Fixer, finanțator, șef de servicii secrete: Misteriosul șeic Tahnoon din Emiratele Arabe Unite își îndreaptă acum atenția către dominația în domeniul IA

În noaptea de 12 noiembrie 1993, un tânăr brazilian zvelt pe nume Royce Gracie a pășit într-o cușcă octogonală din Denver, Colorado, și s-a trezit privind în ochii unui uriaș. Gerard Gordeau, un kickboxer olandez, era cu aproape 13 cm mai înalt, cântărea cu aproape 20 de kg mai mult decât el și avea cu un deceniu mai multă experiență în lupte. Acum, cei doi erau pe punctul de a se angaja într-o luptă cu pumnii goi: fără arbitri, fără categorii de greutate, fără răgaz până când unul dintre ei fie era knock-out, fie implora îndurare, scrie The Guardian.

Lupta a durat abia 100 de secunde. În acest timp, Gracie l-a făcut calm pe Gordeau să se împiedice, a sărit pe spatele lui și l-a strâns de gât, forțându-l pe uriaș să lovească podeaua în semn de predare.

Aproximativ 80.000 de spectatori care plătiseră pentru a urmări evenimentul au urmărit în direct la televizor victoria legendară a lui Gracie – finala primului campionat Ultimate Fighting Championship din istorie. Printre aceștia se afla un student modest la economie, care locuia în San Diego, California. Fascinat de ceea ce văzuse, studentul s-a prezentat la o academie locală de arte marțiale specializată în jiu-jitsu brazilian – disciplina folosită de Gracie pentru a-l învinge pe Gordeau în cușcă – și a cerut să înceapă antrenamentele. Colegilor lui le-a fost greu să-l ia în serios pe nou-venit. „Eram acolo în ziua în care a apărut”, a spus Kid Peligro, care a ajuns ulterior una dintre cele mai mari vedete ale jiu-jitsu-ului din lume. „Purta șort, șlapi și un maiou; stătea într-un colț și abia dacă vorbea cu cineva.”

Studentul, care s-a prezentat drept Ben, avea în jur de 25 de ani și provenea din Orientul Mijlociu, dar nu a dezvăluit prea multe despre trecutul său. Peligro a presupus că era majordomul sau bodyguardul bogatului englez care îl însoțea uneori la antrenamente. „Ben era tăcut și dedicat”, a spus Peligro. „De multe ori rămânea după curs să măture salteaua.” Ben suporta cu stoicism durerea fizică, chiar și atunci când era vorba de oase fracturate. „Dacă te antrenai la jiu-jitsu în anii ’90, era inevitabil să te rănești”, a spus Bobby Razak, producător de film și pasionat de arte marțiale. „Nu era ca acum: foarte curat, foarte profesional. Pe atunci, era totul în stare brută.” După mai bine de un an de antrenament, Ben a făcut un anunț surprinzător: urma să se întoarcă acasă, la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, și îl va lua cu el pe fondatorul academiei, Nelson Monteiro. Au urmat curând și alte invitații. S-au răspândit zvonuri că Ben încerca să-și înființeze propriul centru de arte marțiale pe malurile Golfului Persic. Într-o zi, Peligro și soția sa au primit câte două bilete de avion la clasa întâi către Emiratele Arabe Unite, în valoare de 24.000 de dolari fiecare. Când au coborât din avion, au fost uimiți să vadă imagini cu un bărbat care le părea familiar – în mod evident, tatăl lui Ben – oriunde se uitau, de la panouri publicitare până la bancnote. „Centrul de antrenament al lui Ben s-a dovedit a fi unul dintre palatele familiei sale”, a spus Peligro, încă uimit de această amintire. „E ca un basm.”

Pentru cei care încearcă să descopere adevărul din spatele Alteței Sale Șeicul Tahnoon bin (sau „Ben”) Zayed Al Nahyan – omul de încredere al familiei regale, șef al serviciilor de spionaj, gigant financiar – basmele sunt aproape tot ce avem la îndemână. Tahnoon, care s-a înscris într-adevăr la cursul lui Nelson Monteiro sub un pseudonim și a ajuns în cele din urmă să obțină centura neagră la jiu-jitsu pe merit propriu, se află acum la cârma unei averi economice mai mare decât PIB-ul mai multor țări importante și este strâns legat, atât personal, cât și financiar, de Casa Albă a lui Trump. Investițiile globale supravegheate de Tahnoon cuprind parcuri eoliene în Scoția și nave spațiale în Texas, linia de lenjerie intimă a Rihannei și restaurantele Ivy ale lui Richard Caring. De la spitale la ansambluri de locuințe, de la parcuri solare la stațiuni de schi, aproape că nu există loc pe Pământ care să nu fi fost atins de puterea sa financiară.

Dar, în ciuda influenței sale tot mai mari pe scena mondială, Tahnoon preferă să rămână în umbră. Nu a acordat niciodată un interviu substanțial presei. Cei care au lucrat îndeaproape cu el sunt aproape întotdeauna obligați să semneze acorduri de confidențialitate. Foarte puțini oameni din afara Emiratelor Arabe Unite îi cunosc măcar numele. „Este discret”, spune un fost oficial al securității naționale din SUA, „și este mereu peste tot”. Șeicul Tahnoon nu a răspuns la solicitarea de interviu pentru acest articol. Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite nu a propus niciun alt înalt demnitar guvernamental pentru interviu și a refuzat să ofere vreun comentariu.

Puterea lui Tahnoon se va extinde în curând asupra mai multor vieți umane decât oricând. Fiind unul dintre cei mai importanți finanțatori ai IA de pe planetă, el se integrează rapid în infrastructura care va sta la baza viitorului nostru digital: canalele sale de informații și fabricile de microcipuri, centrele de date și imensele centrale energetice necesare pentru alimentarea și răcirea acestora. Unii îl văd ca pe un profet și salvator al tehnologiei. Alții îl compară cu un personaj negativ din filmele cu James Bond.

Deci, cine este adevăratul „Ben” și care sunt planurile sale pentru noi, ceilalți?

Oricine încearcă să-l găsească pe șeicul Tahnoon trebuie mai întâi să treacă prin cercuri concentrice de gardieni. Printre aceștia se numără cei mai apropiați asociați ai săi de afaceri, precum și o serie de personaje mai pitorești: fostul prim-ministru libanez Saad Hariri, de exemplu, sau Melissa Moncada, fostă câștigătoare a concursului de frumusețe Miss Globe Colombia și acum antreprenoare în domeniul fitnessului. Chiar dacă ajungi atât de departe, s-ar putea să nu fie suficient pentru a obține o audiență, iar solicitanții fac eforturi extraordinare pentru a ieși în evidență din mulțime.

Acum aproximativ un deceniu, Tom Barrack, un magnat american din domeniul fondurilor private de investiții care acum ocupă funcția de ambasador al lui Donald Trump în Turcia, căuta fonduri pentru firma sa de investiții, Colony Capital, când a decis să-l abordeze pe Tahnoon. Curtarea îndelungată a lui Barrack a inclus trimiterea către șeic a unei cărți rare, în ediție princeps din anii 1950, despre creșterea cailor arabi (una dintre pasiunile lui Tahnoon), oferindu-i șansa de a-l cunoaște pe prietenul lui Barrack, actorul din serialul „West Wing”, Rob Lowe (Tahnoon a refuzat), și de a participa la o cursă epuizantă cu bicicleta prin deșertul marocan, pe care Tahnoon o organizase împreună cu un grup de cicliști profesioniști. (Tahnoon a pedalat de două ori mai repede decât Barrack, lăsându-l în urmă.)

În cele din urmă, lui Barrack i s-a acordat o întâlnire cu Tahnoon pe superiahtul prințului, în valoare de 250 de milioane de dolari, care dispune de un club de noapte, un spa, un cinematograf și un bar de sushi, precum și de 27 de camere de oaspeți deservite de un echipaj permanent de 60 de persoane. „De ce eram entuziasmat să-l văd pe șeicul Tahnoon?”, a explicat Barrack în timpul procesului său federal din 2022 privind presupusul lobby ilegal în favoarea Emiratelor Arabe Unite. (Barrack a fost în cele din urmă achitat de toate acuzațiile.) „Este unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din lume. Unul dintre cei mai bogați oameni din Orientul Mijlociu, indiferent de țară. Unul dintre cei mai puternici.”

A evalua amploarea puterii lui Tahnoon este aproape la fel de dificil ca și a-l găsi pe omul însuși. Dar dacă virezi la stânga de pe autostrada Sheikh Zayed cu 12 benzi, care leagă capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, de Dubai, și traversezi deșertul înainte de a te îndrepta spre nord de-a lungul coastei Taweelah, poți zări câteva dintre elementele sale constitutive. Mai întâi apar coșurile de fum, cisternele și complexele de locuințe pentru muncitori, cu clădiri joase. Acestea constituie canalul terestru al rezervelor colosale de petrol ale EAU, dintre care cele mai multe se află adânc sub fundul mării dincolo de ele. Dacă continui, vei trece pe lângă zidurile înalte, fără ferestre, și turnurile de pază amenințătoare ale închisorii al-Sadr, cea mai notorie din Emiratele Arabe Unite. În cele din urmă, vei ajunge la portul Khalifa și la zona sa industrială plată și cenușie. Undeva mai în față, într-o locație secretă, adânc ascunsă într-un labirint de stive de containere, butoaie cu substanțe chimice și garduri din plasă metalică, unul dintre cele mai mari centre de date pentru inteligență artificială din lume se ridică în prezent din nisip.

Aceste repere împrăștiate constituie culisele Emiratelor moderne. Împreună, ele spun și povestea celor șase frați care au ajuns să domine țara – o poveste care a început cu mai bine de jumătate de secol în urmă, odată cu tatăl lor, șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan, primul lider al Emiratelor Arabe Unite după obținerea independenței față de Marea Britanie în 1971. Pe parcursul domniei sale de 33 de ani, o rețea informală de triburi beduine care trăiau în fortărețe din cărămizi de lut și case din frunze de palmier a fost transformată într-o superputere regională bogată în petrol, care găzduiește unele dintre cele mai înalte clădiri de pe Pământ.

Zayed s-a căsătorit de șapte ori și se crede că a avut cel puțin 30 de copii. Însă descendenții celei de-a treia și soții, preferata sa Fatima Al Ketbi, au fost cei care – sub îndrumarea ei – s-au impus ca persoanele influente ale națiunii lor. Tahnoon a fost unul dintre ei. Astăzi, el și frații săi – cunoscuți sub numele de „bani Fatima”, adică „fiii Fatimei” – se află în vârful celei mai bogate dinastii din lume.

Tahnoon și frații săi au crescut impregnați de o viziune asupra lumii care plasa familia lor în centrul universului. Orice formă de disidență era privită ca o amenințare existențială, nu doar la adresa puterii lor, ci și la adresa statului mic și fragil pe care aveau responsabilitatea să-l protejeze. „Familia este prima școală a valorilor, adevăratul păzitor al identității și cea mai autentică sursă de încredere și apartenență”, a spus odată mama lor, Fatima, reflectând atât etica paternalistă care predomină în rândul elitei emirateze, cât și ostilitatea viscerală a familiei Al Nahyan față de ideologii alternative, precum socialismul sau islamul politic. Până când Tahnoon s-a întors din SUA în 1995, era în plină desfășurare o campanie de represiune susținută de stat împotriva grupurilor islamiste din societatea civilă, alături de represalii împotriva emiratelor mai mici care se opuneau acesteia.

În această perioadă, conducerea EAU a devenit din ce în ce mai conștientă că banii singuri nu le puteau asigura influența internațională. În ciuda descoperirilor de petrol din Golf, marile republici arabe, precum Egiptul și Siria, erau cele care dominau în continuare Orientul Mijlociu, atât din punct de vedere diplomatic, cât și cultural. Erau necesare puterea militară și influența strategică pentru a propulsa Emiratele pe scena internațională. În ultimii ani ai domniei sale, șeicul Zayed s-a asigurat că familia se afla într-o poziție favorabilă pentru a duce mai departe acest proiect.

Fiind fratele mai mic, Tahnoon știa că tronul din Abu Dhabi – și, prin urmare, președinția Emiratelor Arabe Unite, care îl însoțește întotdeauna – nu îi era destinat. În schimb, i s-a încredințat sarcina de a conduce departamentul privat al tatălui său, care administra vastele averi personale ale șeicului Zayed, inclusiv palate, ferme și proprietăți funciare din străinătate, precum Berkeley Square din Londra. Rolul acesta necesita o combinație de farmec și constrângere, precum și utilizarea fondurilor lichide. Spre sfârșitul anilor 1990, Tahnoon a făcut din aceasta din urmă specialitatea sa, fondând o companie numită Royal Group, care a devenit principalul vehicul de investiții pentru numeroasele interese de afaceri ale familiei sale. Activele grupului valorează în prezent 300 de miliarde de dolari.

După moartea șeicului Zayed în 2004, reputația lui Tahnoon ca principalul om de afaceri din Emiratele Arabe Unite a crescut. La fel de în largul său în sălile de consiliu de pe Wall Street precum în majlis-ul emiratez (curtea tradițională a conducătorului tribal), Tahnoon a îmbinat retorica valorilor beduine – datorie, loialitate și umilință – cu un nou vocabular al managementului tehnocratic. Astăzi, cel mai mare fond suveran al țării este condus de Tahnoon; la fel și First Abu Dhabi Bank, cea mai mare instituție de credit a țării, și Alterra, cel mai mare fond de investiții în domeniul climatic din lume. Numai în Marea Britanie, Tahnoon supraveghează furnizori de servicii medicale și giganți imobiliari și controlează investiții în utilități publice, precum Thames Water. Imperiul economic pe care îl supraveghează este estimat la o valoare de aproximativ 1,5 trilioane de dolari, la fel de mare ca întreaga producție economică a Indoneziei sau a Turciei.

Însă granița dintre averea personală a lui Tahnoon, averea mai largă a familiei regale din Abu Dhabi și activele colective deținute – cel puțin în teorie – de cetățenii EAU este neclară. Potrivit “bani Fatima”, această distincție este irelevantă, deoarece bunăstarea familiei Al Nahyan este indisolubil legată de bunăstarea națiunii în ansamblu. Nu toată lumea este de acord. „Mulți comercianți din Emiratele Arabe Unite se plâng constant – foarte discret, foarte în particular – de felul în care Tahnoon îi alungă de pe piață”, a spus Mira Al Hussein, sociolog din Emiratele Arabe Unite care lucrează la Universitatea din Edinburgh. În domeniul sănătății, de exemplu, fondurile suverane de investiții și propriile vehicule corporative ale lui Tahnoon domină industria locală; sectorul privat „nu poate concura”, a declarat recent un director executiv de rang înalt pentru Financial Times. „Percepția generală este că țara este o navă”, a spus Al Hussein, „și dacă acea navă va începe vreodată să se scufunde, atunci familia conducătoare va sări de pe ea și va lua cu ea toate fondurile suverane, investițiile și portofoliile.”

”Tahnoon este obsedat de victorie. La sfârșitul anilor 1990, șeicul a devenit atât de hotărât să-și învingă frații la jocul video Age of Empires, proaspăt lansat – în care jucătorii încearcă să transforme societățile premoderne în civilizații monumentale prin acumularea de resurse și înfrângerea adversarilor – încât l-a angajat pe unul dintre dezvoltatorii de software ai jocului pentru a-l antrena. La începutul anilor 2000, atenția i s-a îndreptat către șah. El a finanțat personal dezvoltarea unui supercomputer de dimensiunea unui frigider, numit Hydra, care a devenit în scurt timp cel mai puternic jucător de șah din lume, învingând pe parcurs mai mulți mari maeștri. Hydra putea fi folosită doar de o singură persoană la un moment dat. Timp de ore în șir, zi și noapte, acea persoană era Tahnoon. În 2005, arhitectul-șef al lui Hydra a afirmat într-un forum online de șah că Tahnoon era cel mai mare pasionat de șah pe computer în viață.

Tahnoon a adus toate aceste abilități – competitivitatea acerbă, acumularea atentă a avantajului pozițional și o fascinație constantă pentru îmbinarea ingeniozității umane cu inteligența calculatoare – în domeniul financiar. Acestea s-au dovedit, de asemenea, esențiale în celălalt rol principal al său: cel de responsabil cu securitatea națională în Emiratele Arabe Unite și de șef al serviciilor secrete ale țării sale.

Multe dintre persoanele vizate de aparatul de securitate al lui Tahnoon nu își pot împărtăși mărturia. Emiratele Arabe Unite au o lungă istorie de dispariții forțate, centre de detenție secrete și represalii brutale împotriva membrilor familiilor disidenților exilați – toate documentate pe larg de organizațiile internaționale pentru drepturile omului.

Dar unii supraviețuiesc pentru a-și spune povestea.

În aprilie 2018, Matthew Hedges, un tânăr cercetător britanic, a călătorit în Emiratele Arabe Unite pentru a desfășura cercetări în cadrul tezei sale de doctorat, care explora strategia de securitate națională a țării, un subiect care vizează direct domeniul de competență al lui Tahnoon. La sfârșitul vizitei sale de două săptămâni, Hedges începuse să se simtă neliniștit. „Știam că eram urmărit”, mi-a spus recent.

La intrarea în aeroportul din Dubai, în drumul său de întoarcere în Marea Britanie, Hedges nu a ajuns mai departe de controlul pașapoartelor. Acolo, spune el, a găsit un grup numeros de bărbați mascați care îl așteptau, toți îmbrăcați în negru și înarmați. El susține că a fost legat la ochi, încătușat și aruncat în portbagajul unui SUV. A fost acuzat că lucra ca spion britanic și, în lunile de izolare care au urmat, spune că a fost supus unor interogatorii care durau până la 15 ore pe zi și că a fost obligat să înghită un amestec de medicamente împotriva voinței sale. Se pare că răpitorii l-au amenințat cu extrădarea către o bază militară din străinătate și l-au avertizat că i-ar putea face rău rudelor sale. După șapte luni de maltratare, Hedges a încercat să-și ia viața. „Știam că amenințările lor erau serioase, pentru că cunoșteam țara”, mi-a spus el.

În camera în care a fost interogat de oficiali, Hedges spune că a văzut pete de sânge pe covor și urme de pași însângerați pe pereți. „Erau deasupra înălțimii capului meu și orientate în jos”, mi-a spus el. „Am peste 1,80 înălțime, ceea ce înseamnă că cineva fusese ridicat acolo.” Când l-am întrebat pe Hedges cine era, în ultimă instanță, responsabil pentru calvarul său, el a parcurs cu atenție ierarhia din cadrul serviciilor de securitate emirateze, enumerând nume și funcții, înainte de a rămâne tăcut pentru o clipă și de a-și trage sufletul. „Apoi ajungi deasupra norilor”, a răspuns el, în cele din urmă. „Apoi vine Tahnoon.” (Într-o declarație guvernamentală emisă în 2023, Emiratele Arabe Unite au insistat că Hedges „a primit îngrijiri pe deplin adecvate… Nu a fost niciodată supus sau amenințat cu tortură sau cu tratamente crude, inumane sau degradante de niciun fel.”)

Hedges a mărturisit în cele din urmă o serie de infracțiuni, dar insistă că a făcut-o sub constrângere. În noiembrie 2018, în urma unei audieri care a durat doar cinci minute, la care nu a fost prezent niciun avocat al apărării, el a fost condamnat la închisoare pe viață de către un tribunal din Emiratele Arabe Unite. În urma unui conflict diplomatic cu guvernul britanic, i s-a acordat ulterior o grațiere regală. După eliberarea sa, guvernul Emiratelor Arabe Unite a organizat o campanie de denigrare împotriva lui, care a inclus publicarea unui dosar de 19 pagini cu informații personale, inclusiv un raport psihiatric. În comparație cu mulți alții care trec prin celulele de interogatoriu ale țării, el a scăpat ușor. „Experiența lui Hedges este, din păcate, una obișnuită în Emiratele Arabe Unite, iar abuzurile împotriva societății civile din Emiratele Arabe Unite sunt și mai represive”, a declarat Joey Shea, cercetător principal pentru regiunea Golfului la Human Rights Watch.

Susținătorii regimului emiratez se revoltă la acest gen de critici. Ei insistă că acestea se bazează pe resentimentul occidental față de ascensiunea EAU și ignoră amenințările unice la adresa securității cu care se confruntă națiunea din partea vecinilor ostili și a insurgenților ideologici. „Emiratele Arabe Unite au devenit o poveste de succes, iar asta v-a făcut pe voi să vă gândiți: «Stați puțin, ăștia erau puișorii de rață pe care obișnuiam să-i alungăm, iar acum uitați-vă ce fac»”, a spus Abdulkhaleq Abdulla, un profesor de științe politice care are legături strânse cu oficialii aflați la putere în Emiratele Arabe Unite. „ Nu sunt de acord cu afirmația că EAU trebuie să se «alinieze» la standardele internaționale [în materie de drepturile omului]. Voi aveți standardele voastre, noi le avem pe ale noastre.”

Dinastia Al Nahyan are motive întemeiate să se simtă nesigură. Situate la capătul unui teritoriu zguduit de conflicte atât la nord, cât și la sud, și având în față, de cealaltă parte a Golfului, rivalul mult mai puternic, Iranul, bogățiile petroliere ale EAU fac din această țară o țintă evidentă. Tahnoon și frații săi știu, de asemenea, că modelul lor de monarhie autocratică este disprețuit atât de islamiștii politici, cât și de revoluționarii arabi pro-democrație. Acum vreo 20 de ani, Christopher Davidson, expert în politica din Golf la Universitatea din Durham, a discutat cu unul dintre membrii clanului “bani Fatima” despre prestigiul în creștere al Emiratelor. „Mi-a spus: «Trebuie să înțelegi mentalitatea acestei regiuni. Alții vor încerca să ne ia asta sau să ne distrugă»”, și-a amintit Davidson. „«Fie că e vorba de Iran, Yemen, Frăția Musulmană, Al-Qaeda… toți vor veni, unul după altul.»”

Pentru liderii EAU, atacurile din 11 septembrie – comise de un grup de extremiști din care făceau parte și doi cetățeni din Emirate – au reprezentat concretizarea celor mai sumbre temeri ale lor cu privire la dușmanii violenți care pândesc din interior și au contribuit la alimentarea unei obsesii față de islamism care persistă și astăzi. (EAU a fost asociată cu finanțarea secretă și sprijinul politic acordat partidelor de extremă dreaptă din Europa, considerate a împărtăși perspectiva Abu Dhabi-ului în această privință.) Războiul SUA împotriva terorismului a reprezentat, de asemenea, o oportunitate, permițându-le familiei Al Nahyan să se prezinte în fața Washingtonului ca o oază de stabilitate într-o regiune altfel ostilă.

Pe parcursul anilor 2000, regimul emirat a intensificat activitățile de informații și s-a concentrat din ce în ce mai mult pe tehnologiile de spionaj. Scopul era acela de a atenua cea mai evidentă vulnerabilitate a țării: populația autohtonă redusă, de 1,4 milioane de persoane, care reprezintă doar 11% din totalul rezidenților EAU și care îngreunează formarea unei armate semnificative sau funcționarea țării în absența străinilor. Până la sfârșitul deceniului, acesta a încheiat un acord de securitate istoric cu fostul coordonator al luptei împotriva terorismului din SUA, Richard Clarke, care a jucat un rol decisiv în lobby-ul pe lângă Congres pentru programe de supraveghere mai intruzive, atât pe plan intern, cât și în străinătate. Clarke s-a mutat la Abu Dhabi și a înființat o unitate secretă de spionaj a EAU, căreia i s-a dat numele de cod „Proiectul Raven”.

Prezentat inițial ca o rotiță esențială în „războiul împotriva terorismului”, Proiectul Raven s-a transformat într-o operațiune vastă și omniprezentă de interceptare digitală, care viza nu doar cetățeni emiratezi acuzați de terorism, ci și pe mulți alții suspectați pur și simplu că ar fi ostili dictaturii din Emiratele Arabe Unite. Deși, din punct de vedere tehnic, era o inițiativă națională, o mare parte a echipei care conducea Proiectul Raven era formată din foști spioni ai Agenției Naționale de Securitate a SUA, contractori din Washington și veterani de rang înalt ai Casei Albe. „Motivația a fost aceea de a contribui la lupta împotriva terorismului”, a insistat Clarke ulterior. „EAU este un partener foarte bun în combaterea terorismului.”

Până în 2011, când au izbucnit revolte antiguvernamentale în întreaga lume arabă, direcția eforturilor Proiectului Raven devenise clară. După ce un grup de judecători, avocați și jurnaliști emiratezi de seamă și-au pus semnătura pe o petiție prin care se solicitau reforme democratice moderate, răspunsul statului a fost fără compromisuri; în următorii doi ani, majoritatea dintre ei au fost arestați, iar zeci de semnatari se află și astăzi în închisoare. Mai paranoici ca niciodată și temându-se că soldații emiratezu ar putea refuza să-și îndrepte armele împotriva confraților musulmani în cazul unor proteste de stradă pe scară largă, bani Fatima au mobilizat o forță paramilitară de 800 de mercenari columbieni și sud-africani pentru a-și consolida controlul asupra puterii, iar resurse și mai mari au fost canalizate către operațiuni de hacking digital. Pentru familia Al Nahyan, politica de masă reprezenta o amenințare: în viziunea lor, supușii recunoscători nu puteau decât să solicite liderilor lor concesii, fără a le adresa vreodată pretenții în calitate de cetățeni. „Structura de securitate internă a EAU a acordat o prioritate din ce în ce mai mare protecției regimului, mai presus de orice altceva”, a declarat Mira Al Hussein.

În acest context, Tahnoon – pe lângă rolul său de om de finanțe al EAU – a început să urce în ierarhia aparatului de securitate emirat. În 2014, a devenit consilier adjunct pentru securitate națională al țării; doi ani mai târziu, a preluat funcția de conducere. În calitate de șef al securității, noile sale atribuții includeau unele dintre cele mai sensibile misiuni diplomatice ale EAU, printre care și ruperea unui tabu vechi de zeci de ani în lumea arabă prin normalizarea relațiilor cu Israelul. Fiind celălalt lider din Orientul Mijlociu în domeniul spionajului cibernetic, serviciile secrete israeliene aveau multe de oferit emiratelor: nu în ultimul rând accesul la Pegasus, cel mai avansat program de spionaj creat vreodată. Cu ajutorul lui Pegasus, agenții au reușit să se infiltreze în aproape orice dispozitiv Apple sau Android fără știrea utilizatorului și să-l transforme într-un spion permanent, de buzunar.

Sub conducerea lui Tahnoon, Proiectul Raven – al cărui control trecuse acum în mâinile unei companii private din Emiratele Arabe Unite, legată de stat, numită DarkMatter – și-a intensificat activitățile de hacking și supraveghere. Au fost vizați disidenții locali și străinii suspecți aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. Dar au fost vizați și activiștii pentru drepturile omului, jurnaliștii și politicienii din întreaga lume. Fiona Shackleton, o renumită avocată britanică specializată în divorțuri, care o reprezenta pe soția separată a conducătorului din Dubai – printre clienții căreia s-au numărat și prințul Charles și Paul McCartney – a fost una dintre aceste victime. Se crede că fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a fost o altă victimă. Se părea că, indiferent cine erai, dacă erai considerat o amenințare la adresa intereselor familiei Al Nahyan și ale prietenilor acesteia, chiar și tangențial, atunci deveneai o țintă potențială.

La începutul anului 2019, o anchetă Reuters – bazată pe cercetările grupului canadian The Citizen Lab – a dezvăluit o mare parte din operațiunile Proiectului Raven, iar în SUA au fost inițiate multiple proceduri judiciare împotriva contractorilor americani ai inițiativei. În anul următor, Tahnoon a închis oficial DarkMatter și a desființat diversele sale entități. Se pare că, la acel moment, el nutrea deja planuri mai ambițioase.

O nouă frontieră puternică în domeniul puterii de calcul – inteligența artificială – abia începea să se deschidă. Pentru a fi cu adevărat transformatoare, această tehnologie urma să necesite sume fantastice de bani și date. Prin fuziunea elementelor imperiilor sale de afaceri și de securitate, Tahnoon urma să se afle într-o poziție unică pentru a furniza ambele. O companie fără egal era pe cale să ia naștere. În cartea lui Douglas Adams, „Ghidul autostopistului galactic”, unui program de calculator superinteligent numit Deep Thought i se pune „Marea Întrebare despre Viață, Univers și Totul”. După șapte milioane și jumătate de ani, acesta oferă în sfârșit celebrul său răspuns: 42. Deep Thought continuă spunând că, pentru a-și explica răspunsul, trebuie să conceapă un alt program informatic gigant. Acesta se va numi „Pământ”, iar una dintre componentele sale operaționale esențiale va fi reprezentată de ființele umane.

În această viziune, numărul 42 reprezintă mai mult decât sensul vieții. El evocă o lume în care fiecare fațetă a realității poate fi, în ultimă instanță, redusă la linii de cod, iar oamenii obișnuiți își trăiesc zilele, fără să-și dea seama, în slujba calculatoarelor, și nu invers. La sfârșitul anilor 2010, când Tahnoon a transformat ruinele companiei DarkMatter într-o nouă companie axată pe inteligența artificială, a decis să-l omagieze pe Adams numind-o Group 42, sau G42 pe scurt.

G42 reprezintă culmea identității duale a lui Tahnoon ca finanțator și șef al serviciilor secrete, iar amploarea aspirațiilor sale este uluitoare. La fel ca mulți alți giganți ai tehnologiei, aceasta își propune să reconceptualizeze IA ca o formă fundamentală de infrastructură, precum apa sau electricitatea – un concept cunoscut sub numele de „rețeaua de inteligență”.

Spre deosebire de omologii săi din Silicon Valley, însă, rețeaua de inteligență a G42 a luat naștere din aparatul de informații al unui stat național real. Strategia de marketing a companiei pune un accent puternic pe capacitățile sale de securitate, promițând „apărare împotriva amenințărilor în timp real” pentru guverne și întreprinderi, precum și instrumente predictive care includ „profilarea suspecților”, „cartografierea relațiilor” și „analiza comportamentală”. Industria tehnologică nu duce lipsă de exagerări și grandilocvență.

În comparație cu mulți dintre colegii săi din Silicon Valley, însă, Tahnoon – un adevărat adept al IA care susține că a proiectat în întregime una dintre casele sale folosind ChatGPT – se află într-o poziție unică de a-și îndeplini promisiunile. G42 s-a bazat pe talentele de spionaj din spatele proiectelor „Project Raven” și „DarkMatter”: Peng Xiao, care a fost șeful unei unități-cheie din cadrul DarkMatter, este acum directorul general al G42; Karim Sabbagh, fostul șef al DarkMatter, conduce în prezent una dintre principalele filiale ale G42. Unul dintre primele produse lansate public de G42 a fost o aplicație populară de mesagerie numită ToTok, despre care „New York Times” a dezvăluit ulterior că era un program de spionaj, conceput pentru a „urmări fiecare conversație, mișcare, relație, întâlnire, sunet și imagine a celor care o instalează pe telefoanele lor”.

Într-o declarație pentru The Guardian, G42 a negat că originea companiei ar fi legată de operațiuni de spionaj cibernetic sau că ar desfășura sau ar facilita supravegherea ilegală. „G42 a fost înființată ca o companie de inteligență artificială și tehnologie axată pe infrastructura cloud și de IA”, a afirmat firma. „Activitățile noastre se desfășoară în conformitate cu legislația aplicabilă, cu clauzele contractuale privind protecția datelor și cu cadre riguroase de securitate și conformitate.”

Dacă giganții tehnologici americani sunt circumspecți în privința legăturilor G42 cu hackingul cibernetic, reușesc să ascundă foarte bine acest lucru. Microsoft a investit 1,5 miliarde de dolari în companie, iar vicepreședintele său, Brad Smith, ocupă acum un loc în consiliul de administrație al G42.

G42 și fondul său specializat de investiții în IA – prezidat, de asemenea, de Tahnoon – sunt fie investitori direcți, fie parteneri majori ai Anthropic, xAI și OpenAI. Sam Altman, directorul general al acesteia din urmă, îl numește pe Tahnoon „un prieten personal drag”. Microsoft și OpenAI au fost contactate pentru a comenta acest articol, dar niciuna dintre companii nu a oferit un răspuns. În declarația sa pentru The Guardian, G42 a menționat că parteneriatul său cu Microsoft „este reglementat de un acord obligatoriu elaborat în consultare cu guvernele SUA și Emiratelor Arabe Unite, care acoperă securitatea cibernetică, protecția datelor, IA responsabilă, controalele la export și integritatea în afaceri”.

Atracția pe care Tahnoon o exercită asupra Silicon Valley este evidentă. La urma urmei, dacă ai de gând să intri în afaceri cu un autocrat din Golf cu buzunarele pline, atunci alegerea unuia care conduce un imperiu al securității de stat puternic digitalizat – și care se mândrește cu un istoric dovedit de colectare a unor cantități uriașe de date personale, materia primă de care depinde tehnologia ta – pare o alegere logică. Mark Zuckerberg, Sam Altman și Elon Musk pot fi cu toții lideri extrem de influenți în domeniul IA, dar niciunul dintre ei nu conduce în același timp CIA.

O altă figură puternică care i-a ținut pe Tahnoon și G42 aproape de inimă este Donald Trump, care a organizat bancheturi de stat fastuoase pentru șeic la Casa Albă și a pozat alături de el în Biroul Oval. Serviciile de securitate americane nutresc de mult timp temeri cu privire la influența Emiratelor Arabe Unite asupra politicii SUA: în 2022, Consiliul Național de Informații a elaborat un raport confidențial pentru factorii de decizie de la Washington, avertizând asupra „încercărilor ilegale și legale ale Abu Dhabi de a influența politica externă a SUA”. Administrația lui Joe Biden a restricționat exportul de cipuri de IA către Emiratele Arabe Unite din cauza îngrijorărilor legate de legăturile strânse ale țării cu China. Însă anul trecut, Trump a anulat această decizie, autorizând transferul a sute de mii dintre cele mai avansate cipuri din Silicon Valley către regimul Al Nahyan. Multe dintre acestea vor ajunge direct la G42.

Tranzacția a fost anunțată la doar două săptămâni după ce unul dintre vehiculele de investiții ale lui Tahnoon a achiziționat criptomonede în valoare de 2 miliarde de dolari emise de World Liberty, o companie deținută de familia Trump, care încasează dobânzi din toate rezervele sale. Tahnoon este, de asemenea, un investitor direct în World Liberty, după ce a cumpărat 49% din firmă cu mai puțin de o lună înainte de a doua învestire a lui Trump. Atât Casa Albă, cât și World Liberty au negat orice legătură între investițiile lui Tahnoon și transferul de cipuri. Un purtător de cuvânt al G42 a declarat pentru New York Times că firma „se bazează pe integritate”.

„Corupție, pur și simplu”, așa descrie senatoarea din Massachusetts, Elizabeth Warren, legăturile obscure dintre banii lui Tahnoon și Casa Albă din SUA. Însă ascensiunea rapidă a lui Tahnoon și a G42 în industria IA reflectă o convingere sinceră, atât din partea administrației Trump, cât și a familiei “bani Fatima”, că IA este pe cale să înlocuiască petrolul ca marfă globală fundamentală – și factor determinant suprem al puterii globale – și că acum este momentul să o stăpânim.

Rezultatul este că G42, sub controlul lui Tahnoon, s-a poziționat cu succes în centrul infrastructurii globale de IA pentru deceniile următoare. „ campusul de IA” construit în prezent pe litoralul Emiratelor Arabe Unite este proiectat să aibă o capacitate energetică de 5 GW, de până la 250 de ori mai mare decât cea a celor mai mari centre de date de tip hyperscale din prezent. G42 contribuie la finanțarea unei investiții de 500 de miliarde de dolari pentru construirea de noi centre de date în SUA și a achiziționat deja mai multe dintre companiile de construcții implicate. Anul trecut, Microsoft și G42 au lansat oficial împreună Fundația „Responsible AI Future”, menită să modeleze „dezvoltarea și implementarea etică a sistemelor de IA”. Sediul acesteia se află – desigur – în Abu Dhabi. Contează oare dacă părți semnificative ale infrastructurii noastre de IA se află în mâinile unui om care dispune de întregul arsenal al unui stat polițienesc? O persoană care ar putea răspunde la această întrebare este Ahmed Mansoor, un inginer electrician emiratez cu un caracter blând și aspirant la statutul de poet. La începutul anilor 2010, Mansoor a făcut parte din grupul de intelectuali publici care au semnat o petiție prin care se solicita crearea unui parlament ales în Emiratele Arabe Unite; el a administrat, de asemenea, un site web pe care erau postate uneori conținuturi critice la adresa regimului Al Nahyan. În aprilie 2011, a fost arestat sub mai multe acuzații, printre care calomnia adusă familiei bani Fatima, dar a fost eliberat inițial grație unei grațieri prezidențiale.

În anii care au urmat, însă, Mansoor a fost ținta neîncetată a serviciilor de securitate din Emiratele Arabe Unite, care au cheltuit milioane de dolari încercând să obțină acces la dispozitivele sale electronice și la cele ale soției sale. În cele din urmă, Mansoor a căzut victimă unui atașament de e-mail rău intenționat, care a trimis toate datele sale private către un server înregistrat la cutia poștală nr. 5151 din Abu Dhabi: adresa poștală a biroului personal al șeicului Tahnoon. Ulterior, a aflat că și monitorul pentru bebeluși fusese piratat, transformându-l într-o cameră și un microfon care înregistrau fiecare moment din viața familiei sale. A fost arestat din nou în 2017, supus unui proces secret și condamnat pentru insultarea „statutului și prestigiului Emiratelor Arabe Unite și a simbolurilor sale, inclusiv ale liderilor săi”. Condamnat la 10 ani de închisoare, de atunci se află în izolare la al-Sadr, închisoarea de maximă securitate situată la aproximativ 10 mile sud-vest de mega-campusul de IA al G42.

Nu știm dacă Tahnoon își va folosi poziția de conducere din inima industriei IA pentru a-i pirata, supraveghea și intimida direct pe critici, așa cum au făcut serviciile sale de securitate cu Mansoor. Însă caracterul celor care controlează această nouă tehnologie contează. Astăzi, nu folosim marile platforme tehnologice doar pentru a stoca fișiere și a trimite mesaje: tot mai mulți oameni folosesc IA ca terapeut, prieten sau chiar iubit. Directorii din domeniul tehnologiei ne asigură că datele noastre sunt ferite de privirile curioase, dar cetățenii obișnuiți au foarte puține modalități de a verifica acest lucru. În perioada de glorie, BlackBerry, unul dintre primii producători de smartphone-uri, insista că „confidențialitatea și securitatea stau la baza tuturor activităților noastre”. Nu a menționat însă că, la acea vreme, BlackBerry colabora în secret cu unitatea de securitate cibernetică a unui guvern străin, ajutând-o să desfășoare supraveghere digitală asupra utilizatorilor de telefoane mobile. Această unitate de securitate cibernetică era grupul DarkMatter din Emiratele Arabe Unite, precursorul G42.

Riscurile potențiale pe care le prezintă controlul IA de către actori nedemni de încredere pot fi mai insidioase decât pirateria informatică și supravegherea directă. Un grup de cercetători a dezvăluit recent că instrumentele de IA – inclusiv produsele de la Meta, Google și SpaceX – modifică în mod regulat sensul textelor referitoare la subiecte politice sensibile, în moduri care ar putea remodela opinia publică. „Sunt foarte îngrijorat de percepția lui Tahnoon asupra lumii”, spune Al Hussein. „Este prințul jocurilor video care vrea să apese un buton și să elimine toate amenințările.”

Pentru a vă face o idee despre cum ar putea arăta o lume remodelată după chipul lui Tahnoon, luați ca exemplu Emiratele Arabe Unite. Aici, partidele politice sunt inexistente, sindicatele și grevele sunt interzise, iar protestele și lezmajestatea sunt pedepsite rapid. Muncitorii migranți, care constituie marea majoritate a locuitorilor țării, sunt ținuți într-o stare de nesiguranță legalizată și suferă în fiecare an mii de decese neexplicate oficial, pe care organizațiile pentru drepturile omului le atribuie stresului termic, accidentelor de muncă în construcții și altor condiții precare de muncă. În schimb, întreprinderile își pot alege regulamentele care le guvernează dintr-un mozaic de aproximativ 40 de „zone libere”, toate concurând pentru a atrage investitori cu regimuri fiscale și cadre juridice personalizate.

Dincolo de granițele Emiratelor Arabe Unite, dominația Abu Dhabi-ului cuprinde o vastă rețea de porturi, parteneri de securitate, regimuri clientelare și fluxuri financiare care se întind peste Marea Roșie și porțiuni uriașe din Africa de Nord, de Est și Centrală. Adesea prezentat ca un centru comercial neutru, împărțit între blocuri de putere globale rivale din est și vest, realitatea este că EAU a servit întotdeauna cu fidelitate drept „emiratul capitalului”: protejând averea elitelor internaționale, deschizând piețe inospitaliere, pregătind terenul pentru investitorii occidentali și – după cum spune Colin Powers, un economist politic specializat în Orientul Mijlociu – „extinzând cu energie circuitul acumulării globale de bogăție”.

Sub domnia dinastiei Bani Fatima, această funcție a inclus reprimarea brutală a oricărui experiment democratic din sfera de influență a Emiratelor care ar putea amenința interesele materiale ale familiei Al Nahyan sau ale aliaților acesteia. În Egipt, EAU au contribuit la menținerea dictaturii militare a lui Abdel Fattah al-Sisi, care și-a îndreptat armele împotriva a mii de protestatari. În Yemen, Libia și Etiopia, au înarmat grupări paramilitare și au alimentat niveluri șocante de violență de stat împotriva civililor. În Sudan, este acuzat de complicitate la genocid. Ca răspuns, Abu Dhabi a utilizat instrumente de inteligență artificială (IA) în cadrul unei campanii sofisticate de dezinformare menite să discrediteze Organizația Națiunilor Unite. Mai mulți disidenți căutați de alte dictaturi – de la Iran la Arabia Saudită și Rwanda – au fost, de asemenea, răpiți în timp ce tranzitau aeroportul din Dubai, înainte de a fi „predați” forțelor de securitate din țările lor de origine. Nu toate aventurile externe ale Abu Dhabi au avut succes; multe au dus la impasuri militare și la afectarea reputației pe scena mondială. Dar pentru cei vizați de intervenția emirateză, consecințele au fost dezastruoase.

Ambițiile imperiale ale lui Tahnoon și ale fraților săi nu par să se bazeze pe ocuparea directă a teritoriilor, ci mai degrabă pe controlul unor „noduri” cheie din afara granițelor lor: locurile în care se intersectează circulația banilor, a armelor, a comerțului, a tehnologiei și a ideilor. IA, a cărei funcționare este distribuită pe teritorii din întreaga lume, este resursa ideală pentru un imperiu nodal. Obiectivul lui Tahnoon de a transforma EAU într-o superputere în domeniul IA este prezentat pe plan intern ca parte a misiunii istorice a familiei sale de a îmbunătăți soarta poporului emiratez. Însă acumularea de putere a EAU în ultimele decenii s-a realizat în conformitate cu propriile condiții ale familiei bani Fatima. În centrul viziunii asupra lumii a familiei Al Nahyan se află ideea că, pe o planetă sfâșiată de haosul și umilința democrației, națiunea lor este o dovadă că lucrurile pot și ar trebui să funcționeze altfel. Potrivit fratelui lui Tahnoon, președintele Mohamed bin Zayed Al Nahyan, „Emiratele Arabe Unite sunt un model tangibil pentru lume”. Cu arsenalul său de instrumente de spionaj, superiahturi și supercomputere, cu preferința sa de a rămâne departe de ochii publicului, cu obiceiul său de a purta întotdeauna ochelari de soare în public (chiar și în interior) și – desigur – obsesia sa pentru longevitatea personală (își propune să trăiască până la 150 de ani), ar fi ușor să-l caracterizăm pe Tahnoon ca pe un personaj negativ din desene animate. Dar, în realitate, aceasta nu este povestea unui prinț răuvoitor care pune la cale fapte josnice din palatul său din Golful Persic. Este o poveste mult mai prozaică despre modul în care funcționează puterea și banii în lumea de astăzi.

La Washington, la fel ca în Abu Dhabi, politica este guvernată din ce în ce mai mult de relații personale și de câștiguri tranzacționale, mai degrabă decât de cerințele populației. În Marea Britanie, la fel ca în Emiratele Arabe Unite, firme precum Palantir, care oferă servicii de supraveghere și procesare a datelor bazate pe inteligență artificială, sunt integrate în funcțiile de bază ale statului. Pe tot globul, oamenii puternici favorabili mediului de afaceri sunt la ordinea zilei. „În ultimii 20 de ani, democrația a fost în declin”, a declarat Ronald Deibert, fondatorul și directorul The Citizen Lab. „Acest lucru coincide cu o expansiune enormă a capacităților de supraveghere digitală, atât în scopuri comerciale, cât și de securitate națională. Epicentrul multora dintre aceste fenomene este Emiratele Arabe Unite. Și unde duc toate drumurile în Emiratele Arabe Unite? Duc la șeicul Tahnoon.”

Pe 27 februarie, Tahnoon a prezidat o ședință a consiliului de administrație al fondului de investiții în IA al G42. În acea noapte, cerul de deasupra falezei din Abu Dhabi s-a luminat de fulgerările rachetelor americane și israeliene care se abăteau peste Golful Persic, marcând începutul războiului cu Iranul. Una dintre primele acțiuni de represalii ale Teheranului a fost bombardarea directă a două centre de date de IA din EAU. Guvernul iranian a publicat curând o listă oficială a ceea ce considera ținte militare „legitime”, printre care se aflau și birourile din Emiratele Arabe Unite ale unor companii tehnologice americane precum Amazon, Google și Microsoft. Jurnaliștii occidentali au speculat că acest lucru ar putea însemna sfârșitul visurilor lui Tahnoon legate de IA. „De ce am crezut vreodată că centrele de date din Golf erau o idee bună?”, titra Financial Times.

În lunile următoare, Tahnoon a făcut naveta prin Orientul Mijlociu, desfășurând o diplomație secretă. Potrivit Reuters, înalți oficiali din Garda Revoluționară Iraniană au fost găzduiți de Tahnoon în casa sa de oaspeți din Abu Dhabi. Până la jumătatea lunii iunie, se pare că acesta ajunsese la un acord care asigura miliarde de dolari guvernului iranian și a pus capăt atacurilor Iranului asupra Emiratelor Arabe Unite. Câteva săptămâni mai târziu, în aceeași zi în care Trump a anunțat că armistițiul SUA cu Iranul „s-a încheiat”, Departamentul de Comerț al SUA a confirmat discret că elimina ultimele restricții de export care limitau vânzarea de cipuri avansate de inteligență artificială către Abu Dhabi.

Pe măsură ce viața în Abu Dhabi revenea treptat la ceva asemănător normalității, membrii familiei lui Tahnoon au început să reapară în public. O companie fondată de fiica sa, Sheikha Fatima bint Tahnoon, a semnat luna trecută un memorandum de înțelegere cu G42, ceea ce sugerează că ea este pregătită să îi calce pe urme și să preia, în cele din urmă, un rol de conducere în cadrul imperiului de securitate tehnologică al EAU. Fiul lui Tahnoon, șeicul Zayed bin Tahnoon, a fost oaspetele de onoare la mai multe evenimente importante de jiu-jitsu în această vară. Tahnoon însuși, între timp, s-a ținut departe de ochii publicului. Știind când să se retragă și când să lovească: „Ben” i-a depășit din nou pe cei care se îndoiau de el.