem stimulați să se-nșiruie în rând să preia temele politicului care până la expunerea lor publică le-au fost străine sau le-au ignorat, văzându-și de cariere mai curând decât să-și asume, cu identitate, în forurile judiciare criticile, nemulțumirile proprii care acum, cu suport politic, le prezintă ca frământări instituționale, cu mize care nu sunt ale lor, dar ptr care se fac purtători de cuvânt că poate se lasă cu vreo promovare, cu vreo funcție râvnită.
E susținătorul celor din sistem care își permit ca în forurile politice europene să se descrie ca probe vii ale problemelor pe care, la vremea lor, le-au trecut sub tăcere și de care i-a apucat grija și disperarea doar când s-a creat contextul să beneficieze de sprijin, mediatizat la greu de gratificații din presa oricare ar fi ea, din partea politicului infiltrat în mentalul unora dintre noi, darnic cu aprecieri, slăviri ale celor care în loc să judece sunt ochi și urechi și goarna atacurilor politicianiste a justiției a cărei vulnerabilizare o văd reabilitată doar prin cei care își doresc mai mult decât poate ar merita pe repede înainte și care au arătat că împărtășesc «durerile» politicului grăbit, de temător ce este, să se asigure de o eventuală judecată «dreaptă» din partea celor care nu trebuie să uite că cel puțin o vreme au mers pe același drum, evident, se va spune în numele independenței justiției, al statului de drept, al democrației în stilul fabulistului Grigore Alexandrescu.
E susținătorul celor din sistem care se bucură ca după luni de după gratii, galant a realizat că vinovăția nu e demonstrată, care declară public, cu câtă satisfacție a dat ani de pușcărie, de parcă asta ar face parte din arsenalul instrumentelor judecății.
Este susținătorul celor din sistem care își declină temerile public ptr ce consideră că există eventuale deraieri în justiție, înainte să facă vreun demers cu bună-credință, în a devoala autorităților judiciare, cu asumare, ceea ce se consideră a fi deturnat pe orice plan de la firescul activității judiciare, a conducerii forurilor judiciare, cu susținerea unor soluții care să oblige la reflexie și decizie spre beneficiul justiției, al celor care judecă și a celor care vin să ceară dreptate.
Este intrigant faptul că la toate, ocărurile, insultele, limbajul licențios, criticile denaturate ptr soluții judecătorești neagreate de politic, denigrarea mârșavă a purtătorilor de robă, eforturilor continue de dezavuarea justiției cu mesaj către cetățeni că justiția nu-și merită încrederea lor, cei dintre noi din sistem cu voce acum nu au reacționat la fel de ferm, de aplicat, când era și este vorba și de tagma lor!
Este intrigant ca cei dintre noi, din sistem să ia drumul către cei care le-au batjocorit menirea și să pactizeze cu cei care au pus justiția, la grămadă, la oprobiul opiniei publice, în piață publică ca o marfă electorală, să-și găsească susținători între cei care, prin politică, transformă judecătorii în vidanjori, îi stigmatizează public degradându-i din statutul lor constituțional, doar că «așa vor» ei, vremelnic la putere.
Ce denotă asta?!
Că interesul celor dintre noi din sistem, care se plâng la porțile înalte europene și se evidențiază ptr vigilența, virulența manifestărilor lor publice, doar ptr că sunt dintre puternicii zilei care-i susțin fățiș și punctual, este unul personal care nu se conjugă cu interesul real de îmbunătățire a eventualelor situații nedorite din sistem.
Dacă i-ar fi durut sufletul ptr varii motive ce-ar fi știrbit din solemnitatea actului de justiție, înlăuntrul acestuia ar fi putut fi vocea care să cuvânte, care să se implice, să acționeze fără temere ptr o idee în care să creadă și cei din jurul ei.
Calea aleasă decum s-a pactizat cu ideile promovate de politic cu privire la justiție, a depășit pragul interesului general și s-a configurat nu numai la figurat, în cel personalizat prin vizualizare intrinsecă, de apariție miribolantă, de strigăt detunător al disperării din inima justiției frânte, dar nu înfrânte.
Sistemul justiției are valori în putere și ca Putere ptr autosusținere nu numai constituțională ci prin miile de magistrați care sunt preocupați cu adevărat de îmbunătățirea a tot ce trebuie reevaluat ori de edificat în orice plan și de la stagiar la vârful conducerii justiției.
Cu certitudine încrederea în justiție, în actul de dreptate sporește dacă cei dintre noi din sistem, trubaduri ai politicului, s-ar întoarce la dosare pe care să le judece cu bună-credință, cu știință, cu conștiință și responsabilitate.
Politicul are interesele lui, temerile lui când depășește limitele constituționale, legale, de aceea îmbrățișarea lui, susținerea mieroasă ptr ce se mai divulgă din justiție și-i dau apă la moară, sunt o fantasmă care nu aduce funcții, promovări, ce-ar fi poate pe merit la timpul lor din carieră, ci o replică a celor care întâmplător, la comandă și ordin, sunt așezați în jilțuri, unele, câteodată, chiar prea înalte, de unde se poate prăvăli cu ușurință.
Înapoi la carte, înapoi în sala de ședință, înapoi la perceperea independenței, nu numai ca un dat constituțional, ci ca o fibră caracterială care să se regăsească în ADN-ul fiecăruia dintre noi!”
De la ce a pornit disputa
Intervenția Vioricăi Costiniu vine pe fondul scandalului declanșat de un dosar înregistrat la Curtea de Apel Craiova, în care judecătoarea Sorina Marinaș a pus în discuție, la termenul din 11 septembrie, posibilitatea sesizării CJUE cu două întrebări preliminare privind actualul mecanism de investigare a infracțiunilor comise de magistrați și efectele regulilor privind incompatibilitatea asupra posibilității unui judecător de a sesiza instanța europeană.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat strămutarea cauzei. Pe 15 septembrie, ÎCCJ a admis cererea, a dispus mutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel București și a anulat actele de procedură efectuate în fața instanței craiovene.
Cazul a provocat controverse inclusiv în interiorul sistemului judiciar. Secția pentru procurori a CSM a discutat ulterior oportunitatea sesizării Inspecției Judiciare în legătură cu intervenția Parchetului General, însă propunerea nu a întrunit voturile necesare.
Dimitriu: „Panică totală pe Savonea, Chiriac și Predoiu”
În acest context, deputatul USR Alexandru Dimitriu a lansat pe Facebook acuzații dure la adresa președintei ÎCCJ, Lia Savonea, a procurorului general Cristina Chiriac și a ministrului interimar al Justiției, Cătălin Predoiu.
„Panică totală pe Savonea, Chiriac și Predoiu. De ce i-a apucat frica în halul ăsta, de au trecut peste orice ca să nu apuce o judecătoare să spună la Curtea de Justiție a UE ce se întâmplă cu corupția din magistratura română?”, a scris Dimitriu.
Parlamentarul USR a susținut că miza era reprezentată de stabilirea instituției competente să ancheteze infracțiunile comise de magistrați și de libertatea unui judecător de a sesiza CJUE.
Dimitriu a calificat mecanismul creat după desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție drept o structură prin care anchetarea unor fapte de corupție comise de magistrați a fost scoasă de sub competența DNA și atribuită unor procurori desemnați potrivit procedurii prevăzute de lege. Cele două întrebări puse în discuție la Craiova vizau tocmai compatibilitatea acestei arhitecturi și a regulilor privind incompatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene.
„Un sistem care o ia razna când aude că se trimit două întrebări la CJUE nu se teme de politicieni, se teme de propriile sale bube uriașe”, și-a încheiat Dimitriu postarea.
Alexandru-Paul Dimitriu este deputat USR de București, avocat și doctor în drept și a ocupat în 2021 funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTraian Băsescu anunță cine ar trebui să fie premier: 'Nu mai este altă soluție. Dacă mâine nu anunță un premier agreat de partide, poimâine anunță alegeri anticipate'
PoliticăAndi Cristea, la Impact SEE'26: „Suveranitatea nu e un întrerupător, pornit sau oprit”
PoliticăElevii au obținut cinci medalii importante la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Politică