Extern

Femeile domină facultățile din Europa: Domeniul în care îi depășesc pe bărbați cu sute de mii de absolvenți

Sursa originală →
Femeile domină facultățile din Europa: Domeniul în care îi depășesc pe bărbați cu sute de mii de absolvenți

4,5 milioane de absolvenți de universitate și-au finalizat studiile superioare în Uniunea Europeană în 2024. Dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt femei, arată cele mai noi date publicate de Eurostat.

În anul 2024, 2,6 milioane de femei au finalizat un program de studii superioare în Uniunea Europeană, cu aproximativ 700.000 mai multe decât numărul bărbaților. Datele Eurostat arată că majoritatea absolvenților, indiferent de gen, au ales să studieze business, administrație sau drept, acestea fiind cele mai populare domenii, conform Mediafax.

Un procent de 14,5% din totalul absolvenților îl reprezintă femeile care au ales aceste specializări, în timp ce 10,6% sunt bărbați care au urmat aceeași direcție.

Agricultura, printre cele mai puțin alese domenii

La polul opus se află agricultura, care ocupă ultimul loc în clasamentul ariilor de studiu.

În acest domeniu, diferența dintre numărul bărbaților și cel al femeilor este redusă. Situații similare se regăsesc și în domeniile științelor naturale, matematicii și statisticii, precum și în sectorul serviciilor, unde diferențele dintre cele două genuri sunt relativ mici.

IT-ul rămâne dominat de bărbați, iar femeile conduc în educație și comunicare

Cea mai mare diferență între femei și bărbați apare în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor (IT&C).

Potrivit Eurostat, numărul bărbaților care aleg această specializare este de peste trei ori mai mare decât al femeilor.

În schimb, femeile sunt majoritare în domenii precum învățământul, științele sociale, jurnalismul și comunicarea. De asemenea, ele depășesc semnificativ numărul bărbaților și în domeniile artelor și umanioarelor, precum și în cel al sănătății.

Comentarii (0)

    Articole similare