Ford opreşte temporar producţia în România - Motivul nu este criza energetică

Producătorul auto Ford a anunţat marţi că opreşte temporar producţia în România datorită vacanţei de vară planificate, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că decizia nu reprezintă un răspuns la deficitul de energie.
Anterior, premierul român Ilie Bolojan a declarat, după o întâlnire de criză cu mari consumatori de energie din industrie, că producătorii auto, inclusiv Ford, suspendă producţia în România din cauza crizei de energie cu care se confruntă ţara. Alte companii urmează exemplul, a adăugat el, scrie DPA.
Dar un purtător de cuvânt de la sediul Ford din Europa, în Koln, a descris situaţia "drept o neînţelegere".
"Cert este că în prezent nu se desfăşoară nicio activitate de producţie datorită vacanţei de vară obişnuite, planificată cu mult timp înainte", a spus el. Vacanţe de vară obişnuite se desfăşoară de asemenea la fabricile Ford din Germania.
România se confruntă cu o criză acută de electricitate din cauza secetei şi a valurilor de căldură.
Nivelul scăzut al apelor Dunării a dus la închiderea unuia dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernavodă deoarece nu exista suficienta apa de răcire. Al doilea reactor riscă de asemenea să fie închis.
Şi centralele hidroelectrice ale ţării generează de asemenea prea puţină electricitate din cauza nivelului scăzut al apelor tuturor râurilor. Ca rezultat, Guvernul a cerut industriei, autorităţilor locale şi cetăţenilor să economisească electricitate.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAtac cibernetic în România: șase magazine au fost afectate după ce temperaturile din frigidere au crescut brusc
ExternLovitură pentru administrația Trump: Curtea Supremă a SUA a respins cererea de separare a buletinelor de vot în California
ExternTragedie în Ucraina! Atac masiv în momentul în care populația primea ajutoare: 26 de oameni au murit pe loc
Extern