Expert, după intervenția Armatei pe Dunăre: „În hidrotehnică, succesul nu este explozia, ci răspunsul albiei”

Scăderea fără precedent a nivelului Dunării a pus sub presiune funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă și întregul Sistem Energetic Național. Autoritățile au recurs la o intervenție de urgență în zona brațului Bala, care include detonarea controlată a stâncii Pârjoaia, dragaje și realizarea unui prag submers provizoriu.

Pentru a înțelege efectele acestor lucrări, dar și soluțiile necesare pe termen mediu și lung, am discutat cu șef lucrări dr. ing. Cătălin-Vlăduț Popescu, președintele Comitetului Român al Marilor Baraje și cadru didactic al Universității Tehnice de Construcții București.

• SPS: Domnule Popescu, intervenția Armatei pe Dunăre a fost prezentată drept un succes. Putem spune că problema a fost rezolvată?

CĂTĂLIN POPESCU: Este mult prea devreme. Din punct de vedere militar, operațiunea de dislocare a stâncii poate fi considerată reușită. Din punct de vedere hidrotehnic, însă, succesul nu este explozia, ci răspunsul albiei: cât debit ajunge efectiv spre Dunărea Veche, cum evoluează nivelul la priza centralei și ce se întâmplă cu eroziunile, depunerile de aluviuni, navigația și habitatele acvatice.

Într-un sistem fluvial atât de complex, orice modificare locală poate produce efecte la distanță și uneori după luni sau chiar după prima viitură importantă. De aceea, intervenția trebuie urmată de măsurători batimetrice, monitorizare hidrologică și modelări hidraulice continue.

• SPS: Aveți rezerve față de implicarea Armatei?

CĂTĂLIN POPESCU: Nu față de implicarea Armatei. Militarii au capabilități speciale, scafandri, exploziviști și mijloace logistice care pot fi indispensabile într-o situație de urgență. Întrebarea esențială este cine fundamentează și conduce soluția hidrotehnică.

Din informațiile publice, specialiștii de la Apele Române sunt implicați, ceea ce este absolut necesar. Sper ca ei să aibă efectiv conducerea tehnică a intervenției și să existe, dincolo de ceea ce vedem în presă, analize complete, scenarii și praguri clare de oprire sau de corectare a lucrărilor.

Armata poate executa o operațiune specială. Dar distribuția debitelor Dunării trebuie decisă de hidrologi, hidrotehniști și specialiști în morfologia albiei, împreună cu AFDJ, Nuclearelectrica și autoritățile de mediu. Altfel, o soluție pompieristică poate muta problema sau chiar o poate amplifica.

• SPS: Sunt aceste intervenții reversibile?

CĂTĂLIN POPESCU: Eliminarea unei formațiuni stâncoase din albie este, practic, o intervenție ireversibilă. Un prag realizat din barje și piatră este prezentat drept provizoriu și poate fi, teoretic, demontat, dar efectele sale asupra curgerii și transportului de aluviuni apar din momentul punerii în operă.

Nu afirm că soluția este greșită, pentru că nu cunosc toate calculele care au stat la baza ei. Spun doar că nu avem voie să tratăm Dunărea ca pe un canal în care putem muta apa prin încercări succesive. Fiecare etapă trebuie calculată, măsurată și verificată înainte de a se trece la următoarea.

• SPS: Exista o soluție mai simplă pentru protejarea alimentării cu apă a centralei?

CĂTĂLIN POPESCU: Din informațiile tehnice pe care le cunosc, a existat inclusiv un proiect analizat la nivelul Nuclearelectrica pentru realizarea unui prag sau baraj gonflabil și utilizarea unor stații mobile de pompare în zona admisiei centralei. Era o soluție locală, relativ rapid de implementat și, foarte important, controlabilă și reversibilă.

Proiectul a rămas însă într-un sertar. Cred că trebuie readus urgent în atenție, actualizat la condițiile hidrologice și cerințele actuale și analizat ca soluție pe termen scurt și mediu. Nu înlocuiește lucrările de la Bala, dar poate asigura o redundanță esențială. Infrastructura critică nu trebuie să depindă de o singură cotă a Dunării și de o singură cale de alimentare.

• SPS: Ce ar trebui făcut pe termen mediu în zona brațului Bala?

CĂTĂLIN POPESCU: Aici lucrurile sunt mult mai avansate decât lasă să se înțeleagă dezbaterea publică. Proiectul BALA II nu este o simplă idee. Are studii, indicatori tehnico-economici aprobați prin hotărâre de Guvern, aviz de gospodărire a apelor, acord de mediu și finanțare prevăzută prin Programul Transport.

Proiectul propune o combinație coerentă de lucrări: ridicarea pragului de fund existent pe brațul Bala, dragaje pe Dunărea Veche și restaurarea unui braț care să servească atât navigației, cât și migrației sturionilor. Un beneficiu indirect asumat este asigurarea debitului necesar funcționării celor patru unități de la Cernavodă, în perspectiva realizării reactoarelor 3 și 4.

Așadar, nu trebuie să reinventăm în fiecare vară o soluție de urgență. Proiectul este matur și trebuie finanțat și executat serios. Evident, studiile și calculele trebuie actualizate cu datele acestei secete extreme, care reprezintă un test real, extrem de valoros pentru proiectare.

• SPS: Pe termen lung, poate reveni în discuție Complexul Hidroenergetic Măcin?

CĂTĂLIN POPESCU: Nu doar că poate reveni, ci cred că trebuie reanalizat ca proiect de importanță națională. Nu vorbim doar despre o hidrocentrală. Vorbim despre o amenajare complexă care poate integra producerea de energie, navigația, alimentarea cu apă a zonei Cernavodă, irigațiile, protecția la inundații și managementul debitelor pe Dunărea de Jos.

Dar proiectul nu poate fi reluat pur și simplu în forma gândită în urmă cu decenii. Trebuie reproiectat aproape de la zero, pe baza condițiilor hidrologice actuale, a noilor tehnologii și, mai ales, a cerințelor de mediu. Protejarea biodiversității, continuitatea pentru ihtiofaună, regimul sedimentelor, debitele ecologice și relația cu Delta Dunării trebuie să primeze în alegerea soluției.

Vechile strategii vorbeau despre o putere instalată de aproximativ 380 MW, dar cifrele și costurile de atunci nu mai pot fundamenta astăzi o decizie. Este necesar un nou studiu de opțiuni și apoi un studiu de fezabilitate modern, multidisciplinar și foarte riguros.

• SPS: Mai poate România proiecta și executa o lucrare de asemenea anvergură?

CĂTĂLIN POPESCU: Aceasta este marea mea îndoială. România încă are specialiști capabili să fundamenteze un asemenea proiect, dar sunt puțini, dispersați și, în multe cazuri, aproape de retragere. Pe partea de execuție, situația este poate și mai complicată: avem tot mai puțină forță de muncă specializată, mai puține companii capabile să execute lucrări hidrotehnice grele și o bază tehnologică ce trebuie refăcută.

Un proiect precum Măcin nu înseamnă numai finanțare. Înseamnă zece sau cincisprezece ani de studii, avizare, proiectare și execuție, precum și formarea unei noi generații de ingineri și muncitori calificați. Dacă vrem să-l realizăm peste un deceniu, pregătirea oamenilor trebuie începută acum.

• SPS: Este România singura țară din regiune confruntată cu asemenea probleme?

CĂTĂLIN POPESCU: Categoric nu. Ungaria a fost obligată să reducă sever producția centralei nucleare de la Paks, iar Bulgaria a activat măsuri speciale la Kozlodui și se confruntă cu probleme serioase de navigație, chiar dacă reactoarele funcționează în prezent normal. Producția hidro din Serbia este, de asemenea, puternic afectată.

Tocmai aici apare oportunitatea României. Printr-un ansamblu coerent de lucrări – protejarea admisiei de la Cernavodă, realizarea proiectului BALA II, întreținerea căii navigabile, modernizarea amenajărilor hidroenergetice și reanalizarea proiectului Măcin – România poate deveni unul dintre cele mai reziliente sisteme energetice din regiune în perioade hidrologice extreme.

• SPS: În cazul unei crize energetice sau al unui blackout, nu pot bateriile să preia acest rol?

CĂTĂLIN POPESCU: Bateriile sunt foarte utile pentru echilibrare, reglaj rapid și acoperirea unor variații pe intervale scurte. Dar ele nu produc energie. În momentul în care lipsesc timp de zile producția nucleară, producția hidro și eventual importurile, bateria doar amână problema până la epuizarea energiei stocate.

În situații critice, amenajările hidroenergetice cu acumulare oferă producție controlabilă, rezervă de putere, reglaj și posibilitatea repornirii unor părți ale sistemului. Nu este necesar să invocăm scenarii apocaliptice. Este suficient să înțelegem că, atunci când lipsește producția primară, stocarea de scurtă durată nu o poate înlocui.

Lecția actualei crize este simplă: toate folosintele unor amenajari hidrotehnice trebuie planificate împreună fie ca vorbim de energie sau de irigatii. Măsurile de urgență pot câștiga câteva zile sau săptămâni, dar nu pot substitui investițiile amânate ani întregi. Iar când nivelul Dunării va reveni, proiectele nu trebuie puse din nou în sertar.

• SPS: Din reacțiile publice, poziția specialiștilor pare să fie relativ unitară. În schimb, ONG-urile și vocile foarte active în mod obișnuit pe teme de mediu sunt aproape absente. Cum vedeți această situație?

CĂTĂLIN POPESCU:  Din ceea ce am urmărit în spațiul public, mesajul corpului tehnic este, în linii mari, convergent: intervențiile trebuie fundamentate prin măsurători și modelări, realizate etapizat și urmărite permanent. Este un lucru bun și arată că nu avem o dispută între specialiști, ci o problemă tehnică serioasă, care cere responsabilitate.

În schimb, prezența ONG-urilor, a așa-zișilor activiști de mediu si a specialistilor inchipuiti contractati de acestia pe sume grele a fost, cel puțin până acum, surprinzător de redusă. Modificarea albiei Dunării, redistribuirea debitelor și posibilele efecte asupra biodiversității sunt exact subiectele în care societatea civilă ar trebui să solicite transparență, acces la studii și monitorizarea rezultatelor. Activismul nu poate fi credibil dacă apare numai atunci când contextul este favorabil și există o țintă comodă. Responsabilitatea față de mediu trebuie să rămână constantă, inclusiv în situațiile complicate, în care nu există răspunsuri simple.

Mai avem și obiceiul periculos de a uita crizele imediat după ce ele dispar din știri. Nivelul Dunării va reveni, dar vulnerabilitățile vor rămâne. Dacă proiectele sunt puse din nou în sertar odată cu trecerea urgenței, peste câțiva ani vom repeta aceeași discuție, probabil în condiții și mai dificile. Criza trece; problema structurală rămâne.